„Cu Ioșca începe aici o lume”

Roman despre timp, despre facerea lumii, despre fericire, aparent paradoxal, și despre înțelegerea resorturilor primare ale fericirii, Ioșca este, aș spune, înainte de toate romanul iubirii esențiale, căci... din iubire se nasc toate și fără de ea nimic nu este.

560 vizualizări
Citiți în 3 de minute
Cristian Fulaș, Ioșca, Editura Polirom, Iași, 2021

Se pot spune multe – și toate îndreptățite – despre noul roman al lui Cristian Fulaș. Că este un studiu al firii umane în esența sa, că reușește să aducă tăcerea la rang de artă, că este o construcție solidă, într-adevăr remarcabilă, că este, folosind un cuvînt mare, dar meritat aici, o capodoperă. Fără-ndoială, Cristian Fulaș a dat cu Ioșca un roman memorabil, unul dintre cele mai bune din ultimii destul de mulți ani. Cititorul nu poate să nu remarce măiestria scriiturii, cizelarea barocă a acestei proze atît de străine, tocmai de aceea, timpurilor noastre. Putem spune, deci, că asemenea văii cu personajele ei atemporale, romanul însuși este venit din afara timpurilor, din afara timpului, ceea ce-l face să reziste, sînt sigur, la lectura multor generații de aici încolo.

Însă, mai mult decît orice, Ioșca mi se pare că este un cutremurător roman de dragoste. (Și, astfel fiind, inclusiv un roman al morții.) Lumea din vale n-ar însemna nimic fără cuplul Ioșca-Ilona, n-ar fi, în fapt, o lume. „Cu Ioșca începe aici o lume”, spune popa la un moment dat. Mai exact, cu Ioșca și cu jumătatea lui feminină, Ilona. Împreună, aceștia nu întemeiază doar o familie (micuțul lor va fi botezat, nu întîmplător, tot Ioșca), ci întemeiază lumea însăși. „Va avea un copil, pe valea noastră se va naște un copil. Și acel copil va pune piatra de temelie a unui cimitir.” Copilul este însă doar un simbol aici, este esențializarea relației celor doi, iar odată rolul lui înfăptuit va dispărea de pe vale pentru a face loc, din nou, cuplului „întemeietor”. Iar piatra de temelie a cimitirului o va pune cea din care copilul s-a născut, pentru ca apoi, în absența ei, Ioșca să umple golul cu propriul său corp și cu propria sa minte, desăvîrșind uniunea.

Roman despre timp, despre facerea lumii, despre fericire, aparent paradoxal, și despre înțelegerea resorturilor primare ale fericirii, Ioșca este, aș spune, înainte de toate romanul iubirii esențiale, căci… din iubire se nasc toate și fără de ea nimic nu este.

Mircea Pricăjan s-a născut pe 2 septembrie 1980, în Oradea. A absolvit Facultatea de Litere din orașul natal, cu o teza despre Stephen King. A debutat editorial în 1997, cu proză scurtă, în suplimentul unui ziar local. A publicat romanele În umbra deasă a realității (Editura Universității din Oradea, 2002), Calitatea luminii (Editura Polirom, 2016), Pumn-de-Fier (Editura Polirom, 2018) și volumul de proză scurtă Perseidele (Charmides, 2019). A tradus din limba engleză peste 60 de volume. A îngrijit apariția mai multor reviste literare electronice și a fondat în anul 2012 Revista de suspans. A editat două antologii tematice de proză scurtă. Este membru al Asociației Române a Traducătorilor Literari, în intervalul 2003-2020 a fost redactor al revistei de cultură Familia, iar din anul 2021 este redactor-șef al aceleiași publicații.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Graffiti”

Un hibrid literar

Sălbaticii copii dingo este un roman al esențelor unei epoci, dar și o carte a oamenilor

În echilibru

Multă forță și un dram de gingășie se prezintă ca un roman bine scris, cu multe

Pudoarea capodoperei

Noua carte de eseuri a lui Claudiu Soare, Ierarhii precare, nopţi supravegheate, apărută la Editura Junimea,