/

Agresiuni

În R.M.N., Mungiu pune sub lupă comportamente, interoghează necontenit o lume din care se extrage și pe care o restituie pe alocuri empatic, dar și cu mult umor.

1230 vizualizări
Citiți în 9 de minute
R.M.N. (regia: Cristian Mungiu)

Prin lumea pe care o surprinde cu fiecare film al său, Cristian Mungiu oferă noi perspective asupra felului în care oamenii se raportează la propria familie, la obișnuințe și prejudecăți, la propria comunitate, dar și la ei înșiși: demnitatea se îngemănează cu trivialul, orgoliul escamotează lașitatea, curajul este neutralizat. Faptele de la care pleacă regizorul român par, adesea, anodine, dar există mereu într-un punct (sau mai multe) din scenariu ceva nefiresc/nechibzuit sau chibzuit prea mult/absurd & profund uman. De la 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2007), peliculă răsplătită cu Palme d’Or, trecând prin După dealuri (2012 – premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de la Cannes) și Bacalaureat (2016, premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul de la Cannes), odată cu R.M.N. (care înregistrează numeroase conflicte fățișe sau mocnite), viziunea lui Mungiu capătă nu atât complexitatea privirii care surprinde în cadre consecutive firescul conversației, forța imaginii și clash-ul cultural (elemente ce s-au tot rafinat de-a lungul anilor), cât, mai ales, permeabilitatea unor universuri tangențiale – care sunt, în definitiv, oamenii înșiși, cu fricile, nevoile, aparentele certitudini și indeterminările lor. De aceea, când Matthias se întoarce de la muncă din Germania în satul său natal, motivul pare simplu: fiul său a văzut ceva care l-a speriat și, ca urmare, a amuțit. Descoperă, totodată, că tatăl său are grave probleme de sănătate. Dar în planul al doilea, osmotic cu primul, apare problema muncitorilor srilankezi angajați la fabrica de pâine condusă de o unguroaică – mai întâi trei, apoi sunt așteptați încă doi. Cum acțiunea se petrece în preajma sărbătorilor de iarnă, e nevoie de angajați care să onoreze comenzile. Pentru început, muncitorii sunt cazați într-o anexă a pensiunii cuscrilor lui Matthias, numai că întâmplările se complică, mai ales când comunitatea decide să îi expulzeze pe muncitorii străini.

R.M.N. înfățișează faptul că vocea comunității rămâne „vox Dei”, iar ceea ce nu înțelegem ne sperie; numai că xenofobia, transferul problemelor personale în albia celor colective, dorința de a găsi țapi ispășitori, agresivitatea față de orice este parțial înțeles, rasismul, mizeria socială – sunt doar câteva pârghii pe care le putem regăsi în pelicula lui Mungiu. Din planul al doilea – de unde răzbate conflictul etnic – se desprinde unul de natură erotică: Matthias, deși căsătorit cu Ana, o redescoperă pe Csilla, divorțată de câțiva ani. Csilla este, de altfel, mâna dreaptă a conducerii micii brutării locale, cea care decide să apeleze la forță de muncă srilankeză, cu scopul de a atinge numărul necesar de angajați pentru atragerea de fonduri europene; emancipată, puternică, independentă, Csilla (interpretată de Judith State), o fire artistică, sofisticată (cântă la violoncel), este perseverentă în tot ceea ce face și crede că va găsi soluții indiferent de situație. Cariera înseamnă totul pentru ea. La antipod, se află Ana (interpretată de Macrina Bârlădeanu), soția lui Matthias, care își crește singură băiatul în lipsa tatălui plecat să muncească în străinătate.

