fumăm în fața cabinetului de taxidermie, pe strada pavată ce dă în canal, cu blocuri joase din cărămidă strada din occident, cum o numim noi trei oameni în halate, ieșiți în pauză, fumează și ei la doi pași de noi. simțim miros de formol, degetele întinse cu care își duc la gură țigările ca două capete rase, expuse la soare, roșesc am plecat de acasă în haine de vară, sceptici că vremii îi mai pasă de delimitări temporale setate de oamenii lui gregorian așa am ajuns să împărțim același perete, protejat de balconul de la un etaj superior oameni cară în mâini roadkill, trec rigizi printre noi îmi imaginez că încă le văd ca puricii pe televizor farurile minuscule cum încă le tremură în ochi oameni vin cu animalele lor companion, să fie înghețate în poziții de somn e seară, aproape de noi o ființă mănâncă o alta liniștit și domol copleșit de micul extaz de voyeur, dispar, îi las doar pe ei, eu să fiu receptor „ce stupid e afară”, „mai stupid se simte în interior” „mă întreabă cât nu ne-am văzut ce emoții ai simțit cu aceeași voce cu care-mi povestește visele după ce s-a trezit” „ce să-i răspunzi, ai supraviețuit” „aș vrea să dispară, eu nu-mi dau cu părerea despre situația ta dacă tu ești singura persoană ce o trăiești” „ce facem noi aici, gen. we are little gods pentru niște oameni care au nevoie de animare ca să țină moartea o idee distantă” „aș vrea să dispară și asta” apasă cu mucul în cărămizi „să se infiltreze prin rădăcini, să foreze în microciment și să pulverizeze spori în ventilație să crească plante, flores carnal luxuriante să acapareze lumina, să impună forță prin necesitate, să occupy this shithole și să nu mai trebuiască să vin aici niciodată” o clipă mă privește în ochi, i se rupe filmul toți trei intră tăcuți înapoi
