„Cum autorul nu a dat niciun titlu acestui manuscris deținut de Biblioteca Literară Jacques Doucet din Paris, am convenit, de comun acord cu editorul, să fie intitulat Carnetul unui afurisit, pornind de la un fragment care se prezintă ca o filă desprinsă dintr-un ansamblu numit ca atare”, spune Constantin Zaharia, îngrijitorul ediţiei.
Aşteptat cu nerăbdare de cunoscători, Carnetul unui afurisit apare în sfârşit la Editura Humanitas. În 2019, fusese editat în Franţa, la Gallimard, în traducerea lui Nicolas Cavaillès, cu titlul Fenêtre sur le Rien. Este ultimul dintre manuscrisele inedite ale lui Cioran, predate după moartea sa Bibliotecii Literare Jacques Doucet de către Simone Boué, partenera sa de-o viaţă. Anterior au apărut Despre Franţa, Îndreptar Pătimaş II şi Razne.
Scrise în jurul anului 1945, aceste fragmente cioraniene se înscriu în linia textelor din Razne, fiind dominate de lipsa de orizont, de tristețe și resemnare, surprinzând doar prin frecvenţa referirilor la dragoste – şi acestea plasate însă sub zodia amară a decepţiei.
Cioran pare să fi ajuns într-o fundătură existenţială, din care nu întrevede nicio ieşire, fapt consemnat şi în acest fragment: „Acel ce a plecat cândva la cucerirea lumii, nu ştie c-o să se oprească undeva-n Apus, frânt sub adevărurile poeziei şi-ale dragostei. Din mândria veche şi din setea de răsturnări nu i-au rămas puteri decât spre-a lâncezi-n versurile altora şi-n iubita lui. Sistemul ambiţiilor s-a sfărâmat; visul s-a decolorat; speranţele s-au pierdut în naufragiul sarcasmului. Din erou al propriei vieţi – haimana tristă. Aici ajung începuturile de soartă?”
Aceste rânduri vor fi dezminţite peste doar câţiva ani: în 1949, apărea la Gallimard Précis de décomposition, prima carte scrisă de Cioran în franceză, cu care îşi va descumpăni contemporanii, suficient de uimiţi încât să-l încununeze cu laurii Premiului Rivarol.