Actor la Teatrul Mic, Marin Grigore își face debutul în cinema în 2016, cu rolul lui Sebi din Sieranevada (regia: Cristi Puiu). Îl regăsim, deopotrivă, în seria TV Ai noștri (2017) și interpretându-l pe Anton din Urma (regia: Dorian Boguță, 2019). Matthias întruchipează, pe lângă imaginea tipică a muncitorului român plecat în străinătate pentru bani mai mulți, și soțul infidel, și tatăl precaut, și fiul neputincios. Personajul interpretat de Marin Grigore în R.M.N. căpătă coerență, profunzime, dar și o oarecare tandrețe, dincolo de profilul aparent de brută. Relația pe care o construiește cu băiatul său, Rudi (rol cu care debutează Mark Edward Blenyesi), care nu vorbește din pricina unui moment de groază, dă amplitudine personajului. Rudi prevede moartea bătrânului – într-o dimineață, în drumul său spre școală, prin pădure, vede un bărbat spânzurat. La revenirea în țară a lui Matthias, cei doi – tată și fiu – merg împreună cu barca pe un lac de decantare (mizerabil, de altfel, construit pe o mină). Matthias se obstinează să-l învețe pe Rudi tehnici de supraviețuire pe munte, conștient fiind că absența sa (recte influența exacerbată a mamei) i-a dereglat profilul masculin. Genială scena în care Matthias află că Rudi a învățat să croșeteze!

Tot în această dimensiune a familiei se înscrie și relația lui Matthias cu bătrânul Otto (interpretat de Andrei Finti), a cărui stare se depreciază galopant, iar medicul îl sfătuiește pe Matthias să meargă la Cluj pentru un RMN ce dezvăluie stadiul avansat al unui cancer cerebral.

Mungiu surprinde și perspectiva paranormală, lynchiană aproape, în scena în care toți locuitorii satului transilvănean urcă spre pădure – un soi de Golgotă contemporană – pentru a-l dezlega pe bătrânul Otto, dar și în secvența finală, ritmată de imaginea ursului ca simbol apotropaic și războinic deopotrivă. Comunitatea fanatică, segregată de conflicte etnice grave, are un nou motiv de dispută interrasială: apariția muncitorilor la brutăria locală. Mutatis mutandis: pelicula lui Mungiu restituie, în egală măsură, metafora unei Europe ce se simte amenințată de imigranți veniți de pe alte continente. În R.M.N., Mungiu pune sub lupă comportamente, interoghează necontenit o lume din care se extrage și pe care o restituie pe alocuri empatic, dar și cu mult umor, în care personajele evoluează fără exagerări teatrale – expresiv, carismatic – dezvăluind un thriller în care tensiunea vine din mai multe direcții, nu pentru a-l bulversa pe spectator, ci pentru a-l provoca să reflecteze la propria lume, la propriile prejudecăți.

IRINA-ROXANA GEORGESCU (n. 1986) a absolvit Facultatea de Litere (specializarea română – franceză) a Universității București în 2008 şi a urmat masteratul de teorie literară şi literatură comparată (2010). A devenit doctor în filologie (2016) al aceleiași Universități, cu o teză despre influența criticii occidentale asupra criticii literare postbelice româneşti (1960-1980), sub coordonarea acad. prof. dr. Mircea Martin. În perioada 2010-2014, a condus seminare de teoria literaturii, comparatism şi idei literare, dar şi cursuri practice de tehnica lecturii la Universitatea din Bucureşti. A fost redactor de limba franceză la revista de studii literare şi culturale Euresis – Cahiers roumains d’études littéraires et culturelles(2009-2013). Începând din octombrie 2018, este asistent asociat la Literele bucureştene.Face parte din proiectul de educație media a Centrului pentru Jurnalism Independent. Publică poezie şi studii literare în diverse reviste de cultură din ţară şi din străinătate. Volumul de debut în limba română – Noţiuni elementare (Cartea Românească, 2018) – a fost nominalizat la Gala Tinerilor Scriitori (ediţia 2019) şi la Gala Premiilor Observator cultural (ediţia 2019). A debutat în limba franceză cu volumul de poezii Intervalle ouvert, apărut la editura L’Harmattan (Paris, 2017), în curs de apariţie în limba spaniolă.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Arte”

Be(e)t(h)o(ve)n

Dacă tot e la modă de o vreme demitizarea (de multe ori degenerată în satisfacția tâmpă

Teodor Radu Pantea

Născut în Oradea, în 1953, Teodor Radu Pantea a absolvit Facultatea de Inginerie Alimentară în Galați.