Anul 2022 a fost marcat de multe năstrușnicii editoriale, cărți scrise în glumă, care nu au fost constituite pentru valoarea lor estetică. Dimpotrivă, tocmai lipsa acută și intenționată a valorii a reprezentat (cel puțin parțial) dezideratul lor. Mă gândesc, de pildă, la periplul culinar pe care Ionuț Lenghel ni-l oferă în Odă shaormei (OMG) sau la stihurile pseudo-biografice ale spectralului securist Radu Demetriades din Gioco di mano (Dezarticulat), heteronim al unei gășcuțe de trolli de stânga. Vorbim despre cărți care sunt considerate pe bună dreptate glume (deși cea din urmă are anumite valențe de meta-discurs politic), cărți menite, în primul și în primul rând, să îl facă pe cititor să zâmbească și, totodată, sunt volume despre care se știa de la bun început că vor fi succese pe piața de carte din România datorită lipsei lor de pretențiozitate și care au fost scrise și din acest motiv.
Inoculare. Hore pentru zădărnicirea combaterii, noul volum al lui Claudiu Komartin, poate să dea impresia, la o lectură superficială, că pornește dintr-un impuls asemănător, însă, parcurgând volumul, cititorul va observa că poetul nu mizează pe cartea caterincii. Adevărul este că nici Claudiu Komartin nu pare să fie sigur de ceea ce își dorește să realizeze: pe de o parte, cartea este ticsită de vorbe culese „din popor”, aberații specifice minților simple și vulnerabile care au căzut pradă propagandei anti-vacciniste (și nu numai); pe de altă parte, poetul încearcă să potrivească aceste vorbe în așa fel încât ele să capete valori poetice.
Cel mai probabil, singurul lucru pozitiv care se poate spune despre Inoculare este acela că poetul reușește o radiografie destul de fidelă a punctului de maximă isterie din vremea pandemiei. Multe dintre inepțiile cu care am fost bombardați în timp ce eram închiși în case sunt redate, lor alăturându-li-se adăugiri ale autorului, Claudiu Komartin încercând să ne dezvăluie latura sa umoristică. Din păcate, dincolo de faptul că nu prea au valoare ca poezii, noile stihuri komartiniene nici măcar scopul lor primar nu îl ating, anume acela de a amuza. Vorbim despre asocieri previzibile venite din câmpul semantic al unor concepte precum vaccinul, antena 5G sau masca. Da, este vorba despre o panoramare a societății într-un anume punct, însă este făcută fără aproape nicio valoare artistică. Din cele aproximativ 50 de pagini pe care poetul le propune, cel mult 10 au o minimă valoare. Redau câteva dintre versurile care mai salvează din imaginea cărții: „Am văzut oameni cu mască/ mergând singuri/ în mașină,/ fără centură de siguranță/ și cu ochii în telefon./ Un bezmetic mi-a/ sărit în față pe Bd. Decebal/ avea măscuța asortată/ la pălăria Borsalino/ așa că l-am iertat./ Chiar dacă dă mașina/ peste ei/ măcar mor demn,/ fără să le curgă mucii./ Când conduc pe șosea/ îi caut din vedere/ și dacă trec pe lângă mascați/ claxonez lung/ transmițându-le omagiile/ mele.” ([Am văzut oameni cu mască…]); „Nu acceptați diagnosticarea cu câini!/ Proiectul covid-canis anulează/ demnitatea umană și regulile/ medicinii, este o/ altă manipulare/ frauduloasă,/ pentru a induce presiune psihologică/ intimidare/ introducerea controlului totalitar./ Așa-zisul «câine de testare» e/ antrenat ca/ pe vremea naziștilor/ pentru vânătoarea de oameni!/ Reducerea la zero a/ demnității umane: după sclavi/ și criminali, cetățenii vor/ fi acum terorizați/ cu patrupede dresate?” ([Nu acceptați diagnosticarea cu câini!…]; „O călugăriță de la/ mănăstirea Cotumba/ a fost internată la spital/ cu alți bolnavi de guvid19./ Personalul medical le-a/ lăsat în salon o pastilă/ galbenă de luat dacă le era/ rău și dacă aveau/ febră./ Toți au luat pastila/ în afară de călugăriță/ pentru că a avut un sentiment/ care îi spunea să nu ia/ pastila/ oricât de rău îi va fi./ A doua zi dimineața toți/ cei care au luat pastila erau/ morți în afară de ea,/ iar personalul medical deja/ era venit cu sacii negri/ și au și întrebat-o cum de/ încă trăiește./ Rămasă pe măsuța de/ lângă patul măicuței,/ pastila galbenă emana un/ puternic miros/ de sulf” ([O călugăriță de la…]). Ar mai fi poemul [Iată spitalul, locul unde…], probabil cel mai bun; pe acesta îl las pentru temerarii ce vor deschide de bună voie și nesiliți de nimeni noua carte a lui Claudiu Komartin.
Dincolo de câteva „scăpări” ce pot fi considerate poezie, Inoculare este o culegere de glume de calitate îndoielnică.
