Vicky dormita sub calorifer în camera mică. Limba îi atingea parchetul. Edi aruncase, între dulap și perete, perna groasă și uzată care îi servea drept culcuș. Animala, cum o alinta uneori, se puse în fund și se uită minute în șir la „pătuc”. Încercă chiar să se strecoare în spațiul acela strâmt, dar nu reuși decât să își vâre boticul. Așa că se lăsă păgubașă și se trânti sub elemenții scorojiți. Edi o scruta, la răstimpuri, din prag. Cățeaua îl mârâia – în propria casă. Ridica ușor capul și își arăta colțișorii.
Ania se întoarse pe la patru. Vicky o auzi sporovăind cu o vecină. Începu să freamăte, să dea târcoale ușii de la intrare. O păli cu o minge de tenis „unde se împușcă vânatul”, după omoplat. Aruncă tare și precis, își luă chiar avânt. Vicky schelălăi ascuțit și se refugie în porțiunea mai încăpătoare, dintre lada cu haine și zid, din celălalt colț al încăperii. Stăpâna urcă în goană scările și nu își luă degetul de pe țumburușul soneriei până când Edi deschise.
— Ce s-o întâmplat?
— Nimic!
— Vicky, unde ești?
— S-o sinucis!
— Femeia dădu buzna în camera mică.
— Unde-i?
— De unde să știu?
— Păi da’ nu ți-am lăsat-o-n…
— Custodie, hă?
— Ce-ai făcut cu ea?
— Am dat-o la pisici, că, și-așa, a șobol aduce mai mult.
— Vicky, strigă, din nou, Ania!
Un regret subit îl cuprinse: că nu lovise patrupedul cu un cartof, mare, nou, cum avea atâția în cămară.
— Unde-i, îl întrebă șoptit Ania?
Ochii îi erau mai albaștri, parcă, și mai reci. Se lăsă oțărât înspre ea:
— De unde să știu? De data asta, pronunță mult mai apăsat cuvintele. Tu-ți dai seama, conștientizezi ce reacții ai? De-aia nici copii n-ai, că te-ai mințit cu patrupedu ăsta osos. Măr mă mir că nu-i razi, cu biscuiți.
— Și pe animale ești, n-am mai văzut așa ceva, gelos, pe patrupede, se lăsă și ea înspre el, ca să te citez.
Vicky scoase timidă capul.
— Uite-o, exclamă Edi!
Ania se repezi la cățea și o luă în brațe. Era cât pe ce să o scape când se ridică. Edi le cuprinse pe amândouă: femela pe care o ura și femeia pe care o iubea sau credea că. Stăpâna începu să îi cânte cățelei, s-o legene. Cu dreapta o ținea de gât, stânga i-o vârâse printre labele din spate.
— Ce-ai tu, mami, aici, și o mângâie: țâțulici! Și îi prinse un sfârculeț între degete. U’ ce fain îi, se făcu înspre Edi. Pentru puiuți, mami, da, pentru puiuți. Și o legănă și mai tare. Pentru pu-i-șori! Jiuuu, și îi trecu câinele lui Edi, cachiți o făcut, diaree. Iar!
Edi dădu scârbit drumul animalului, care se izbi de parchet și o rupse, patinând, la fugă.
— Ce faci, zbieră Ania?
Ea se mânjise pe antebraț. Edi, pe piept. Rahatul era moale, apos.
— Hâdă creatură, hâ-dă!
— Taci dracu’!
Edi închise ochii, trase aer:
— O făcut pe-aicea, pe undeva, că…
Ania amușină la rându-i.
— Aicea, răbufni Edi, unde s-o refugiat, c-altundeva…
Se apropie și se aplecă. Fecalele bălteau leșioase.
— Adu dracului mopu’, că pe geam ți-o arunc! Deci capu’, își împreună degetele, i-l sfarm, dacă mai face o dată. Cu ciocanu’ de carne o… Să curgă ca din ou zama. Fi-ți-ar jigodia a necuratului! Își dădu jos tricoul și îl mototoli. Ania era tot mai albă. Na, stai că căcatu o pun să și-l mânce. Împinse lada cu haine mai încolo și șterse, cu H&M-ul boțit, diareea. Ania își crestă, fără să simtă, pielea cu unghia. Asta-i Vicky!
