/

„Aveam cincisprezece ani și creșteam ca pălămida”

„Deși cartea e scrisă la persoana întâi, personajul principal nu e Mary Alice, ci bunica ei. Aceasta e un adevărat fenomen al naturii.”

985 vizualizări
Citiți în 8 de minute

Am acceptat bucuros invitația de a ține o rubrică dedicată literaturii pentru copii în revista Familia din două motive. Primul e că genul ăsta de cronică lipsește aproape cu totul din spațiul publicistic de la noi. Literatura pentru copii continuă să fie văzută ca o literatură minoră, pasabilă, în condițiile în care în ultimii ani piața de carte a înregistrat un semnificativ salt înainte, cantitativ și calitativ. Nu doar că se traduce mai mult ca oricând, dar au apărut mai mulți autori români care chiar nu mai pot fi ignorați.

Al doilea motiv e că nu cred că există literatură bună pentru copii care să nu poată fi citită cu folos sau plăcere și de către cei mari, care citesc revistele culturale. Așa că am văzut invitația asta ca pe o excelentă ocazie de a selecta mostre de literatură pentru copii pe care să le prezint unui public mai larg. Invers, o mulțime de cărți care n-au fost scrise pentru copii pot – sau chiar ar trebui – să fie citite și de către aceștia. Terry Pratchett scrie undeva că există un loc special în iad pentru cei care cred că copiilor ar trebui să li se ofere doar cărți care sunt potrivite pentru ei. Sunt puține lucruri cu care sunt mai de acord.

Voi discuta aici despre cărți care îmi plac aparținând deopotrivă unor autori români și străini. Cărți pe care le-aș recomanda oricând unui copil și unui adult pasionat de lectură. Pentru o cronică a cărților care nu îmi plac, deși ar merita să existe, nu mi-am făcut încă curaj.


Richard Peck, Un an haihui, Editura Arthur, 2020, traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu

Recunosc că nu mă număr printre fericiții care au profitat de pandemie ca să viziteze muzee virtuale, să își facă ordine în casă și în cap și să se pună la punct cu lecturile restante. Dimpotrivă, am fost, pe rând, derutat, panicat și apoi obosit de nebunia din jur, având grijă să-mi aleg lecturile cu mare atenție, ca să nu fiu dezamăgit. Și puține cărți m-au entuziasmat ca acest volum al americanului Richard Peck, câștigător al Medaliei Newbery în 2001.

„Aveam cincisprezece ani și creșteam ca pălămida”, ne anunță sec pe prima pagină Mary Alice Dowdel, nevoită să se mute pentru un an la bunica ei de la țară. O adevărată tragedie pentru orice adolescent, care se transformă, previzibil, într-o lecție de viață. Când coboară din tren, Mary Alice are la ea o mâță, un cufăr cu haine și un radio portabil, care s-o lege de civilizație. Suntem în 1938, iar Marea Criză economică a devastat Statele Unite, lăsând în urmă o țară măcinată de probleme și sărăcie lucie. Adulți și copii suferă de foame, umblând îmbrăcați în zdrențe, în timp ce se chinuiesc să păstreze aparența unei normalități dispărute. E o lume care aduce surprinzător cu unele amintiri despre vacanțele petrecute de mine într-un sat de lângă Cluj acum mulți ani.

„Deși cartea e scrisă la persoana întâi, personajul principal nu e Mary Alice, ci bunica ei. Aceasta e un adevărat fenomen al naturii.”

Deși cartea e scrisă la persoana întâi, personajul principal nu e Mary Alice, ci bunica ei. Aceasta e un adevărat fenomen al naturii. Afurisită și pusă mereu pe cârcotit, reușește până la urmă să i se facă simpatică cititorului, care descoperă în spatele matahalei de care se tem toți o persoană sensibilă dotată cu un acut simț al dreptății, combinație de zeu răzbunător și copil de zece ani pus pe șotii. Bunica acționează ca o instanță menită să restabilească ordinea cosmică din orășelul ei și să împartă dreptatea. Așa cum știe mai bine. Și nu cred că greșesc când spun că tocmai comunitatea e cel de-al doilea personaj principal din prozele lui Peck.

E un roman scurt și cu vână care se citește pe repede înainte. Cum am o slăbiciune pentru concizie, Richard Peck m-a cucerit cu economia lui de cuvinte și cu o claritate care, printre cititorii neatenți, poate trece drept o lipsă de stil. Umorul lui, generos presărat, e sec-tăios, și s-a întâmplat nu o dată să revin la câte frază care mi-a plăcut în mod deosebit.

Ce mi-a plăcut iarăși e că autorul a făcut impardonabila greșeală de a scrie pe bune, fără a avea niciun moment în vedere menajarea urechilor sensibile. Așa că e plin de expresii și comportamente absolut scandaloase care pot provoca palpitații oricărui adult cumsecade din zilele noastre. Să sperăm că va avea mai mult noroc decât Marele Uriaș Prietenos al lui Roald Dahl, carte care, după ce a fost reclamată la Protecția consumatorului pentru că personajul principal n-ar folosi o limbă conformă cu DEX-ul, a fost retrasă din librării după aplicarea unei amenzi.

Recomand și prima parte, Departe de Chicago, apărută tot la Editura Arthur, tradusă impecabil de aceeași Iulia Arsintescu.


Foto: Pexels.com

Alex Moldovan s-a născut în 1977 la Cluj, unde locuiește și acum. E pasionat de literatura pentru copii, de jazz și e voluntar la o asociaţie pentru protecţia animalelor. A terminat Filozofia, a tradus peste treizeci de cărţi și a fost librar. După ani, a simţit din nou nevoia să scrie și și-a făcut un blog. I-a spus Bicicleta galbenă. În 2016 a publicat la Editura Arthur primul său roman pentru copii, Olguţa și un bunic de milioane. Băiețelul care se putea mușca de nas e primul său album ilustrat.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Cartea pentru copii”

Regina broaştelor

După ce te pierzi și te regăsești printre ilustrațiile uluitoare și pline de viață, povestea poate

Cireșarii

Cartea asta este una dintre veșnicele recomandări de
lectură pe care adulții care au crescut cu ea

1001 de nopți

Prezenta ediție e o repovestire pentru cei mici a basmelor arabe și îi aparține scriitorului Eusebiu