George Dumitru și drumul înșelător spre Fericire

Zece crâmpeie de viață cotidiană, având în vizor problemele middle-class-ului românesc.

1095 vizualizări
Citiți în 12 de minute
George C. Dumitru, Fericire, Editura Polirom, Iași, 2022

În volumul de proză scurtă Fericire, George Dumitru propune zece crâmpeie de viață cotidiană, având în vizor problemele unui middle-class românesc, destul de subțire și, în realitate, redus la câțiva indivizi reprezentativi, în diferite puncte din carierele și viețile lor sentimentale, care-și caută, așa cum ne indică și titlul, „fericirea”. Fie că vorbim despre afirmarea profesională, despre problemele legate de parenting sau despre viața profesională, ceea ce unește aceste proze este discrepanța enormă dintre așteptările protagoniștilor și ceea ce reușesc ei să obțină în urma demersurilor lor. Și astfel, observându-le zbaterile, ne dăm seama că titlul este foarte bine ales pentru întregul volum, acea iluzorie stare de mulțumire dovedindu-se a fi o asimptotă pe care, oricât de departe ar urmări-o, graficul vieții nu o poate atinge niciodată.

Întâlnim, de-a lungul volumului, câteva idei recurente, funcționând și ca linii directoare ale vieților protagoniștilor și ca tipare după care ei își caută împlinirea. Însă tot ele devin și barierele în calea ei. Vedem planuri pentru cuceriri romantice, obsesia educației perfecte, conflictul dintre mentalitățile diferitelor generații, lipsa de empatie în fața unor probleme infinit mai mari ale altora, căutarea succesului în carieră sau afaceri, efortul de a păstra aparențele relațiilor din interiorul familiei. Toate acestea funcționează atât ca obiective, cât și ca piedici, deoarece, în aparenta lor incapacitate de a ieși din matrice, de a căuta soluții în afara regulilor construcției, personajele eșuează lamentabil.

„Oricât ar munci, tot mai trebuie. Oricât s-ar chinui, nu reușește. Așa că, ar zice Dinu poate hohotind, poate arătându-l cu degetul printre colegi, așa că ce să-i facă dacă e prost, și ar accentua invectiva, prost, mă, prost, mă.

Volumul debutează în forță cu textul „Cina de afaceri”, în care urmărim planurile pe care un angajat, aflat pe un post neclar, dintr-un domeniu incert, și le face pentru a prinde câteva minute alături de o femeie atractivă, posibilă parteneră de afaceri a firmei la care el lucrează. Prin scriitura abilă, George Dumitru reușește să ne transmită încă de la prima pagină ideea că planul nu poate funcționa, prin inserarea acelor repetitive „să zicem că”, la fel cum în textul „Blind date”, sugestia nereușitei e dată de obsesivele „nu, n-o să se ducă”, contrabalansate de episodicele „o să se ducă”. Însă, dacă „Blind date” se rezumă la un monolog interior, povestirea care deschide volumul aduce cu sine și o perspectivă nuanțată asupra relațiilor complicate la locul de muncă, relații care vor fi analizate mai amănunțit ulterior, în texte ca „Jocuri de putere”, proză care problematizează interesant și sexualitatea, în raport cu înălțimea funcției, și „Consultanță”, textul foarte experimental care închide volumul.

O altă problemă recurentă este, cum spuneam, cea a relației dintre părinți și copii, cu extindere spre cea dintre părintele implicat și cel absent, uneori împărțind aceeași persoană. Proza „Cercul vicios” exploatează foarte bine viciile comportamentale ale părinților care-și supraevaluează odraslele, rămânând orbi la orice derapaj înspre bullying al acestora și fiind dispuși să se lupte cu întreaga lume pentru interesele lor. Faptul că acești părinți au uneori câștig de cauză, deși nu e cel mai important aspect și ar trebui să cadă în planul secund, devine elementul care o face memorabilă, datorită puterii sale edificatoare. La polul opus, povestirea „Caritate” ne arată strădaniile unei mame de a-i cultiva fiicei sale empatia. De remarcat aici abilitatea autorului de a pune în balanță problemele de cu totul altă natură ale oamenilor din clase sociale diferite și, până la urmă, de a evidenția imposibilitatea lor de a se înțelege unii pe alții la un nivel profund uman.

„N-avea chef să meargă nicăieri. Gândul de a-i lua pe femeie și copil în mașina ei nouă o îngrozea. Erau murdari și miroseau urât, ar fi împuțit mașina ca dracu’, ce-ar fi zis apoi Sorin? Și așa nu-i convenea când o conducea ea, mereu îi aducea critici că nu e atentă și că face mizerie.”

Cam pe aceleași coordonate, ale diferențelor dintre lumi și mentalități, e construită și povestirea „Roblox”, aceasta mizând puțin și pe sentimentul dezrădăcinării. Aici avem un dublu-conflict între generații, întâlnirea nepotului cu bunicul închizând un triunghi al lumilor incompatibile.

