În dimineața aceea a plouat cu pești mari. Crapii se zbăteau pe caldarâm și bibanii alunecau de-a lungul bordurilor, în vreme ce mii de guvizi plescăiau unii peste alții, de-a lungul și de-a latul drumului. Din când în când mai veneau rafale de sardine, ce cădeau cu miile peste umbrelele slinoase ale trecătorilor, care începuseră să calce nepăsători peste bancurile de creaturi acvatice, împingând cu silă resturi de vietăți și solzi de toate formele.
Doamna zâmbitoare de la Institutul de Meteorologie a încercat să liniștească locuitorii orășelului nostru, anunțându-ne cu glasul ei suav și blând, de educatoare de la grădinița unde învață copiii cu probleme, că nu e nimic grav, că peștii fuseseră ridicați din ape de o tornadă, apoi adunați într-un mare nor de ploaie, care acum își descărca aversele asupra noastră.
La început oamenii i-au adunat cu gălețile și butoaiele, făcând saramuri și felurite conserve. Dar, pentru că peștii continuau să cadă din cer în neștire, lumea s-a săturat să tot facă supă de pește, iahnie de pește, pește cu pește. Chiar și cherhanagiii cei mai înrăiți erau deja scârbiți. Cei mai mulți și-au cumpărat cizme de cauciuc, pelerine de ploaie până peste genunchi și au început pur și simplu să înainteze pe străzi ca și când vietățile de sub picioare ar fi fost parte din amenajările urbane. Înaintând cu greu prin fleșcăraia de viscere care se acumulaseră, o vreme angajații de la salubritate s-au străduit să adune cu măturile deșeurile. Stivele imense de icre și mațe au zăcut o vreme pe marginea drumului, dar după un timp nimeni nu s-a mai obosit să înlăture cu grijă rămășițele. Treceau doar cu lama plugurilor de zăpadă și împingeau maldărele de mizerie într-o groapă imensă aflată la marginea cătunului nostru.
Copiii se jucau cu meduzele prin parcuri, se organizau meciuri de fotbal cu caracatițe și felurite creaturi marine, iar unii susțineau că în grădinile de zarzavaturi ale domnului Krasimir plouase cu crocodili. Dar nimeni nu credea așa ceva. Trebuia doar să te ferești de heringi, pentru că aceștia erau ascuțiți și cădeau cu precădere perpendicular, aidoma unor săgeți care puteau să pătrundă în carne.
„Copiii se jucau cu meduzele prin parcuri, se organizau meciuri de fotbal cu caracatițe și felurite creaturi marine, iar unii susțineau că în grădinile de zarzavaturi ale domnului Krasimir plouase cu crocodili.”
Nebunia a început după ce timp de mai multe zile se adunaseră nori negri deasupra micului nostru orășel de la poalele Munților de Vest. Nimeni nu s-a îngrijorat la început, pentru că în fiecare primăvară izbucnea câte o furtună care scutura copacii și mătura mizeria adunată iarna pe străzi. Dar apoi a început un torent de broaște. Primele au căzut broaștele verzi străvezii, după care au venit broaștele slinoase galbene și, abia la sfârșit, a mai căzut un val de batracieni dezgustători, cu gurile roșii și cu ochii violeți, din care curgeau băloșenii ca un puroi.
Atunci unii oameni au început să se roage pe străzi, invocând vechii zei, stăpânii mărilor și ai cerului, despre care credeau că le-au adus aceste pedepse. Părintele Velibor încerca să își convingă enoriașii că asistau la o minune dumnezeiască, era evident un avertisment al Creatorului, care se săturase de răutatea omenească și care acum ne trimitea, ca în vechiul Egipet, semne ale sfârșitului lumii. De aceea, spunea părintele, trebuia ca bărbații să nu se mai bărbierească, iar femeile să rămână încuiate în case, copii să fie legați de paturi și animalele de companie să fie ucise. Totul pentru liniștirea unei divinități care pedepsea imoralitatea cu icre și zoaie.
Profesorul cătunului, domnul Provident, ne-a spus să nu ne stresăm, că asistam la un fenomen cu totul și cu totul natural, că era firesc să se mai întâmple și astfel de accidente ale naturii, dar că va trece într-o zi, cel mult două. Explicația sa științifică era aceea că peștii fuseseră ridicați de o tornadă din Marele Lac de Acumulare, aceștia se adunaseră într-un singur nor și acum cădeau la noi prin livezi și peste straturile de flori. Argumentele domnului profesor erau evident stupide, pentru că printre peștii care cădeau din cer erau și creaturi care nu trăiau altundeva decât în apă sărată, așa că nu aveau ce căuta în ploaia noastră montană. Când ne-a văzut că îl vedem cum aduna pești piranha cu lopata de zăpadă, s-a uitat în jos rușinat.
„Printre zbieretele sale au căzut pe pământ mii de țipari, care au continuat să se zvârcolească, înaintând pe străzile pustii ale orașului nostru de munte.”
Doar Bunicul Mauro, care supraviețuise și ciumei bubonice și mai multor războaie și cataclisme, stătea în fața casei, pe un șezlong de plajă cu copertină, și împărțea sfaturi oricui trecea pe drum. „O să fie mult mai rău, înainte să fie bine!”, striga el cu vocea-i spartă către gunoierii care umpleau imenșii saci negri cu excreții, scuturând de pe lopeți bucăți de pește stricat.
„Dacă vă povestesc n-o să credeți”, tuna vocea Bunicului în timp ce din ceruri năvăleau țipari, care se zvârcoleau în aer și puteai să crezi că plutesc o vreme între norii negri și cimentul îmbibat de sânge de pește. Deși nu îl mai asculta nimeni, bătrânul profet vorbea fără încetare despre Pescarul care vânase Balena înghețată dintre nori. „S-au întors cerurile și oceanele pe dos, asta s-a întâmplat. Și voi merge iarăși la pescuit de balene albe, făcute de țurțuri.”
Printre zbieretele sale au căzut pe pământ mii de țipari, care au continuat să se zvârcolească, înaintând pe străzile pustii ale orașului nostru de munte. Atunci unul dintre discipolii lui Velibor a apărut în fața casei noastre, alergând dezbrăcat pe uliță și strigând că în piața mare tocmai căzuse un basilisc și că uriașul șopârloi vorbea în limbi ciudate, că o profeție nemaipomenită urma să ne fie transmisă tuturor prin intermediul acestei creaturi fabuloase. Toți copiii de pe stradă am pornit în urma bărbatului al cărui păr și barbă erau pline de solzi de pește, după moda care se răspândise printre ucenicii Anului Peștelui. Am sperat cu toții că vom vedea o lighioană de poveste, dar când am ajuns în piațeta unde stătea statuia cu sfântul Gheorghe care ucidea balaurul, un grup de peștiomani țineau deja în brațe un șarpe de vreo doi metri, pe care îl văzuserăm anul trecut la expoziția cu reptile.
