1. Cum s-a conturat ideea volumului „Atunci când”?
Volumul „Atunci când” conține treizeci de proze (mai mult sau mai puțin) scurte, ceea ce presupune că am avut nevoie de treizeci de idei diferite, nu doar de una singură. Spre deosebire de roman, unde pornești de la o idee pe care o dezvolți, atunci când scrii proză scurtă fiecare text trebuie să aibă sens fără o conexiune cu celelalte, trebuie să aibă altă miză literară. Cu toate astea, odată adunate într-un volum, textele devin un tot unitar – sau sunt percepute ca atare. Din punctul ăsta de vedere, pot spune că ideea cărții mi-a venit cu foarte puțin timp înainte de publicare, când – la sugestia editorului Dan Pleșa – am schimbat titlul inițial și am ajuns, după mai multe variante, la cel care e acum pe copertă.
2. Cum a decurs scrierea lui?
Scrierea a decurs foarte diferit de la un text la altul. Pe de o parte pentru că prozele sunt scrise pe mai multe „voci” – personajele și poveștile sunt din medii sociale diverse, nu cadra să le scriu pe toate la fel. Unele dintre proze au fost scrise „în cap”, într-o perioadă în care eram acasă în concediu de creștere a copilului, iar mintea mea se eliberase de treburile profesionale. Asta înseamnă că, atunci când m-am așezat efectiv la computer, aveam în minte personajele și cea mai mare parte din poveste. Am scris unele proze „dintr-o bucată” și le-am editat minimal după, la altele am muncit ceva mai mult. Sunt câteva texte pe care le-am rescris aproape integral fără să schimb povestea, fie pentru că am vrut să schimb ritmul scriiturii, fie pentru că am căutat o altă perspectivă. Dar toate textele – absolut toate – au fost editate „la sânge”: în proza scurtă orice cuvânt în plus sau inadecvat deranjează aproape la fel de tare ca în poezie.
3. Cum vă doriți să fie citit volumul „Atunci când”?
Cu onestitate – a cititorului față de text. Ceea ce a vrut să spună autorul contează mai puțin când deschizi o carte. Ceea ce contează însă e momentul în care o parcurgi și adecvarea ta, ca cititor, la text. O carte poate să nu-ți spună nimic azi, dar să ți se pară fantastică în altă zi sau în alt moment din viața ta. Iar în cazul unui volum de proză scurtă, lucrurile sunt încă și mai și: un text poate să-ți placă foarte mult, altul poate să te prindă mai puțin sau deloc. E foarte posibil să simți nevoia să lași cartea din mână după ce ai citit o proză sau două, să le dai timp să se așeze. După cum poți, la fel de bine, să citești toată cartea dintr-o suflare, să n-o mai poți lăsa din mână. Fiecare lectură e personală, nici nu se poate altfel. Iar odată plecată la tipar, cartea aparține din ce în ce mai puțin autorului și din ce în ce mai mult cititorilor ei.
