/

Un fabulist, în viață și în operă

362 vizualizări
Citiți în 8 de minute
Romain Gary, Păsările se duc să moară în Peru, traducere de Doru Mareș, Editura Humanitas Fiction, 2023

„Dintre toți băieții răi ai literaturii secolului 20, Romain Gary este cel mai interesant (intriguing)”, afirma acum cîțiva ani un articol-portret de pe site-ul BBC Culture, unde Gary era așezat, după criteriul vieții aventuroase, deasupra unor Hemingway, Hunter S. Thompson și William Burroughs, faimoși pentru pasiunea lor pentru alcool, droguri și arme. Adevărul e că viața lui Gary chiar a fost un roman de aventuri, iar vasta sa operă (peste treizeci de romane, volume de proză scurtă, eseuri și memorialistică) abia dacă îi concurează biografia.

Născut ca Roman Kacew într-o familie de evrei ruși din Lituania și crescut catolic în Polonia, francezul Romain Gary (1914-1980) a purtat cîteva pseudonime literare, fiind celebră dedublarea lui în scriitorul Émile Ajar, cu care a cîștigat, ilegal, al doilea Premiu Goncourt pentru roman (în 1975, după ce îl luase cu pseudonimul oficial și în 1962). Pentru a evita scandalul și pentru a justifica absența „algerianului” Ajar din viața literară publică franceză, Gary i-a inventat o biografie de fugar urmărit de Lege în America de Sud, unde un prieten de-ai lui dădea interviuri la telefon și se lăsa fotografiat ca Ajar, adevărata identitate din spatele pseudonimului fiind aflată abia după moartea lui Gary. Altfel spus, un pseudonim literar a ascuns un alt pseudonim literar pînă la moartea oficială a adevăratului nume.

Însă înainte să-și facă un nume (haha!) în literatură, Roman Gary a absolvit Dreptul, după care a pilotat avioane de luptă în Al Doilea Război Mondial, fiind decorat ca erou de război. Cu titlul de Comandor al Legiunii de Onoare în buzunar, vorbitor fluent de șase limbi și cu un simț vestimentar demn de Capitala Modei (cînd nu îmbrăca costume scumpe, purta pantaloni de piele), Romain Gary a început, după Război, o lungă carieră de diplomat, pornind de la Sofia, dar ajungînd în Los Angeles, unde era, practic, ambasadorul Franței la Hollywood. Loc unde a scris și a regizat vreo șapte filme (inclusiv ecranizări ale scrierilor sale), apărînd și pe coperta revistei Sports Illustrated pentru fizicul său remarcabil, fiind invitat să dea sfaturi de exerciții fizice. A doua lui soție a fost actrița Jean Seberg, cu care a avut singurul lui fiu. Într-o după-amiază de decembrie din 1980 s-a sinucis prin împușcare. În biletul de adio a scris: „M-am distrat. La revedere și mulțumesc.”

Faima lui a început să scadă încă din timpul vieții, a fost revitalizată parțial postum, dar nu toată literatura sa pare să treacă testul timpului. Într-un eseu din The New Yorker intitulat „The Made-Up Man”, Adam Gopnik scria că „nici un mare scriitor n-a scris atît de modest” ca Gary, căruia, deși îl numește „un mare, mare mincinos”, îi laudă viziunea morală autentică din proza de ficțiune.

Cele șaisprezece povestiri din acest volum au fost scrise la finalul anilor `50, începutul anilor ‘60, cea titulară fiind publicată mai întîi în Playboy, după care a fost ecranizată de Gary însuși cu soția lui în rolul femeii frumoase, căsătorite cu un bărbat bogat care o iubește, dar care femeie nu obține plăcere sexuală decît cu bărbați necunoscuți, de preferat vagabonzi. Plasate în locuri dintre cele mai variate (Istanbul, Ploiești, La Paz, Paris, New York, Varșovia, Lima), povestirile sînt inegale, dar împart aceeași predilecție pentru cruzime și umor negru (un gangster care omoară sindicaliști turnîndu-i de vii în ciment devine pasionat de sculptură și abandonează crima organizată) și, nu de puține ori, mizează pe satiră, atunci cînd nu au calitatea unor pilde amare. Cele plasate în preajma războiului hitlerist sînt printre cele mai reușite ale cărții.

