/

Un gen de literatură aparte

1508 vizualizări
Citiți în 8 de minute

„O greșală în care cade multă lume – și chiar din lumea acelora cari nu mai sunt copii – este credința că a scrie pentru copii e ceva foarte simplu și ușor și că literatura pentru copii ar fi un gen de literatură inferioară. Mulți își închipuesc, desigur foarte greșit, că ajungi a scrie literatură pentru oamenii mari, începând a scrie pentru copii și tineret și că o bucată, în proză sau în versuri, care nu e bună pentru o revistă de ceea ce se numește « literatură pură » poate merge foarte bine pentru o revistă, destinată în primul rând copiilor. Repetăm că aceste credințe sunt cât se poate de greșite. Literatura pentru copii nu este un gen de literatură inferioară, ci un gen de literatură aparte. Al doilea. Nu numai că nu e mai ușoară, ci, dinpotrivă, în multe privințe este mai grea decât literatura cealaltă. Ca o dovadă este și faptul că adevărații scriitori pentru copii sunt puțini în toate literaturile și la toate popoarele.”

Am citat pe larg dintr-un editorial apărut pe data de 18.09.1927 în revista Dimineața copiilor. Citatul mi se pare la fel de sugestiv pentru situația de acum o sută de ani ca pentru felul în care stau lucrurile astăzi. Persistă aceeași credință veche că literatura destinată copiilor și adolescenților este, într-un fel sau altul, una de mâna a doua, ajungând să fie practicată doar de scriitorii insuficient de talentați pentru a fi primiți în liga profesioniștilor. O fantomă pare să-i bântuiască pe autorii de cărți pentru copii, fie ei români sau străini, care poate fi formulată sub forma unei întrebări: „Pentru cine e mai dificil să scrii, pentru copii sau pentru adulți?” De obicei, e însoțită de o alta, la fel de incitantă: „Când o să scrii șu tu cărți adevărate?” Dau ochii peste cap de fiecare dată când îmi sunt adresate. Par întrebări-capcană, din seria „pe cine iubești tu mai mult, pe mama sau pe tata?”. Mă întreb dacă membrii altor categorii profesionale sunt și ei ținta acestor curiozități. Oare e mai ușor să faci haine pentru copii decât pentru adulți? Dar medicamente, mâncare sau creioane? Chiar, o fi mai puțin solicitant să conduci un autobuz școlar decât unul obișnuit? Și ajung să se specializeze în pediatrie doar cei care nu s-au dovedit suficient de talentați sau norocoși pentru a trata adulții bolnavi? Nu prea cred. Copiii reprezintă un public sincer și capricios, care nu se sfiește să-și exprime opiniile cu franchețe, adică un public adevărat.


Romanul pe care îl recomand de data asta se numește Secera și a fost scris de Neil Shusterman. Pe lângă numeroase cărți pentru adolescenți, acesta a scris romane, non-ficțiune și scenarii pentru televiziune. A primit, printre altele, Horn Book Award – Boston Globe (2005), California Young Reader Medal pentru The Schwa Was Here (2008) și National Book Award for Young People’s Literature pentru romanul Challenger Deep din 2015.

Ideea din spatele cărții e simplă și spectaculoasă ca într-un roman de Saramago: în viitor, foametea și sărăcia au fost eradicate, la fel și bolile și războaiele, grație avansului tehnologic. Nemurirea oamenilor însă are un preț: existența unor ucigași profesioniști, care se ocupă cu ținerea sub control a populației. Secerile reprezintă o clasă specială, singurii oameni care pot lua viața altora. Aceștia își iau pe lângă ei ucenici pe care îi inițiază în tainele eutanasiei controlate și în mâinile cărora să lase, la un moment dat, drept moștenire, job-ul de ucigaș oficial. Povestea cărții se învârte în jurul destinului a doi astfel de ucenici adolescenți, Citra și Rowan, care se trezesc implicați într-o încrengătură de intrigi politice și jocuri de putere care îi pun în fața unor decizii morale problematice.

Mi-a plăcut sfatul dat de Neal Shusterman într-un interviu celor care se visează autori, și anume că, dacă vrei să fii scriitor, trebuie să citești. Să citești mult și divers, să ieși din zona de confort și să nu te ferești de lectura unor cărți pe care nu le-ai alege în mod obișnuit. Asta îmi amintește de un alt interviu, de data asta cu Gellu Naum, care ducea ideea chiar mai departe, spunând că în anumite perioade citea tomuri de știință – chimie, fizică, matematică – din care nu înțelegea neapărat mare lucru, dar care îl ajutau să vadă că realitatea și cunoașterea sunt structurate pe paliere diferite, dar care comunică pe căi nebănuite.

Cartea face parte dintr-o trilogie intitulată Arcul Secerii, așa că dacă o citiți și vă place, puteți continua experiența și cu următoarele două volume, Tunetul și Toll, apărute toate la aceeași Editură YoungArt. Traducerea din limba engleză îi aparține lui Dan Sociu, iar categoria de vârstă căreia i se adresează este de peste 14 ani.

Alex Moldovan s-a născut în 1977 la Cluj, unde locuiește și acum. E pasionat de literatura pentru copii, de jazz și e voluntar la o asociaţie pentru protecţia animalelor. A terminat Filozofia, a tradus peste treizeci de cărţi și a fost librar. După ani, a simţit din nou nevoia să scrie și și-a făcut un blog. I-a spus Bicicleta galbenă. În 2016 a publicat la Editura Arthur primul său roman pentru copii, Olguţa și un bunic de milioane. Băiețelul care se putea mușca de nas e primul său album ilustrat.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Cartea pentru copii”