Ce înseamnă prietenia la vârsta de 12-13 ani? Cum se schimbă relațiile dintre oameni odată cu timpul?
Prietenia presupune un sentiment de simpatie, de stimă, dar și de atașament reciproc care leagă două persoane, pe baza unor sentimente de apartenență. Cele mai puternice prietenii le legăm la vârste mici, adesea în școală, pornind de la afinități comune, interese și pasiuni.
Close, cel mai recent film al tânărului regizor belgian Lukas Dhont, pornește de la o experiență autobiografică, redimensionând valoarea prieteniei: îi iese, astfel, un film despre adolescență și responsabilitate, despre curiozități și naivități, despre libertatea de a juca orice rol, dar și despre suferință și eșec. La o școală de stat, am zice că, în general, copiii sunt prietenoși unii cu alții, dar filmul fagocitează fără milă pe oricine le este exterior, care nu împărtășește principiile grupului ori se comportă imprevizibil. Prietenia dintre doi băieți – Léo și Rémi – este întreruptă brusc, iar bornele unei asemenea rupturi nu le dibuim decât prea târziu, când povestea alunecă spre coșmaresc.
Regizorul și scenaristul belgian Lukas Dhont și-a început cariera cinematografică cu drama Girl (2018), inspirându-se din biografia balerinei transgender Nora Monsecour. Debutul său a fost bine primit la Cannes Film Festival, unde a primit premiul Caméra D’Or, dar și distincția Queer Palm. Deopotrivă, a câștigat și premiul André Cavens pentru cel mai bun film, premiu oferit de Asociația Criticilor belgieni de film. Cel de-al doilea film al lui Dhont, Close (2022), plecând de la o experiență autobiografică, le aduce împreună pe Émilie Dequenne și pe Léa Drucker, fiind premiat la Cannes alături de Stars at Noon (în regia lui Claire Denis). Totodată, cel de-al doilea film al lui Dhont a fost premiat la Sydney, în iunie 2022, obținând distincția pentru cel mai bun film.
Dacă în Girl, regizorul își canalizează atenția înspre Lara, o fată transgender care aspiră să devină balerină (supărată, de altfel, că terapia hormonală nu este atât de rapidă pe cât își dorea, iar corpul său este diferit de al celorlalte colege dansatoare), în Close, dimensiunea apropierii dintre cei doi băieți dezvăluie limitele prieteniei, dar și ale unei societăți mai conservatoare și mai repudiante decât o credeam. Girl a fost criticat de comunitatea transgender pentru „deranjanta fascinație pentru corpurile trans”; în unele scene, camera de filmat întârzie pe pubisul Larei. În plus, Lukas Dhont a realizat două scurtmetraje mai importante – L’Infini (2014) și Corps perdu (2012) – surprinzând personaje a căror putere de fascinație este amplificată de povestea din jurul lor.
Regizat de Dhont (care semnează scenariul alături de Angelo Tijssens), Close îi aduce împreună pe Eden Dambrine, pe care l-am mai putut urmări în seriile TV L’Invité (2000) și în On est en direct (2020), dar abia cu pelicula belgiană își face debutul pe marele ecran. Totodată, în rolul lui Rémi, îl regăsim pe Gustav de Waele, model și actor de origine britanică.
Atât Leo, cât și Remi au o naturalețe care îi particularizează, le amplifică aura de copii-îngeri într-o Belgie rurală, în care există nenumărate prejudecăți. Străduindu-se să înțeleagă resorturile rupturii intempestive între cei doi, Sophie, mama lui Rémi, devine o metaforă a tandreții și a prudenței, fiind interpretată de actrița de origine wallonă Émilie Dequenne, pe care o recunoaștem din Rosetta (rol ce i-a adus un trofeu la Cannes pentru cea mai bună actriță în 1999), Brotherhood of the Wolf (2001) și Our Children (2012). Cândva, copilăria lui Léo și a lui Rémi s-a aflat sub protectoratul prieteniei și al libertății, al paradisului și al lipsei de griji.
Relația dintre cei doi băieți este aparent problematică – regizorul nu face decât să sugereze cât de mult țin cei doi unul la altul, până când insinuările celor de-o seamă cu ei maculează puritatea prieteniei lor.