Îi vârî sub nas bluzița îmbibată și ieși valvârtej.
— Las-o, omule! Cu ce ți-o (greșit)…
Se puse-n fund pe jos, și își acoperi fața. Continuă, bălăngănindu-se, cântecelul. Edi aruncă tricoul în cadă și se spălă pe mâini. Vicky îl veghea din debara. Ochișorii îi licăreau cafenii. Blana îi lucea sumbru. Și, printre hainele și cărțile de pe jos, îi păru, pentru prima oară, frumoasă. Urechile i se lipeau de cap. Botul îi părea și mai ascuțit. Îi veni chiar să o mângâie, dar se înjură în gând, se blestemă singur.
II
Seara îi mai alină. Ania deschise ferestrele și curăță cu detergent parchetul. Vicky se vârî, din nou, între ladă și perete, înainte ca locul să se zvânte. Stăpâna nu se mai sinchisi. Se spălă pe mâini și își aprinse o țigară. Edi căuta lansete pe net. Umplea câte un coș și anula comanda.
— Atâta apă o băut, se miră, cu voce tare, Ania?
— Doar nu i-am băut-o io, îi răspunse, fără să se întoarcă, Edi.
În realitate, golise bolul în veceu.
— În nicio oră, cât am fost plecată? Trebe s-o duc, înseamnă, afară.
— Păi n-o făcut deja – în casă?
— Vreun deranjament o fi, cine știe, stomacal…
— O scot io mai încolo, lasă, că trebe să vorbim.
Nu mai închise site-urile, ci laptopul, direct. Se așezară, ca de obicei, la masa din bucătărie.
— Anușka…
— Tată-miu-mi zicea așa!
— Ești profund, nici nu știu cum să zic, dereglată. Și de la recepție m-ai luat, c-o trebuit s-o duci pe Vicky să se pișe. Și vrei, în condițiile astea, să-ntemeiem o familie! Când goală numa’ pe întuneric te-am văzut. Păi cum aprind, după, lumina îți acoperi, ca o mironosiță, sânii. Cele mai multe și pe plajă-s mai relaxate!
— Du-te la ștrand! Cu oamenii, ți-am zis, nu-s prea-n largu’ meu.
— Preferi câinii, ă?
— Și un măgăruș, zâmbi nostalgică, la Tolnic, am avut și o…
Edi dădu sec din cap.
— Ești schizo rău, sper că-ți dai seama: bitchy la birou, că ce-mi povestești îi de comă, clar, și fetița cu chibrituri acasă, că-ntre ăștia patru pereți asta pari. Scutece mă mir că nu porți la cât de helpless ești uneori. Chiar, de când lucrezi la Finanțe?
— De-un an și…
— Și, înainte, unde ai…
— Am avut firmă, nu ți-am zis?
— Firmă… Tu și calculatoru’, c-asta era firma. Și gresia de pe jos cred că-ți părea un tabel după câte o zi mai…
— Și ce nu-ți convine?
— Să nu mă-nțelegi greșit: normal nici io nu-s, dar na, trebe…
— Să-mi faci viața iad?
— Tu ți-o faci!
— Pentru că nu-ți place de Vicky. De un câine, mă?
— O cățea!
— Cum poți fi, lovi cu palma în masă, așa gelos, cum?
Se ridică roșie toată.
— Ge-los? Pe, făcu semn cu capul înspre camera mică, Vi-cky?
— Și pe umbra ei ești!
— Și pe păru’ care-i cade, că radiată zici că-i…
— Deci fii atent aici…
— Stai, dom-le, jos!
— Recunosc…
— Stai, te rog io!
Ania se așeză:
— Recunosc ce-i de… Îmi fac, fără probleme, mea culpa. Dacă se cacă pe stradă, mătur, da, rahatu’! Bă, se proțăpi din nou, i-l înghit, dacă trebe, că-i a mea, dar n-accept…
— Să-ți spună cineva adevăru’?
— La poliție te reclam dac-o mai lovești!
