Maluri

Fragment de roman

Start
509 vizualizări
Citiți în 14 de minute

— Uitați, zise E. și ridică, cu două degete, franja de mop. Caca!

Femeia de serviciu rânji. Dinții îi licăreau auriți.

— Arunc-o, maică, să nu mă mai aplec.

Și îi făcu, din cap, semn. Coșul era crăpat.

— Iex, ca să zic așa.

Se șterse de pantaloni și dădu, iar, să urce. O arătare masivă se ivi în capul scărilor, un ins mătăhălos într-o geacă imemorială – guler ars, prăjit – din piele de vițel.

— Aolio, tovarășu’ scriitor!

Era agentul de marketing al editurii la care lucrase.

— Salut, metr, salut!

După ani de zile, barba lui Panciu îi urzică, din nou, obrazul. Pata vișinie i se întindea către ochi. Se încrețise, în treacăt fie spus, și se înăsprise. La o onomastică, prin 2005, era cât pe ce să-l pupe pe ea. Înainte, evident, de a-l porecli Funcționaru’ și a-l striga Funcți prin firmă.

— Chiar, începu Panciu, te mai vezi cu… Oooof, răcni aproape, că tot timpu’ mi-o scăpat…

— Cu cine anume?

— Cu-ăla, mă, de scrie și el…

— Cam toți ai mei scriu.

— Nu știu dacă-i bine.

— Nu-i!

— Ăla de umbla pe la Uniune…

— Pe la USR vrei să zici?

— Da, mă, pe la Orizont. Bântuia pe-acolo, se-nvârtea. (Scriitorul e o pasăre de pervaz, e dependent de pâinea udă pe care o mână, vai și amar și ea, i-o presară din când în când.) Groaznic, apropo, ce-o slăbit.

— Partene?

— Așa! Într-un pulovăr roșu ultima oară l-am văzut. Cu sufertașu’ armat hălăduia, cu-o găletușă de Tifel, de-aia mică, normal, în tașcă. S-o pus, că la Pești ne-am intersectat, în fund acolo, la fântână, și o halit.

— Băiat cuminte, clar.

— Clar de tot!

— Vrei, apropo, s-anunț, deveni brusc protocolar, prezența ta domnului doctor? Că-l cunosc de la liceu. 

Mai că nu adăugă: eu am această calitate, pot întrerupe lesne o consultație, îmi pot vârî capul și trâmbița. Dacă-i ceva mai delicat, scot pacientu’ afară, îi fac, ca un gâde, semn.

— Nu, că nu-i grav.

Și se forță să zâmbească.

— Da chiar, Panciu se apropie șugubăț, ceee…

— Eh, ustură un pic când mă piș, arde.

— Și urina? C-a mea… Ia uite-aici – folia cu analizele licărea împăturită în buzunarul de la piept –, mâine mai fac un rând. Vezica, ca o ploscă cică s-o făcut. Chiloți, chiar, nu te interesează, c-am niște boxeri, trei bucăți setu’… Ia fii atent. (Rezemă diplomatul de balustradă și-l deschise.) Io numa’ așa ceva port. Că-i și mai bine, cică, și și mai fain. Sincer…

Ani la rând, Panciu Emilian fusese imaginea burlăciei cât de cât spilcuite. Sanvișurile, cele cu parizer, îl înnebuneau. Mușca râzând, cu o mână sub bărbie. Cravata-i era subțire mai mereu, un șnur un pic mai lat. Biroul lui era cel dinspre dulap. Trebuia să-l dai la o parte, ca să deschizi ușa. Parizerul și-l lua la pachet. Cerea felii cât mai subțiri cu putință. „Ia, please!”, te îmbia înfometat, te momea. „Io-s mai de teren, ce să-i faci.”

Asistenta Ilin – față bătucită, riduri prelungi – deschise iritată ușa:

— Șapte!

— Tu cât ești?

— Opt.

— La fix!

— Aproape.

— Șapte, reluă enervată femeia.

— Optu-i, doamnă, aici completă Panciu și-l trase pe E. după el. Domnu-i opt.

— Haideți!

— Salut, Panciule, mersi.

Și îi strânse mâna. Mai tare decât la început.

Mobilele, în cabinet, erau noi. Urologul avea aerul unui oficial: ochelari de inox, lentile  sterilizate, fără îndoială, și ele. Faianța urca, albă-albă, mai sus decât în celelalte încăperi. Și, dintr-odată, distinsul doctor Morar i se înfățișă ca o făptură metalică pe de-a întregul.

— Sunteți prieten cu Panciu, se interesă asistenta?

