/

Cozonăcei cu stafide

293 vizualizări
Citiți în 7 de minute
1
Diana Tivu, Cozonăcei cu stafide, Frontiera, București, 2024

Acum câteva zile o știre mi-a traversat feed-ul de Facebook, scurtcircuitându-mi sinapsele. Un proiect de Statut al elevului, publicat pe site-ul Ministerului Educației, conținea un articol care propunea ca elevii recalcitranți să fie închiși, atunci când manifestă comportamente care aduc prejudicii activității de predare-învățare-evaluare, într-un spațiu special amenajat, adică într-o sală de detenție. Nu voi intra într-o discuție despre cât de potrivită este o asemenea măsură, deși știu că separarea „copiilor-problemă” în sine, dacă nu e dublată de intervenția unor oameni specializați în psihologia infantilă, e zadarnică. O să trec în schimb la ce mă doare: elevii închiși în aceste săli de detenție ar urma să-și petreacă timpul citind și făcând fișe de lucru. Mai precis, Ministerul Educației transformă lectura într-o formă de pedeapsă sau tortură.

Nu-mi pot imagina viața în absența cărților. Am cărți peste tot în casă: în living, în dormitor, în cămară, printre borcane cu murături, dulceață și sticle de vin. Dar să obligi pe cineva să citească pentru a-l pedepsi mi se pare un act barbar. Oare mai e nevoie să zic că o astfel de acțiune va crea un efect opus, îndepărtându-i poate pe respectivii pentru totdeauna de cărți? Că cititul condiționat, care e un simplu mijloc de a obține ceva, îl privează pe cititor de însăși libertatea pe care se presupune că i-ar aduce-o lectura? Legat de sala de detenție, sunt curios câți au apreciat umorul involuntar pe care îl conține fraza: „Prin excepție, elevii cu cerințe educaționale speciale sunt preluați pentru a desfășura activitate cu PERSONAL SPECIALIZAT.” Am aflat pe propria piele că acest personal specializat fie nu există, fie e depășit de volumul de muncă și că părinții unor astfel de elevi pur și simplu trebuie să se descurce singuri în România.

Ulterior, Ministerul Educației a emis următoarea precizare: „Având în vedere folosirea eronată, în spațiul public, a sintagmei «sală de detenție», cu referire la una dintre prevederile proiectului de Statut al elevului, vă comunicăm că sintagma respectivă nu se regăsește în cuprinsul documentului și este o asociere cu un concept care, în proiectul propus de Ministerul Educației, are alt scop.” Am înțeles. Problema era termenul folosit, nu miezul problemei. Nu avem de-a face cu o detenție, ci cu o pedeapsă care privează pe cineva de libertate pentru o perioadă dată.

Mda, e mult mai bine.

***

Editura Frontiera continuă publicarea de cărți atent curatoriate alegând să publice de data asta proiectul Dianei Tivu, ilustratoare și autoare de cărți pentru copii. Cozonăcei cu stafide e primul ei proiect de bandă desenată pentru copii. L-a realizat la încurajările artistului italian Sergio Ruzzier, creatorul îndrăgitei serii Puiu și Vulpoi, apărută la noi tot la Frontiera. Ruzzier a apreciat atât povestea în sine, cât și tehnica tradițională în care au fost făcute ilustrațiile, adică desen în peniță și culoare în acuarelă.

Diana Tivu semnează deopotrivă ilustrațiile și textul acestei scurte benzi desenate răcoritoare, perfectă pentru a fi răsfoită în zilele toride de vară. E o poveste despre puterea prieteniei, care le arată celor mici că, de multe ori, comunicarea defectuoasă ne face să-i vedem pe ceilalți mai înspăimântători decât sunt cu adevărat și că singura cale de a ne apropia de cei din jur este dialogul sincer. Mi-a trebuit și mie mult ca să-mi dau seama că multe situații complicate prin care am trecut ar fi putut fi rezolvate mai ușor dacă aș fi avut curajul să comunic deschis. Copiii mai pot afla că uneori nu există scurtături și că răbdarea e o calitate ce poate da roade, mai ales atunci când te înconjori de oameni (sau animale, în cazul de față) care merită încrederea ta.

Cartea se adresează copiilor de peste trei ani și are toate șansele să devină o preferată a publicului foarte tânăr. Îmi place teribil cum a ieșit acest volum și sper ca acesta să fie doar primul volum dintr-o serie avându-i ca personaje principale pe Vidră și Bursuc. Mă bucur că avem în sfârșit o autoare româncă care se adresează acestui grup de vârstă în care predomină încă traducerile. Dacă ar fi să o recomand pentru o calitate, aceasta ar fi căldura și candoarea personajelor, care emană de fapt din întreaga carte.

Alex Moldovan s-a născut în 1977 la Cluj, unde locuiește și acum. E pasionat de literatura pentru copii, de jazz și e voluntar la o asociaţie pentru protecţia animalelor. A terminat Filozofia, a tradus peste treizeci de cărţi și a fost librar. După ani, a simţit din nou nevoia să scrie și și-a făcut un blog. I-a spus Bicicleta galbenă. În 2016 a publicat la Editura Arthur primul său roman pentru copii, Olguţa și un bunic de milioane. Băiețelul care se putea mușca de nas e primul său album ilustrat.

1 Comment

  1. Dacă aparența micro a stafidelor le lasă intacte lexicologic pentru copii, cozonacii impun o inevitabilă corecție. Sunt derivați cu sufix diminutival și devin cozonăcei, mai accesibili astfel unui orizont de așteptare obișnuit cu lucruri mici, diafane, drăguțe. Bineînțeles că scumpii cozonăcei pot fi, în egală măsură, cu nucă sau cu rahat, gusturile fiind democratic distribuite. Ai putea spune, fără teama de a greși că, de fapt, savoarea acestui produs gastronomic excepțional e dată, totuși, de inconfundabilele stafide. Doar ai putea spune. Un gând nu-ți dă pace, cu niciun chip: copiii acceptă, până la urmă, chiar și cozonacii puri și simpli, fără niciun sufix care să-i prezinte oarecum artificial. Dar ceea ce niciun copil din lume nu va accepta, niciodată, în nicio împrejurare, cu atât mai mult adulții care au izbutit, absolut miraculos, să rămână copii pe dinăuntru este stafidirea evidentă a atâtor oameni. Nu contează dacă ești șmecher sau fraier, chestiunea e una strict de percepție publică. Dar dacă ești stafidit în interior, niciun cozonac, la propriu ori la figurat nu te mai salvează.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Cartea pentru copii”