Ediția a doua a clubului de lectură orădean Pragul Vaida se apropie vertiginos!
Dacă ediția pilot l-a avut invitat pe poetul Mihai Vieru (despre a cărui seară revista Familia a scris AICI), în 25 aprilie (marți), de la ora 19:00, Moszkva Café va găzdui lectura poetei Olga Ștefan.
Alături de poeta invitată vor lua cuvântul Anca Zaharia, Radu Bejan și Mihók Tamás.
Manifestarea critică a publicului este încurajată de organizatori. Orice text citit poate suporta critici negative argumentate, însă atacurile la persoană nu vor fi tolerate.
Participarea la evenimentul organizat de revista Familia în colaborare cu revista Golan este gratuită și se face (preferabil, nu obligatoriu) pe bază de rezervare prin trimiterea unui mail cu numele celor interesați la adresa: pragul.vaida@gmail.com
Parteneri Pragul Vaida: Facultatea de Litere a Universității din Oradea, ancazaharia.ro, Revista culturală Újvárad, Urban Apartment Oradea.
*
Olga Ștefan (n. 1988, Hunedoara) a absolvit Facultatea de Litere din Cluj-Napoca (secțiile „Literatură universală și comparată” și „Limba și literatura română”) și programul masteral „Istoria imaginilor – Istoria ideilor”, iar în 2019 a obținut titlul de doctor în Științe Filologice. A publicat câteva plachete de poezie în copilărie și adolescență, însă volumele care au impus-o ca pe unul dintre tinerii poeți emergenți de astăzi sunt Toate ceasurile (Vinea, 2006 – câștigător al premiului „Tudor Arghezi” în 2007), Saturn, zeul (Charmides, 2016), Charles Dickens (frACTalia, 2017), Civilizații (Paralela 45, 2020) și Resursa (Casa de Editură Max Blecher, 2022). Selecții din poezia sa au fost traduse în bulgară, sârbă, croată, greacă. Este prezentă în mai multe antologii publicate în România sau peste hotare: #rezist. Poezia (Paralela 45, 2017), Tu – înainte de toate. Antologia poeziei românește de dragoste (Paralela 45, 2018), Prof de română (Casa de Pariuri Literare, 2018), Postumanismul (coord. Alex Ciorogar, Tracus Arte, 2019), Antologia tinerilor poeți (Vakxikon, 2019), Un secol de poezie română scrisă de femei. Antologie de Alina Purcaru și Paula Erizanu (Cartier, 2019), Parodii originale feat. Alecsandri, feat. Cazimir, feat. Codreanu, feat. Eminescu, feat. Topîrceanu (Editura Muzeelor Literare Iași, 2021), Cine nu e mângâiat nu există. Antologia Generației 2000, alcătuită de Alex Cosmescu și Anastasia Gavrilovici (Cartier, 2021), Panglica neagră (Vellant, 2023). În 2021, Olga Ștefan a primit Premiul „Tânărul Poet al Anului” și a câștigat bursa și rezidența Cărturești pentru manuscrisul volumului Resursa. În 2022, a contribuit, alături de poetul Ștefan Manasia, la scrierea unor cicluri de poeme despre paradis și nostalgie, ca artiști invitați în cadrul expoziției Beatrice von Babel. Under the Boat, prezentate cu ocazia celei de-a 59-a Bienale de Artă de la Veneția de MARe/Muzeul de Artă Recentă din București.
Linkul către event poate fi accesat prin dublu clic pe logoul de mai jos 👇