— Ai luat-o razna, clar! Că nici cu vârfu’ degetului n-am atins-o. Și nici n-o s-o ating. Nici mănuși dacă-mi iei!
— Tu ești jigodia!
— Na, du-te cu Vicky-n dinți acas’, marș! Că, cu toate încercările, văd că…
III
Ania plecă. Cu patrupedul în lesă și rucsăcelul pe umăr. Doar maioul și-l uită. Edi o privi cum ia colțul. Avea să se întoarcă, nu se îndoia. Să îi bată, pur și simplu, la ușă. Intră pe un blog nou, dedicat „combaterii maidanezilor”. „O chiftea asezonată cu paracetamol pisat și/ sau câteva frunze tocate de leandru, ca să ne rezumăm la ce găsiți în casă sau la magazin, garantează un sfârșit apoteotic potăii care vă sâcâie”. Opțiunea cea mai sigură, însă, o reprezenta antigelul. „Înmuiați o bucată de pâine într-o cantitate oarecare, îmbibați-o și aruncați-o pur și simplu!” Se lăsă pe spătar. Ergonomicul scârțâia tot mai tare. Nu trebuia decât să cumpere un bidonaș și o pungă de BoneX, cu așa ceva își hrănea Ania corcitura. Două-trei oscioare artificiale lăsate la murat, poate chiar unul singur ar rezolva problema. Se culcă în tricou și chiloți. Pachetul de BoneX i se arătă cum închise ochii. Mai maroniu decât în realitate și mai foșnitor. Putea, la urma urmei, să o facă pe Ania să își otrăvească „odrasla” cu mâna ei. Să înlocuiască un pachet cumpărat de ea cu cel otrăvit sau să…
Nu după multă vreme, Ania s-a întors și au făcut până la urmă – dragoste, sex? – cu lumina aprinsă.
— Acuma să vorbim, ar trebui, pe întuneric.
— Îi mai sexy, oricum.
Stinse becul și trase din Winston. Jarul îi lumină fulgurant chipul. Era frumoasă, într-adevăr. O mângâie și îi sărută, ca la început, mâna.
— Nu trebe să fii psiholog, să-ți dai seama…
— De ce anume?
— Că lu Vicky nu-i plac bărbații. Se teme, altfel spus, de voi.
— Păi?
— Tu ce crezi?
— Îi pe invers sau?
— O fost abuzată, ce nu-i clar ?, cățelușă când o fost, copiliță.
— Io și mai scurt i-aș fi tăiat coada! (Ochii Aniei se umeziră). Cu barda de măcelar!
— Terminăăă!
— Tu speculezi acuma, -ți imaginezi!
— Sigur așa o fost, c-o avut și un frățior, de la Centru mi-or zis, care era și mai…
— Traumatizat?
— Exact! Și-ntr-un cuib cred că încăpea la cât de chircit dormita! Pe el, prima dată, am vrut să-l iau, dar Vicky, na, era mai zglobie. Cu năsucu mai mult printre gratii – cerceta tot. Draga de ea! Își strânse genunchii la piept. Și când te gândești din ce familie provine, prin câte o trecut…
— Trebe, poate, decorată!
— Înțepată, că pentru tine asta înseamnă, cu acu!
— De inimă direct i-aș prinde medalia sau de plămân, mă rog!
— Da la tine de unde vine ura asta, c-ai avut câine și tu?
— Câine-câine, nu marțafloc…
— Iar începi?!
— Boxer, asta-i o corcitură de pripas!
— Rasistule!
— Îți dai, sper, seama: curvește în felu ei, că și Samson făcea pe victima, de și apartamentu-ți venea să-l treci pe numele lui. Niște priviri de victimă a Viet Cong-ului, nu alta! Așa și soață-ta, c-asta ți-i.
— Nici pe nume nu vrei să-i zici!
— Pe gheare te-ntoarce! Te joacă, ce s-o mai…
— Nu-i place deloc c-o mai apărut cineva în ecuație, că nu mai suntem doar noi două…
— Între patru pereți!
— Tu știi cum îți ia urma! Când ies cu ea, după ce pleci. Într-o seară până la colț s-o dus.
