1. Cum s-a conturat ideea volumului „Cum sare piper pe Lună?”?
Ideea cărții a venit pur și simplu într-o seară de toamnă cu cea mai frumoasa lună. Mint, era nor în seara aceea de Tsukimi* și nu s-a văzut nici o lună, dar aveam la baie un abțibild fain, pe care, privindu-l, am început să-mi pun diverse întrebări, cum ar fi de ce era Luna gri în poza de la NASA? După care am cerut și părerea copiilor, curioasă să aflu dacă își pun întrebări similare. Așa am ajuns la concluzia că ar fi foarte posibil ca cineva să fi pus piper pe Lună… Dar întrebarea era cine a pus piper pe Lună și de ce? Aveam practic deja un mister de elucidat și un caz de rezolvat.
2. Cum a decurs scrierea lui?
Întâi am făcut niște ciorne cu idei și însemnări, de la care am pornit cu schițele ilustrației, căreia apoi atât de frumos i-a dat viață Bianca Anton. Am dezvoltat acest concept, la care ulterior s-a adăugat treptat povestea și s-a dezvoltat organic, după ce întâi a fost ștearsă și refăcută de mai multe ori, până s-a transformat în textul final. De-obicei când scriu ceva, totul pornește vizual, de la o imagine, o idee, o întrebare, ceva văzut sau simțit direct.
Apoi scrierea propriu-zisă a decurs în mai multe etape, pentru că inițial povestea era foarte diferită, doar personajele principale și locația erau aceleași. Am mai curățat, am rescris și am luat-o de la capăt într-o notă mai minimalistă și chiar ușor monocromă, aș zice, referitor la ilustrație, dar cu un rezultat clar, frumos și amuzant, după părerea mea. Și titlul l-am schimbat. Dintr-o listă de mai multe posibile variante, am ales-o pe cea care întâmplător s-a arătat pe nepusă masă și nici măcar nu era printre favorite, însă s-a dovedit a fi extrem de inspirată și jucăușă, cred, prin simplul fapt că face cititorul să ridice măcar o sprânceană, în semn de mirare: „oare ce-o fi vrut să spună?…”
3. Cum vă doriți să fie citit volumul „Cum sare piper pe Lună?”?
Mi-aș dori să fie citit cu multă curiozitate, cu poftă de râs și de găluște (nu vă spun mai mult!). Mi-ar plăcea să fie o călătorie, în care micii exploratori se urcă la bordul unei rachete imaginare și ajung într-un loc ce pare aproape, dar este totuși atât de departe. Un tărâm pe care îl vedem zilnic de la fereastră, însă nu ne imaginăm ce ar putea fi acolo, de fapt. Sau poate ne imaginăm fiecare altceva? Uneori este de ajuns să schimbăm puțin un context banal ca să ajungem în extraordinar. Pentru Nana, de la Pământ la Lună e doar un pas, iar pentru mine de la real la imaginar e mai puțin de-atât. 🙂
*Tsukimi (月見) este Festivalul contemplării Lunii în Japonia și înseamnă literal „a privi luna” (月-tsuki- înseamnă lună și 見-mi- înseamnă a privi). Evenimentul are loc la începutul toamnei, mai exact în a 15-a zi a lunii a opta, conform calendarului lunar. Anul acesta, va pica pe 29 septembrie.
Se crede că în această noapte Luna ar fi mândră-n toate cele și s-ar vedea mai rotundă, mai strălucitoare și mai frumoasă decât de obicei.
Festivalul mai face referire la o legendă veche, potrivit căreia, privind atent Luna din acea noapte, se poate observa un iepure care face mochi (prăjitură din orez).
