― Ați venit mult prea târziu, cursul a început acum o lună, nu vă mai putem primi! mă anunță, cu zâmbet vag îndurerat, secretara durdulie.
Surâsul moare, duduia coboară năsucul în hârțoagele ei, dându-mi de înțeles că e ocupată și ar fi bine să mă car.
Nu mă mișc:
― Nici dacă-l achit integral, acum?
I-am trezit interesul, se oprește din treabă.
― Două secunde, să vorbesc cu directoarea de programe.
Ridică receptorul, apasă două taste, zice cine e, întreabă, ascultă, apoi zâmbetul reapare, fără nuanța de dezolare.
― Ce noroc aveți! Șefa cunoaște pe cineva la Camera de Comerț și Industrie, se rezolvă întârzierea! You’re in! Ați pierdut partea teoretică, dar – îmi cântărește nodul de la cravată și-mi caută scame pe sacou – recuperați dumneavoastră.
― Mulțumesc – scot o mână de sute din portofel – cât mă costă?
― Zece milioane.
Plătesc.
Vede că mi-au mai rămas bani și șoptește de parcă mi-ar spune cine știe ce secret:
― Pentru un milion în plus, puteți dobândi și-un certificat de măcelar. It’s cheaper by the bundle! îmi face cu ochiul.
Ezit câteva secunde, dar „unde a mers mia, meargă și suta”, zice proverbul, așa că mai dau un polimer.
***
― Să-ți pui plasă peste barba aia și… ia zi, ce meserie ai la bază?
Mi se suie sângele la cap, mă irită teribil să fiu tutuit din prima și, când mi se întâmplă, repede îl pun la punct pe îndrăzneț. Acum mă abțin și răspund calm:
― Sunt profesor, domnule maistru.
„Oricât am calculat și răscalculat, nu-mi ieșeau punctele; lipsă, vreo șapte. Programul de imigrare numit «muncitori calificați» mă descalifica.”
Cilindrul înalt de pe capul master chef-ului s-a înclinat câteva grade spre mine, nu mai e drept.
― Profesor?! Unde?
― La liceu, la „Arthur Verona”.
Toca albă e și mai oblică.
― Și la ce Dumnezeu vă trebuie curs de bucătari, dom’ profesor?!
Nu-l mint:
― Am nevoie de diploma asta la dosarul de emigrare în Canada.
***
Oricât am calculat și răscalculat, nu-mi ieșeau punctele; lipsă, vreo șapte. Programul de imigrare numit „muncitori calificați” mă descalifica. Te îndepărtezi de treișcinci de ani, te depreciezi, ești învățător sau profesor, marchezi binișor doar la studii, când a fost vorba de cunoștințe de limbă franceză și engleză am punctat semnificativ, insuficient însă. După consultarea listei cu cele douăzeci de meserii aflate la căutare în Quebec, m-am hotărât rapid, chiar din capul ei: bucătar – șase puncte. Și-uite-așa am ajuns, timp de cinci luni, să-mi petrec serile, printre cratițe, tigăi, castroane, la Școala de Excelență în Industria Ospitalității Omorfi Ellada.
Pentru examenul de diplomă am avut de „executat și prezentat produsul”: Terină de foie gras în mantie de praz blanșat. Un pateu cu gust de coniac și ceapă. La urmă de tot, ca să primesc și un „Certificat de Competențe Profesionale pentru ocupația măcelar”, m-au pus să feliez un cotlet și să bifez pe un test, sub îndrumare discretă, metode de suprimare a vieții bovinelor, porcinelor și galinaceelor.
Apoi a început vânătoarea de adeverințe.
***
Athénée Palace, București. Spațiile modulare de la etajul întâi. Interviul e pe terminate. Ofițerul de imigrare canadian mă place, chiar dacă a avut dificultăți să navigheze prin CV-ul meu găunos. Se scarpină în cap, adună aici, mai pune ceva acolo, oftează și îmi zice:
― Îți lipsesc trei puncte! Îmi pare rău, nu întrunești necesarul pentru obținerea „Certificatului de ședere în Quebec”. Și-s sigur că, pentru început, te-ai fi descurcat de minune ca bucătar. Tare laudative recomandările din adeverințele de la restaurantele unde ai lucrat. Cu toată bunăvoința, nu pot să-ți dau decât șase. Ah, de-ai fi fost calificat măcelar, uite lista, nouă puncte pentru meseria asta!