Cățeaua, Edi era tot mai sigur, avea să-i aducă polițiști la ușă, la fel de negri ca ea. În cerul gurii, inclusiv. Inspectori cu bot și mai ascuțit, care scrijeleau cu ace de compas pe tăblițe. Era inadmisibil așa ceva: să îi ia, auzi, urma cu urechile, probabil, ciulite și simțurile în clocot.
— Să nu mai faci, bine, să n-o mai bați!
— Poftim, se burzului Edi?
— Ca și când ai da-n mine-i sau nu știu… Și, crede-mă, habar n-ai, nici io n-am, de fapt, ce-aș fi-n stare să fac.
— Adică?
— Nu știu.
Edi aprinse „la loc” becul.
— Du-te, mai bine, hai! Că-i vine să se pișe, simt. Adică javra mă mârâie, tu m-ameninți. La mine-n casă?
— Stai să termin țigara. Mă lași, nu?
— Crezi că mai rezistă?
Ania frânse Winston-ul în scrumieră și îl lăsă să fumege.
— Te conduc, hai, încercă să o dreagă Edi, că mâine…
— E ok, Ania începu să se îmbrace, la scară-i, jos.
— What?
— Am legat-o-n grădinuță.
— De ce n-ai lăsat-o acasă?
Ania își trase bluza.
— Ea nu m-o lăsat: să plec.
— Trebuia s-o aduci, în fine, sus, să urci cu ea.
— N-o vrut. Am tras-o după mine, dar…
— Păi și să nu-i fuți una?
Își urmări, din nou, iubita îndepărtându-se. Cățeaua se gudura pe lângă ea. Apucă o peniță tocită, de la Veneția, și izbucni:
— Fieru ăl rău să-ți sfârtece coasta, și se făcu că o zgârie, organele să ți le găurească! Vedea tot mai clar cum săgețica pătată de cerneală perforează carnea cățelei, cum aceasta se zvârcolește fără să scoată vreun sunet. Așa! Strâmbă penița: lovi în mapa de birou cât putu.
IV
Nu dormi nici în noaptea aceea și, pe la unu, îi scrise cel mai lung mesaj: „Putem, totuși, salva relația. Hai câteva zile la mine. Cu sau fără câine, tu decizi. Fiecare trebuie, până la urmă, să lase de la el. Nu o să ne despartă…” Scrise o javră și izbucni în râs. După care șterse cuvintele și tastă VICKY.
O săptămână aproape Ania dormi la Edi. Animala rămânea, peste noapte, singură. Râșchia, din când în când, ușa sau dădea, pur și simplu, cu laba în ea, o mângâia mai mult. Tânăra femeie luă la deretecat fiecare colțișor. I-ar fi plăcut, era limpede, să se mute cu/la Edi. Fără cățea, însă, era de neconceput. Gazda se pregătise în felul său: umpluse frigiderul cu băutură. Și, încă din prima seară, au început, iarăși, să facă planuri. Edi scutura de drag paharul. Ania se trăgea tot mai aproape de el.
— Parcă nici n-am fi ridicat tonu’ unu’ la altu’…
— Ne-am mârâit mai mult, ca…
„Vicky”, zise Ania în gând.
— Da’ ce-ai, pe bune acuma, cu ea, ce ți-o făcut?
— Hai dincolo!
Îl urmă pleoștită. Edi dădu pe gât vinul, apoi gheața. Și îi zâmbi. Ania se dezbrăcă și se întoarse cu spatele: așa îi plăcea cel mai mult.
— Stinge, te rog, becu’ sau leagă-mă cu ceva la ochi. Sau leagă-te tu, că nu-mi place să mă vezi așa. Sau să văd că mă vezi.
— De ce, Ania, care-i…
Și se puseră din nou pe vorbit.
V
Sâmbătă seara veni rândul lui să își viziteze iubita. Înainte, însă, trecu pe la Georgia. Își setă, ca la ședințe, telefonul pe silent și se mărturisi. Fruntea i se încrețea pe măsură ce sorbea din whiskan.
— Da’ pe la câte trebe să fii la ea?
— Pe la zece, așa.
