Rock și Love Metal în anii 2000. De la H.I.M. la VV

Dacă în episodul anterior reușisem să aduc la lumină un cotlon al relației mele cu muzica din anii 2000, cotlon în care e posibil să se regăsească mai mulți dintre cei născuți între 1980 și 1995, acum e timpul să vorbim despre actualitatea și nostalgia care emană din muzica lui VV (Ville Hermanni Valo). Mai ales că atenția mea orientată către muzica finlandezilor de la His Infernal Majesty (H.I.M.) și-a pierdut din tracțiune prin 2008-2010. Atunci am început să explorez alte subgenuri metal, precum power sau, ceva mai târziu, progressive, stoner și post.

Regăsirea din 2023 poartă numele Neon Noir și este ca o întâlnire între doi foști colegi sau colege de liceu, care nu au ținut legătura de mai bine de 15-20 de ani. Unul are o direcție nouă, nu neapărat o carieră de succes, dar oricum o mentalitate ce converge spre progresul erei sale. Tehnologic, dar păstrând elementele umanismului sau a ceea ce a mai rămas din el. Celălalt sau cealaltă, la fel de glamour, de adolescentin în exprimare și gesturi, rămâne the cool guy sau the cool girl. Totuși, între cele două lumi există o scânteie, o forță de atracție, care e mai mult decât Nostalgie. Dar să deschidem cutia magică.

Neon Noir: când VV centrează, dă cu capul și marchează

De pe site-ul Metal Injection[1] am aflat că solistul finlandez s-a ocupat de toate instrumentele din acest album, practic fiind 100% opera lui. Tot respectiva sursă plasează muzica lui Valo pe un traseu ce unește legendara formație Nine Inch Nails cu Ghost, una dintre cele mai în vogă trupe de hard și heavy din prezent. Deși tobele și sintetizatoarele nu sună extraordinar, partea atmosferică ne aduce aminte de zilele bune în care H.I.M. făcea o punte epică între rockul gothic și melancolia generată de love metalul din Helsinki. Vibrații poetice ancestrale, plus un decor de cele mai multe ori rococo. VV joacă rolul unui Andy Warhol al rockului de astăzi. Deși anacronic, jam-ul lui Ville plutește maiestuos între rememorare și cringe.

Fiecare bucată din puzzle

„Echolocate Your Love” e melodia care scoate la dans copiii emo de acum 20 de ani. Părinții lui 2023, profesioniști în domeniile lor și, probabil, deloc la curent cu tot ce e nou în muzica rock de azi. Dacă primul track nu ne-a convins atât de mult, „Run Away From The Sun” e exact linia orizontului care unește trecutul (H.I.M.) de viitor (VV). Sunt chiar cuvintele solistului din Helsinki, iar al doilea cântec putea foarte bine să fie un B-side de pe Dark Light, unul dintre albumele cult din anii 2000. Ne reamintim desigur de imnuri love metal precum „Under The Rose” sau „Rip Out The Wings of a Butterfly”. Spleen, imagini ficționale în plină zi și versuri siropoase. Nu e rețeta pentru o propunere din partea Finlandei la Eurovision, ci „Run Away From The Sun de la VV”.[2]

„Neon Noir” o bună modalitate de a prezenta unui neofit rockul trecutului recent, dar și al prezentului. Versurile cuprind și de data asta dulcegărie, însă zonele grave în care ajunge vocea lui Ville impresionează și urechile obișnuite cu muzica bună. „Neon Noir” e unul dintre hiturile care ar fi prins la radio acum 15-20 de ani, înainte de era TikTok și Instagram. Nu e exclus ca bucăți din ea să devină fundal de reeluri în viitorul apropiat. „Loveletting” e scheletul din secțiunea baladescă a acestui disc și construiește un pod către anul 2000. Atunci H.I.M. lansau Razorblade Romance. Iar piesa #4 de pe Neon Noir ne amintește foarte mult de „Gone With The Sin”, cântecul unei întregi generații gothice. Și aici simplitatea versurilor însoțește atitudinea artistului nordic. Dacă am folosi un singur cuvânt care să definească albumul Neon Noir, acesta ar fi: melodios.

Figura centrală din fosta trupă H.I.M. exploatează și zona electro, sound-ul apropiindu-se pe alocuri de Paradise Lost și chiar de un Samael într-o versiune mult mai light. E cazul piesei „The Foreverlost”, în care textura materialului discografic începe să se omogenizeze. Ville Vallo poate fi genul de artist pe care să-l aduci în playlistul copilului care începe să fie interesat de fenomenul rock/metal. De la smooth spre hard. Prima stație, H.I.M. + VV. Letargia și visarea perpetuă se instalează definitiv atât pentru ascultătorul experimentat, cât și pentru cel care trăiește muzică prin fiecare por, la fiecare notă. De la „Baby Lacrimarium” încolo, conectarea cu imediatul este din ce în ce mai puțin posibilă.

Acum vine și cea mai frumoasă declarație de dragoste a lui VV pentru iubitorii muzicii sale. Este vorba de a șaptea piesă, intitulată în mod plastic „Salute The Sanguine”. Deși în continuare mieros, vibe-ul lui Vallo ne spune că încearcă să părăsească barca H.I.M. și să se uite spre o carieră solo de lungă durată. Rămâne de văzut cum își va calcula pașii de aici înainte. Următoarea gară, „In Trenodia”, un loc al tristeții și, poate, al regăsirii. E încă un șlagăr de radio pentru anii ’90, dar și un tărâm pentru meditație și serenitate. Cum H.I.M. au găsit Dark Light, noi putem cerceta Bright Darkness în eforturile noastre creative. „Trenodia” e locul în care găsim sălaș fiecare dintre noi, la sfârșitul fiecărui drum și începutul următorului.

„Heartful Of Ghosts” ne anunță un prim final al poveștii. E un câmp înflorit cu maci, pe care Vallo îl parcurge intuitiv, legat la ochi. Jocul de-a baba oarba continuă și în „Saturnine Saturnalia”, cel mai necontaminat element H.I.M. pe care VV îl scoate la suprafață. E o piatră prețioasă din cabinetul curiozităților. Valo ne răsfață și cu un surogat de solo de chitară, spre finalul piesei #10. Saturnalia construiește metafora liniștii dintr-un compendiu în care sunt descrise pe larg tipologii de relații abuzive, toxice și dureroase.

Singurul moment de respiro propus de VV este „Zener Solitaire”, un intermezzo instrumental care ne dă timp să ne conectăm cu mediul. Neon Noir se închide apoi cu „Vertigo Eyes”, singura piesă de peste 5 minute de pe disc. Într-un mod emoțional, dar și emoționant. Vocea aparține când ambientului, când emoțiilor primare, neprelucrate.

Multe bezele? De acord! Forme reciclate și readuse pe platou? Fără îndoială! Însă nu poate nega nimeni croiala proaspătă și nici întoarcerea la elementele naturale ale muzicii. Și, cine știe, poate vom prinde și un album folk marca VV. Deocamdată încă sunt pârghii de scos la lumină din Neon Noir.

[1] https://metalinjection.net/reviews/album-review-vv-neon-noir

[2] We are the ones with moonlit hearts/ And we belong to another world/ Run to me (ultimele versuri ale melodiei);