FAMILIA recomandă – Revista de cultură FAMILIA
ABONAMENTE la revista de cultură FAMILIA. Alegeți din oferta noastră!

FAMILIA recomandă

Ruxandra Cesereanu, Lumi de ficțiune, lumi de realitate, Tracus Arte, 2022

777 vizualizări
Citiți în 2 de minute

Ați crede că o carte de studii literare ar putea fi o lectură pasionantă? Nici eu n-am crezut, până nu mi-a picat în mână Lumi de ficțiune, lumi de realitate, de Ruxandra Cesereanu (Tracus Arte, 2022).

Titlul cărții e cât se poate de exact, indicând teritoriul predilect pe care autorii cărților luate în discuție își plasează subiectele. Cititorul e invitat să-și lase deoparte prejudecățile și să admită, pe parcursul lecturii, că se poate vorbi cu farmec și în același timp doct despre dialectica fertilitate-sterilitate în Tărâmul pustiit al lui T.S. Eliot și Cronicile din Narnia, sau că e posibilă desenarea unei hărți craniene a lui Mircea Cărtărescu parcurgându-i romanele, de la Orbitor la Solenoid. Mai găsim în această carte surprinzătoare abordări ale „complexului fantasy”, privit prin lecția de magistru a lui Tolkien din Hobbitul și Stăpânul inelelor, dar și a atmosferei neogotice din poezia lui Leonid Dimov. Iar dacă ne-am săturat de atâtea lumi ficționale, mai mult sau mai puțin onirice ori paradisiace, Ruxandra Cesereanu ne arată reversul medaliei, purtându-ne în lumile pline de cruzime, dar nu mai puțin pasionante, din epica epopeică a lui Franz Werfel sau cele din distopia balcanică a lui Ion D. Sîrbu.

E greu de spus ce s-ar cuveni apreciat mai mult în această carte: erudiția și știința cu care autoarea mânuiește instrumentarul criticii sale structuralist-comparatiste, sau arta narativă și imaginația ieșite din comun ale Ruxandrei Cesereanu, care ne fac să uităm complet că avem de-a face cu o carte din sfera cercetării critice.

(Al.S.)

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „FAMILIA recomandă”