— Păi du-te! Să nu bagi în depresie fata. Îți dau niște…
— Prăjiturelele-i plac, de-alea…
— N-am decât savarine și ecleruri.
— Două pune.
— Din fiecare?
— De care vrei. Simbolic, așa. Hârtia vezi să nu fie cu însemnele firmei, că nu știi…
— Cum îi fuge mintea, corect! Dar poți să zici că le-ai cumpărat, că și la clienți tot în așa ceva dăm. Îmi place, oricum, că ești tot mai atent, chiar dacă, ca acuma, mai și exagerezi.
— În fine…
— Păi da’ n-ai vrea în ziar să i le împachetez, ca să nu se prindă că ne giugiulim.
— …
— Na bine, Georgia se ridică și se îndreptă spre bucătărie. Acuma îți sau îi, mă rog, pregătesc, dar mâine ești aici, la datorie! Treaba ta cum te descurci.
Era captivul arahnidei pe nume Georgia. O noapte întreagă, erau câteva luni de atunci, nu îl lăsase decât să îi sărute picioarele. Îl și poză. El îi smulse, cu un gest neverosimil de ferm, celularul și o șterse. „Chiar crezi că te-aș pune pe net?” Nu îi răspunse. Își văzu, la fel de conștiincios, de treabă. Tibiile îi erau veline. Le săruta fără să le umezească. Ea își lăsa capul pe spate. Încet.
Vicky îl lătră de cum îl simți. Se ridică hăulind din culcuș și se postă în fața ușii. Ania o prinse de bot. Edi sună.
— Imediat…
Trase cățeaua după ea și o închise în baie. Lătratul se auzea pe toată coloana. Edi sună din nou.
— Ești surd, nu ți-am zis că vin?
— N-am auzit de lătrat, îi răspunse de pe hol.
Ania îi deschise și încercă să pară mai caldă:
— Hai!
Vicky hăulea de-a dreptul. Un vecin bătu în țeavă. Femeia se întoarse în baie, să calmeze ploada. Vicky, însă, i se strecură printre picioare și se năpusti, aproape, la Edi. Urechile i se lăsau. Colții îi albeau. Îi veni să o lovească în gât, dar își păstră cumpătul. Strâmbă, în schimb, marginile pachetului cu prăjituri între degete și îi trânti Aniei un „dezintoxic-o”. Vicky se lăsă pe labele din față, gata de atacul final. Dar Edi făcu un pas ferm spre ea și cățeaua bătu în retragere. Ania își acoperi fața.
— Ce-ai, Vicky, ce-ai?
— Trebe eutanasiată, să știi! Păi da-i un pericol și pentru tine. Ania își acoperi și ochii. Să păzească Ăl de Sus, c-ăl de jos de-abia așteaptă, să perforeze vreo arteră mai știu io cui, că și la vecini ai zis că s-o dat!
— Cară-te!
Se aplecă și luă animalul în brațe. Lătratul deveni, pe loc, mârâit. Edi se aplecă la rându-i:
— Oricum le-ai fi împărțit cu ea! Rupse hârtia, nu o mai despături și se umplu de frișcă. Ia! Îi întinse, sigur pe el, o bucată de savarină. Vicky o înfulecă instantaneu. Ai văzut ce curvă-i? Bagă!
Deșertă pachetul pe gresie. Ania gustă și ea de pe jos, luă inconștientă cu degetul. Edi se puse în patru labe și își apropie gura de a cățelei.
— Vertebrele ca mălaiu’ să-ți îngălbenească. Ca…
Nu duse comparația până la capăt. Vicky lăsă capul jos și încetă, ca sedată, să mârâie. Mârâi și el – scurt. Lătră aproape și se făcu că îi sfâșie beregata: își scutură capul. Dinții i se frecau. Vicky lăcrimă. O prinse, prima și singura dată, de bot, strâmbându-se și mai tare. Cățeaua abia dacă încercă să se elibereze. Cu laba.
— Te iubește, strigă Ania, că numa’ pe mine mă lasă s-o prind așa. Și tu o spurci… Lăcrimă și ea și strânse animalul la piept. Vickyțiii, tu-l iubești, mamă, și el te blastămă!
