Motto: „Memoria omenească este un instrument minunat, dar înșelător. Este un adevăr deja comun, cunoscut nu doar de psihologi, ci de orice om care a luat seama la comportamentul celor din jur ori la cel propriu. Amintirile ce zac în noi nu sunt săpate în piatră; cu trecerea anilor, ele nu tind doar să se șteargă, ci adesea se modifică ori sporesc de-a dreptul, încorporând trăsături străine.” (Primo Levi, Cei aleși și cei damnați, Editura ART, București, 2019, p. 20)
Încă nu s-a scris romanul despre tinerii rockeri din România începutului de mileniu. Cei care au făcut tranziția de la vinil și casetă la CD, și mai apoi la Winamp și mp3 playere. E dificil să te înhami la un asemenea demers, când știi că există romanul-cult Muzici și Faze al regretatului profesor de literatură Ovidiu Verdeș. Poate nu întâmplător această carte a apărut chiar în anul 2000, fiind o punte extraordinară de comunicare între adolescenții anilor ’70 ai comunismului și orice generație care nu se va mulțumi niciodată cu muzica servită pe tavă, la radio sau, mai nou, în clipurile de 15 secunde de pe TikTok.
Discograficul de față e un mini-tratat de istorie alternativă, în care personaje principale sunt emisiunile de la radio ale lui Lenți Chiriac (un adevărat magister al eternei tranziții, în care publicul român nu avea acces la atât de multe concerte câte au început să curgă după aderarea României la Uniunea Europeană). În prim-plan se află și compilațiile rock de pe CD-uri, care însoțeau reviste pline de informații și recenzii de albume rock (cunoscute drept fanzine). Existau locuri speciale în marile orașe unde se găseau aceste publicații (din păcate nu am ajuns în acele adevărate Mecca ale colecționarilor de metale grele și foarte grele)[1], însă ele mai puteau fi comandate și prin poștă.
O poveste de buzunar din anii 2000 (feat. H.I.M., Cradle of Filth și Godsmack)
Alte momente esențiale pentru sfera underground (din care făceau parte trupe precum The Rasmus, Nightwish sau H.I.M.) erau conținute la un post TV muzical maghiar, care devenise destul de popular prin 2004-2005. Acolo ascultam și vedeam selecții de piese ce nu ar fi prins niciodată heavy-rotation-ul de la MCM sau MTV. Închid ochii și îmi aduc aminte de Join Me in Death de la H.I.M., de Nemo de la Nightwish și chiar de Bittersweet-ul Apocalypticii (alături de Ville Valo și de Lauri Ylönen de la The Rasmus). Bineînțeles că nu se poate omite nici acel machiaj goth al adolescentelor, mult influențate de Cradle of Filth cu al lor memorabil Nymphetamine Fix.
Un catalizator important pentru anii 2000 erau și barurile în care rockerii își construiau o adevărată cultură muzicală. Playlisturile din Hanul cu Tei (un beci prietenos înainte de a deveni un local fancy, patronat de Ilie Dumitrescu) sau LMC (Live Metal Club), pentru a rămâne doar în București, educau tânăra generație de rockeri pe fundamente istorice solide. Nu erau omiși monștrii Judas Priest, Iron Maiden, Pantera sau Black Sabbath, peste care veneau răsfățații anilor 2000+. Fără a avea pretenția de exhaustivitate, îi numim aici pe Godsmack, System of a Down, Blind Guardian sau Dream Theater. O altă locomotivă importantă, la jumătatea primului deceniu din mileniul al treilea, a fost ARTmania de la Sibiu, despre care Codruța Vulcu (directorul festivalului) spune că s-a născut „din pasiunea pentru muzică și pentru artă și frumos în general. Un proiect făcut de o sibiancă pentru Sibiu, care își dorea (…) să avem o experiență muzicală, de festival, ca afară.”[2]
Love Metal – 2004-2023
Toți acești piloni formează ansamblul amintirilor mele, care au încorporat trăsături străine – ca să rămân în logica lui Primo Levi din motto. Ei reprezintă o istorie mică imersată în istoria rockului și rockerilor adolescenți și tineri ai acelor ani. Povestea mea sigur nu seamănă cu cele ale prietenilor mei, însă și a lor și a mea include mai mult ca sigur acea denumire pe care a atribuit-o Ville Valo muzicii H.I.M. Love Metal descrie în doar două cuvinte piese precum The Funeral of Hearts, The Sacrament sau Buried Alive by Love. Ca să fie treaba treabă, finlandezii au lansat în 2004 un album care se intitulează chiar Love Metal.
Au mai existat trupe care au activat pe această nișă, cea mai consistentă contribuție venind tot din Helsinki. Este vorba de The 69 Eyes, care nu au renunțat însă la falia lor principală, rockul gotic. După Love Metal, basmul meu cu H.I.M. a început să se dilueze, deși parcursese multe dintre bornele pe care m-am sprijinit în anii 2000 în formarea culturii mele muzicale. Am urmărit clipurile flamboaiante și sufocante ale scandinavilor la postul maghiar de muzică (câteodată și la MTV), i-am ascultat la Sibiu, în Piața Mare, la prima ediție ARTmania, m-am îndrăgostit de cel puțin o fată care le purta tricourile.
Cea mai pregnantă amintire e desigur coperta de culoare fuchsia de la Razorblade Romance (sper să fi nimerit nuanța, căci poate că, de fapt, e doar un roz banal), unde îl găsim exuberant pe Ville Valo cu o țigară în gură și cu o pseudo-aură deasupra capului. Eu am ajuns mai târziu la acest disc, care fusese lansat în 1999. Zonele de dark-pop și glam fuseseră definitiv cucerite și asumate de H.I.M., iar VV (noul Ville Valo) nu știa că urma să le scoată de la naftalină în 2023. Dar despre Neon Noirvom vorbi pe larg data viitoare. Podul de flori cu spini al love metalului se întoarce, iar descrierea pe care am găsit-o într-un review nu are nevoie de nicio traducere, funcționând ca teaser pentru episodul următor: „If you’ve been seduced in Mr Valo’s musical twilight before, then you can now prepare to pulse in the glow of the heartagram once again.”[3]
Momentul 2023 a picat mănușă pentru Ville Hermanni Valo. 10 ani de la cel mai recent disc H.I.M. (Tears on Tape), 5 ani de la ultimul dublu-concert în formula care i-a consacrat (London Roundhouse, Decembrie 2017).
VA URMA
[1] Sintagmă pe care am auzit-o de foarte multe ori în cadrul emisiunii Studio Rock de la Radio România Tineret, emisiune pe care o devoram la începutul anilor 2000. Emisiunea a împlinit 30 de ani de existență neîncetată în 2020. De altfel, majoritatea poveștilor pe care le-am redat mai sus se petrec puțin înainte și puțin după anul 2000.
[2] https://matcaliterara.ro/artmania-a-aparut-ca-un-proiect-facut-de-o-sibianca-pentru-sibiu-care-isi-dorea-ca-si-noi-sa-avem-o-experienta-muzicala-de-festival-ca-afara
[3] https://www.kerrang.com/album-review-vv-ville-valo-him-neon-noir