— Și el cu mine, amici. 

Medicul le reteză sec conversația cu un vă ascult care albi și mai tare pereții.

— Doare, ca să fiu direct, de câteva luni deja, când mă excit. Cum intru în erecție și, har Domnului, cam intru, cum mă curentează umăru’ sau genunchiu’. Sau, nu știu, încheietura mâinii stângi și a celei drepte. Simetric, ăsta-i cuvântu’. Aici și aici: și se bătu cu degetul în cot și antebraț. Sau mai știu io pe unde. Îi o durere umblătoare, ca să zic așa, mobilă. Și trebe, mă scuzați, doamnă, să ejaculez ca să treacă. Și nodu’ piciorului doare, dacă vă vine să credeți.

Medicul era înalt și slab, un fârlifus cărunt care articula meticulos cuvintele și le explica suav, chiar și moșilor, alcătuirea aparatului genital. Le arăta schemele sângerii de pe pereți: râlele lăsate, testiculele, venele spermatice. Din când în când, utiliza pe post de indicator și Parker-ul primit de la studenți și încercuia vag pe câte o planșă.

— S-o luăm, haideți, cu-nceputu’. Vă-ntindeți, vă rog, și vă ridicați cămașa, vă descheiați la pantaloni.

Patul era alb și el, curat. Asistenta așternu o pânză ca de păianjen, un „șervețel” imens, străveziu care,  preț de o secundă, se balonă și plană.

— Dacă-i grav, să puneți și peste una, o pânză de-asta vreau să zic. Peste mine. Să m-acoperiți cu totu’.

Gluma trecu drept o simplă stridență. E. își desfăcu cureaua și se întinse atent, încordat. Medicul îi făcu, cu tubul de gel în mână, semn să își tragă tricoul până spre plex.

— Să vedem…

Îl unse și îi lipi de pelvis „ochiul” electronic. Ecranul se umplu de forme negricioase, vagi. Morar începu să dicteze.

— Prostată  3,13 x 4, 56 – volum.

— Mare adică, mult?

— Nu vă faceți griji!

Și luă organele la rând. Senzorul luneca pe piele. La sfârșit, E. primi o hârtie asemănătoare cu pânza de sub el, să se șteargă.

Asistenta notase citeț. Observațiile se imprimaseră pe încă două foi, pe lângă cea roz, care avea să-i revină lui la plecare. 

— Acuma trecem dincolo! Și Morar îi arătă un scaun bizar, cu picioare metalice. Urcați, cu-ncredere, suiți-vă pe stativ.

Începu să-i palpeze testiculele. Venele se umflau și înverzeau. Abia atunci observă: de perdele sau jaluzele nici urmă. Măcar o pânză ca cea pe care se întinsese să fi pus – asistenta, evident – peste termopane. S-o fi prins, pur și simplu, cu scoci.

Morar se juca, asta era impresia, cu testiculele și cugeta. Le învârtea ca pe niște bile în palmă. Nu s-ar fi mirat să le desprindă cu totul, fără ca el, suferindul, să simtă ceva, și să facă  giumbușlucuri cu ele sau să arunce testiculul bolnav la coș. Căci de testicule, de unul sau de amândouă, era, negreșit, vorba, de ceva – un virus, o bacterie – ce lucra în miezul lor dens, globular.

— Un început, parcă, de varicocel detectez, de dilatare, da, de venă spermatică. Vă-ntoarceți puțintel și vă aplecați. Facem – pauza fu solemnă de-a dreptul – tușeu rectal.

E. se execută îngrozit. Doctorul își puse o mănușă nouă și își flexă, instinctiv, degetele. Repetă tacticos:

— Să vedem…

Se trezi dat cu altfel de gel, mai apos, și arătătorul medicului lunecă până la rădăcină înăuntru.

— Doare unde apăs, că mulgem prostata, asta facem acuma?

— O presiune simt așa, o…

— Da’ nu-i ca la dentist, când nimerește dintele bolnav sau…

— Nu-mi vine, în niciun caz, să urlu. Morar mototoli mănușa și se spălă pe mâini. E. își trase, ca după un exercițiu fizic, nădragii la loc. Burta îi înăbușea catarama. Aruncă și el hârtia primită să își șteargă abdomenul. Pe durata tușeului o strânsese bezmetic în pumn. Panciu trecuse și el prin așa ceva. Prostata fostului coleg i se înfățișă ca o bilă, mult mai roșie, de biliard care fusese, de asemenea, siluită și care vibra poate și acum în centrul pânzei de păianjen, al rețelei în care era țintuită.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Ficțiune”