VIII
Se întoarse la Georgia, fără să îi dea de știre. Închise telefonul, nu îl mai puse nici pe silent, nici „pe avion”, și îi istorisi surescitat scena. Femeia îl ascultă și, la sfârșit, ridică paharul.
— Stai să vezi ce ți-am… Și chiloții să ți-i dai jos până mă întorc!
Îi cumpărase o lesă. „Pentru un cățel așa mai…” Fu cât pe ce să adauge înalt. Zâmbi, însă, discret și arătă cureaua vânzătorului. Îi atrăsese atenția bulbul metalic din capăt. „Aia-i!” Și scoase banii. Edi păli cum o văzu.
— Pune-ți-o!
I-o aruncă scârbită și se așeză, la loc, în fotoliu. Rochia-i era mulată, de culoarea, aproape, a pielii. Își aprinse un Sobranie „cu dungă”, lung. Edi își montă precipitat accesoriul și apucă cu dinții mânerul.
— Vezi că știi!
Îl puse, pentru început, să se aplece și îi scrumă pe ceafă. Edi încercă să se șteargă, dar încasă o ciublă.
— Ceri voie, da? Nu te scarpini c-ai tu chef. Zi în gând: am înțeles.
Edi transpira tot mai tare.
— Ai zis? Dă din cap!
Dădu câteva secunde în șir, își pierdu controlul.
— Na hai, și îl trase înspre ea, sniff!
Georgia își șpreiase gambele, simțea clar. Mirosul era ușor înțepător. Venele i se îngroșau. Închise, extaziat, ochii.
— Ia să văd, găsești sticluța (de parfum), acu c-ai tras pe nări? Ia hai… Se ridică și îi făcu semn să o ia înainte. Cu nasu-n covor, da? Și-l înțepă cu tocul. Părul îi era proaspăt vopsit și șuvițat. Edi se temu o clipă, să nu inhaleze prea mult praf. Dar femeia îi apăsă capul cu talpa. Nu te-aud! Începu să tragă și mai tare aer. Insistă, din proprie inițiativă, asupra pragului auriu. Așa, îl gratulă Georgia, așa! Încercă, apoi, să grăbească pasul. Parchetul îi chinuia genunchii. Niet, îl apostrofă arahnida. Milimetru cu milimetru. Își lipi obrazul de plăcile melaminate. Ca narcomanii, trage (pe nas)! Jeg o să te pun, de pe unghii să-mi prizezi! Vrei? Edi lătră scurt. Da?
— Îhîîî!
— Na mișcă atunci! Și îl bruftului, din nou. Asupra următorului prag nu mai zăbovi. Se îndreptă direct spre vitrina cu parfumuri. Acu să te văd! Și deschise ușile. Edi se ridică. Lăbuțele, îndoite, așa, pe lângă corp! Trei încercări ai. Se aplecă asupra unui con gros, de cristal. Lichidul era zmeuriu. Sigur nu putea fi, dar îl linse. Ăla-i? Încuviință tremurând. Na ia să…
Înșfăcă sticluța și se dădu pe încheietura mâinii stângi. Edi îi mirosi pielea, după care o linse frenetic. Iex, îl întrerupse stăpâna, și să mă șterg mi-i scârbă… Și linse și ea, privindu-l în ochi, locul. Îl curăță cu limba. Apăsat. Edi intră într-o erecție dementă. Un cilindru cu o licoare aurie îi căzu cu tronc. Nu putea fi decât acela!
— Îîî, îîî, încercă să îl indice cu nasul.
— Nu-i, răcni Georgia.
Scânci și apucă cu dinții un tubușor metalic, i-l azvârli la picioare.
— Ăsta, da?
— Da, răspunse Edi dârdâind.
— Laba! Edi întinse palma. Georgia îi administră un jet. Nu era, nici acesta, parfumul cu care își șpreiase picioarele. Ține-o-ntinsă! Mai apăsă o dată pompița și aprinse petele cu țigara. Vicky o să-ți zic de-acu!
Edi își dezveli, instant, colții, mârâi. Georgia îl mângâie speriată.
— Vicu meu, Viculeț!
Și îl sărută.
