Pădurea Hornslet Nu văd nicio diferență între ornitolog și cântecul păsării Între sticla aruncată în mare și gândirea sălbatică Între femeia tăcută din autobuz și grupul gălăgios Rătăcit azi-noapte în pădurea Hornslet. Femeia aceasta pune încet în mișcare o stare inițială a viului, Ignorând tot ce se întâmplă în jur, privind prin sticla geamului Scânteia izbucnită brusc dincolo de pini, în ținutul veverițelor albe Și al gropilor cu vâsle putrede, niciodată atinse de un latin. Autobuzul trece cu noi în viteză, transformând secundele în imagine După tactica obișnuită a înotătorilor, deșirându-se în pielea întunecată A unui șarpe boa. Hvor skal vi hen, unde mergem? Veșnica noastră spaimă că ne vom rătăci într-o zi ne țintuiește Pe locurile noastre. Dar, uite, citim. Miezul nopții se decojește foaie după foaie Într-una dintre ele auzim ticăit de inimi în pădurea Hornslet În cealaltă nu-l mai auzim, dar vedem o foarfecă uriașă Coborâtă din constelația Pleiadelor, decupând pădurea. În spațiul gol clipocește lacul de păcură Din care autobuzul înghite motorină și plasmă. Ne bucurăm La vederea sângelui. Acolo sunt continentele de rătăciți Topindu-și oasele în pungile de gudron din miezul pământului. Plecarea Rucsac. Puține obiecte, puține porecle fără înțeles Și gândul că Am fost pe munți fără odihnă, fără somn pe povârniș Pietruit În mult zgomot, fără ca asta să însemne ceva, Să ceară o descifrare anume, să mă trezească în Pântecul unei alte vieți. Plecam. Purtam încă în mine busola Nordul ei îmi crescuse o pieliță pe ochi Doar într-acolo, acolo să urci, Se întindea preș pentru mine, năștea copii transparenți în fața mea, Doar într-acolo. Ceilalți se întorceau. Feliile de pâine Le înfloriseră în rucsac Coborau cu spice de grâu pe umeri De ce veniți, îi întrebam, de ce înapoi spre sud? Nu știm, noi suntem șerpașii, Ceilalți încă dorm în paturile lor Ne visează. The last of us Clanul nostru este înrădăcinat în viețuitoare cu mers neglijent și sălbatic, Schimbându-și culorile în albastru și verde, independent de lumina Cu viteză necunoscută. Noi nu calculăm, cifrele sunt ostile, atacă fără motiv, Câștigă toate războaiele și sunt nemuritoare. Eternitatea lor ne emoționează Ca o pisică ce zgârie cu gheare de piatră din desktopul alb. Viitorul nostru e în paza bacteriilor din ghețari, arme lăsate de proto-părinți Să depraveze roboții. Nimic mai caraghios decât logica îngustă A exercițiilor de suferință fără suferință. Noi defilăm în marș nupțial Prin spiralele cochiliei: Iubim, murim, înviem. Iubim, murim, înviem Nemișcat e numai numărul de aur călărit de fizicieni și filosofi Doar-doar va porni la galop, părăsind teoriile, și va face ceva, Va inventa o eroare, una singură în favoarea noastră, a ultimilor dintre noi.
…deosebite…poeme…!!