În povestirea „Un umanist”, un evreu își vinde formal afacerea slujitorului său neamț și se retrage din fața primejdie naziste în pivnița casei, unde moare de bătrînețe, îngrijit cum se cuvine de slujitorul său între timp îmbogățit datorită afacerii, cu mult după ce războiul se încheiase, fără să fi aflat însă acest lucru și fără să-și fi pierdut optimismul în forțele binelui. În proza „Cea mai veche poveste din lume”, un evreu emigrat în Bolivia în timpul Holocaustului întîlnește, după terminarea războiului, un compatriot care continua să se ascundă și care avea convingerea că nou fondatul stat Israel nu este decît o capcană nazistă pentru a-i aduna acolo de peste tot din lume pe ultimii evrei scăpați. Secretul acestui biet evreu incredul este însă încă și mai dramatic și mă abțin cu greu să nu dau spoiler.

În fine, „Glorie iluștrilor noștri pionieri” este o distopie satirică: în urma războiului nuclear dintre SUA și URSS, radiațiile produc mutații și oamenii încep să „regreseze” în animale, preocuparea pentru înarmare ale marilor puteri fiind acum legată de adaptarea arsenalului militar la noile forme biologice și de colonizarea oceanelor cu soldați purtători de solzi și branhii.

„Aerul meu amuzat și ironic nu păcălește pe nimeni: fenomenul uman continuă să mă sperie și să mă facă să ezit între speranța într-o revoluție biologică, oricare ar fi aceea, și o revoluție pur și simplu”, mărturisea fabulistul Gary cu privire la aceste povestiri.

MARIUS CHIVU, n. 1978. Scriitor, traducător şi cronicar literar. În 2003 a câştigat prima ediţie a Festivalului de Poezie „Prometheus“ de la Sfântu Gheorghe, Tulcea. A debutat cu volumul de poezie Vântureasa de plastic (Editura Brumar, 2012 / La ventolière en plastique, traduit par Fanny Chartres, Éditions MEO, 2015; premiul pentru debut al USR şi cel al revistei Observator cultural; nominalizări la premiile Cartea Anului, acordat de revista România literară, şi Cartea de Poezie a Anului, acordat de Radio România Cultural). A publicat jurnalele de călătorie Trei săptămâni în Anzi (Humanitas, 2016), Trei săptămâni în Himalaya (Humanitas, 2012, 2016) și Trei săptămâni în Atlas, volumul de proză scurtă Sfârşit de sezon (Polirom, 2014) şi cartea de interviuri Ce-a vrut să spună autorul (Polirom, 2013). A mai publicat poezie în antologiile: Tu, înainte de toate (coord. Cosmin Perţa, Paralela 45, 2018), Bucureşti ’21, Epopee participativă (coord. Svetlana Cârstean, ARCUB, 2015), Lumina din cuvinte (coord. Irina Petraş, Editura Școala Ardeleană, 2015), Poets in Transylvania (coord. Radu Vancu & Dragoş Varga, Editura Armanis, 2014) şi Cele mai frumoase poeme din 2012 (coord. Claudiu Komartin & Radu Vancu, Tracus Arte, 2013). A editat antologiile de poezie: Singurătatea nobleţele ei de Petre Stoica (Cartier, 2017), Dans de Nina Cassian (CD-carte, Casa Radio, 2017), 111 cele mai frumoase poeme de dragoste din literatura română (împreună cu Radu Vancu, Nemira, 2016), 111 cele mai frumoase poeme de G. Bacovia (Nemira, 2015) şi Trandafirul negru de Ştefan Aug. Doinaş (CD-carte, Casa Radio, 2012). Este redactor-editor al revistelor Dilema veche şi Iocan (alături de Florin Iaru & Cristian Teodorescu), precum şi realizatorul emisiunii cu scriitori „All You Can Read“ de pe www.UrbanSunsets.com. Poezia sa a fost tradusă în franceză, suedeză, engleză, polonă, spaniolă şi catalană. Pasaje din Vântureasa de plastic sunt reproduse în Muzeul Mamei din Petrila, creat de ilustratorul Ion Barbu în 2013.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Flashbook”