În fine, am lăsat la final trioul prozelor „Investiții”, „Concurență” și „Fericire”, pe deoparte deoarece acestea sunt cele mai complexe, iar pe de altă parte datorită tematicii conexe. Toate trei se apleacă asupra problemelor relațiilor de familie, însă o fac din perspective diferite. Prima îl are în colimator pe bărbatul singur susținător financiar, cu strădaniile sale de a asigura un viitor confortabil pentru familie, a doua gravitează în jurul femeii de carieră, în același timp părinte singur, iar a treia oferă o incursiune mai profundă în viața unei familii în care femeia a renunțat la carieră pentru a oferi stabilitate celorlalți, în timp ce soțul, singurul care are un venit în familie, devine din ce în ce mai absent. Perspectiva feminină e foarte puternică, comparația pe care aceasta o face constant cu „nefericirea” prietenei carieriste întorcându-se împotriva sa în perspectiva detașată a cititorului.

În toate aceste trei povești avem o căutare a mulțumirii de sine prin contrast cu ceilalți și în toate aceasta vine cu prețul mințirii sinelui. George Dumitru reușește astfel un eseu interesant asupra definiției termenului de „fericire”, deci, cum spuneam, justificarea titlului pentru volum e perfect validă.

Așadar, fie că se datorează indeciziei, fie lipsei coerenței planului, fie compromisurilor care nu ar fi trebuit acceptate sau altor factori externi, ratarea e omniprezentă în acest volum. Uneori acceptată ca atare, alteori ascunsă în spatele unui „e mai bine așa” sau „eu am ales asta, sunt fericită”, ea aduce cu sine înaintea cititorului imaginea disproporției dintre așteptări și realitate, dintre ceea ce personajul își dorea și ceea ce are.

„A tras aer în piept și a închis ochii. A tras aer în piept și, cu ochii închiși, l-a ținut acolo o vreme, apoi l-a dat afară pe gură, zgomotos, Hhhha, Viața e frumoasă și ea e mulțumită! Hhhha! E bucuroasă și recunoscătoare! Hhhha! E fericită!”

Fiecare dintre texte (poate mai puțin „Blind date”) are o acțiune care să justifice introspecția, ce-i drept, prelungită, a protagoniștilor. Scriitura foarte bine echilibrată și adaptată personajului pe seama căruia e pusă cugetarea face aceste introspecții valide, ușor de citit și ofertante în economia textului, deci proporția lor nu deranjează.

Minusurile volumului sunt, însă, mizele mici și lipsa de dimensiune a personajelor. Deși fiecare povestire aduce un crâmpei valid de viață cotidiană, bine pus în scenă și închegat cu adezivul plauzibilității, protagoniștii sunt, în cele mai multe cazuri, unidimensionali, sunt doar nume atașate unor tipare comportamentale. Desigur, date fiind dimensiunile reduse ale textelor și tușele care bat spre umoristic, George Dumitru nici nu și-a propus mai mult de la ele, deci poate că acest aspect nu ar trebui contabilizat cu minus. Totuși, în absența unor personaje marcante, memorabile, recognoscibile, deși scriitura e una care se remarcă, iar analiza socială e valabilă, rezultatul final nu poate oferi mai mult decât o lectură plăcută, deconectantă.

Alexandru Lamba s-a născut în 1980, la Brașov. Este absolvent al facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, în prezent activând în domeniul IT.
În domeniul literar, a debutat în Gazeta SF cu o povestire în 2013.
A publicat două romane: „Sub steaua infraroșie” (ed. Tritonic, 2016) și „Arhitecții speranței” (ed. Tritonic, 2017), un volum de proză scurtă „Singurătatea singularității” (ed. Herg Benet, 2018) și volumul „Cărări pe gheață”, primul al seriei Young-Adult „Stele și gheață” (ed. Herg Benet, 2019). A scris scenariul pentru albumul de bandă desenată „Focurile lumii noi” (ed. Geek Network, 2018), ilustrat de Alexandra Gold.
A publicat proză scurtă în diverse reviste, printre care: „Știință și tehnică”, „Almanahul Anticipația” (ed. Nemira), „Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice CPSF” (ed. Nemira), „Revista Galileo” (ed. Millennium).
Este membru fondator al clubului ANTARES Science-Fiction & Fantasy din Brașov. Între 2015 și 2019 a fost redactor-șef al revistei online Gazeta SF, iar din 2019 este editor al revistei online Galaxia 42, ambele fiind publicații dedicate literaturii SF și Fantasy.
Pentru „Sub steaua infraroșie” a primit premiul pentru cel mai bun debut la festivalul Sci+Fi Fest 2017, organizat de revista Știință și tehnică, premiul pentru cel mai bun debut la Antares Fest 2017, precum și o nominalizare la premiul Vladimir Colin. Pentru „Arhitecții speranței” a primit premiul pentru cel mai bun roman SF al anului 2017 la Antares Fest 2018. „Singurătatea singularității”, „Cărări pe gheață” și „Focurile lumii noi” sunt și ele nominalizate pentru premiul Colin, la categoriile „Cel mai bun volum de proză scurtă SF”, „Cel mai bun roman Fantasy”, respectiv „Cel mai bun album de bandă desenată”.
În 2016, Alexandru Lamba a primit premiul de încurajare „Chrysalis”, al European Science Fiction Society, ESFS.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Critică”