Nu s-a insistat încă destul asupra limbii de lemn folosite în cărțile pentru copii de la noi, care, după mine, e suficient de atroce pentru a da seama cel puțin în parte pentru des invocata lipsă de apetență pentru citit a celor mici. Într-o recentă intervenție online, scriitorul Florin Bican făcea o observație super-subtilă, care poate veni doar de la cineva aflat într-o relație de intimitate cu limba română. Și anume, că a remarcat în traducerile din ultima vreme trecerea de la folosirea lui „acesta” la forma firească, orală, de „ăsta”. Era o pledoarie indirectă pentru folosirea unui limbaj normal, neforțat, care, dincolo de considerente și preferințe lingvistice sau estetice, are o bază practică: pur și simplu asigură o priză mult mai bună a celor citite la mintea tinerilor cititori. E mai eficient, adică, în a-i apropia de obișnuința și plăcerea lecturii. Dar se pare că e al naibii de greu să scrii cărți în care nu se vorbește „ca în cărți”.
Asta m-a dus cu gândul la o postare citită pe un grup de pe Facebook dedicat cărților pentru copii, în care o mămică lăuda o serie de cărți pentru că ar folosi „un limbaj elevat”. Prima mea reacție a fost una de stupoare. De fapt, mint, asta a fost doua. Prima reacție a fost să pufnesc în râs. De ce ți-ai dori ca un copil de câțiva ani să citească cărți cu un LIMBAJ ELEVAT?! Îmi aduc aminte perfect că la vârsta aia cărțile care îmi plăceau la nebunie trebuiau să fie amuzante, pe înțelesul meu, să aibă aventură și imaginație în exces, fără expresii pretențioase care să mă facă să dau ochii peste cap. În contextul celor de mai sus, poate părea mai ușor de priceput de ce am ales să scriu tocmai despre această carte.
*
Să scrii poezie pentru cei mici în zilele noastre mi se pare un gest de-a dreptul temerar. Genul liric a fost abuzat în cele mai cumplite feluri, iar rafturile librăriilor gem de maculatură plină de dulcegării și pufoșenii prinse-n versuri rimate mustind de diminutive. Nu mă pot gândi la mai mult de o mână de autori români contemporani care s-ar putea încumeta să scrie asemenea versuri și să le chiar iasă, adică să fie lipsite de ridicol și de rime facile, iar Florin Bican e de departe primul pe listă.
Pretextul e continuarea aventurilor celebrului pinguin Apolodor, creație a poetului suprarealist Gellu Naum, care poate intra lejer în orice top al celor mai îndrăgite personaje din cărțile pentru copii de la noi.
Prolific traducător și autor de literatură pentru copii, Florin Bican e un specialist în reciclat mituri, personaje și prejudecăți. Și v-am spus povestea așa sau Tropice tâmpe se numără printre cele mai inteligente, amuzante și solide volume pentru copii apărute după 1989. Iar volumul scos anul trecut la Editura Arthur, Descoperim cu Apolodor, în Deltă, păsările-n zbor, e un adevărat manual despre cum poți scrie o carte reușită de versuri pentru copii.
Pretextul e continuarea aventurilor celebrului pinguin Apolodor, creație a poetului suprarealist Gellu Naum, care poate intra lejer în orice top al celor mai îndrăgite personaje din cărțile pentru copii de la noi. Volumul despre care vorbim ne poartă într-un periplu prin fauna Deltei Dunării, un excelent prilej de a fixa pentru totdeauna în memoria cititorilor nume exotice de înaripate precum călifarul roșu, gâsca cu cravată sau rața mandarin. „Un păsăroi puțin bizar / Este și stârcul lopătar”. E o lume colorată, plină de zâmbete și umor, pe care o survolezi printr-o lectură rapidă, plină de descoperiri simpatice: „În Deltă o să mai vedeți, / Poate, și pelicanii creți.”
Volumul are și o vădită latură educativă, pe care și-o asumă însă fără a cădea în păcatul didacticismului. Dimpotrivă, totul e vesel și sprințar, informațiile științifice fiind abil integrate în text. La sfârșit avem și un glosar de termeni, există pe tot parcursul cărții trimiteri docte și explicații, deci vorbim de un demers științific serios, doar că livrat sub masca jucăușă a versului și – să nu uităm – trecut prin filtrul ilustratorului Dan Ungureanu. Nu trebuie uitat că acesta l-a imaginat deja cu egală inspirație pe pinguinul călător în reeditările celor două volume originale și în Cartea albă cu Apolodor și că și-a ilustrat și propria carte, albumul Nara și insula. „Ilustratorul nostru are / Talent din plin și-ndemânare”, așa cum ne informează pinguscriicălătorul nostru, nu înainte de a ne promite că urmează și alte lumi și alte cărți unde ne vom reîntâlni nu peste mult timp.
Se impune clar cititul în mod repetat și cu glas tare, dacă se poate în tandem cu copiii, pentru a savura așa cum merită această mică bijuterie.
