Marin Preda (1922-1980) s-a născut în comuna Siliştea-Gumeşti din Teleorman, în familia lui Tudor Călăraşu şi a Joiţei Preda (al cărei nume îl va purta). A arătat încă de copil dragoste de carte şi, după multe rugăminţi şi stăruinţe, i-a smuls mamei promisiunea că îl va convinge pe tatăl său să-l dea la „şcoala de învăţători”. În 1937, a părăsit satul natal pentru a-şi continua studiile la Şcoala Normală din Abrud, apoi la cea din Cristur-Odorhei. În urma Dictatului de la Viena, a fost repartizat la o şcoală similară din Bucureşti, unde a asistat în ianuarie 1941 la rebeliunea legionară şi la reprimarea ei, pe care le va descrie mai târziu în Delirul şi Viaţa ca o pradă. Şi-a găsit un post de corector la ziarul Timpul, unde a debutat în 1942 cu schiţa „Pârlitu’”. A luat parte la câteva şedinţe ale cenaclului Sburătorul, unde nuvela sa „Calul” a produs o vie impresie. Aceasta avea să fie inclusă în volumul său de debut, Întâlnirea din pământuri, apărut în 1948. Primul volum al Moromeţilor, scris între 1949 şi 1955 şi finisat împreună cu poeta Aurora Cornu (care va fi prima lui soţie), i-a adus consacrarea. În 1968 a devenit vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor, iar în 1970 director al Editurii Cartea Românească, pe care o va conduce până la moarte. În 1975 i-a apărut romanul Delirul, iar în 1977 Viaţa ca o pradă, amplu roman autobiografic. Ultima sa carte, Cel mai iubit dintre pământeni (1980), a fost percepută imediat după apariţie ca o critică îndrăzneaţă la adresa regimului comunist şi retrasă din librării după câteva săptămâni. Pe 16 mai în acelaşi an, Preda a fost găsit fără viaţă în camera sa din vila de creaţie a scriitorilor de la Mogoşoaia. Dispariţia lui fulgerătoare a iscat multe controverse, una dintre ipotezele intens vehiculate în epocă fiind cea a crimei politice.
Seara când au ajuns acasă s-au așezat în jurul mesei și au vorbit politică. A doua zi de dimineață aveau tren spre București așa că Tudor Călărașu trebuia să profite de prezența lui Miron Radu Paraschivescu și a lui Caraion ca să afle detalii despre cum era viața de la București.
— Domnule, cum sunt comuniștii ăștia? Ei par să fie viitorul, nu? a întrebat Tudor Călărașu.
— Sunt destul de activi, au susținere de la Moscova, acum au pus ochii pe chiaburi, spuse Caraion.
— Adică cum au pus ochii pe chiaburi?
— Adică plătesc niște polițe. În timpul războiului o serie de comuniști au fost băgați la zdup, acum bagă și ei pe alții la zdup. Din punctul meu de vedere sunt și ei ca și ceilalți. Doar că mai înfometați.
— Da, dar doctorul ăsta Petru Groza nu pare de încredere. Eu cred că vrea să îi ia loturile lui Mihai.
— Care Mihai? Regele? întrebă Paraschivescu cu un licăr în priviri.
— Păi, da, el.
Paraschivescu izbucni în râs.
— Dacă îi iau lui Mihai loturile atunci înseamnă că o să se complice lucrurile.
— Asta îmi e și mie teamă, spuse tatăl lui Marin căzut pe gânduri. Noi avem niște comuniști pe aici prin sat care visează tot felul de lucruri cu pământurile altora.
— Sunt vremuri grele, războiul ăsta a lăsat multă lume pe drumuri, foametea, toate astea, la un moment dat se vor termina, spuse Paraschivescu. Tu ce crezi, Marine?
Marin se uita în strachina lui visător. Nu discutase despre lucrurile astea cu tatăl său până acum. Politica o discuta cu alții din sat când se întâlneau la o țigară sau la fierărie sau la careva pe acasă. Acum dintr-o dată era tras în acest câmp al părerilor.
— Ce să cred, sunt multe inegalități, poate comuniștii ăștia vor să facă dreptate socială, spuse Marin.
— Cum adică dreptate socială, Marine? întrebă Tudor Călărașu.
— Adică să le fie bine și celor mai săraci. Să nu uite de ei. Țăranul sărac, ceea ce nu e cazul tău, tată, să aibă și el lotul lui cumva.
— Comuniștii poate or căuta dreptate socială, dar rușii nu prea îi văd interesați de soarta țăranului. Au arestat o groază de studenți, fii de țărani unii, pentru simplul motiv că mergeau la bibliotecă. Imaginează-ți că ai fi fost percheziționat într-o zi în care luai mai multe cărți în franceză de la anticariat, Marine. Poate că ai fi ajuns și tu în arest, spuse Caraion.
— Adică a devenit o infracțiune cititul? întrebă Marin.
— Asta dacă nu ești membru de partid.
— Bine că am citit mai mult din cărțile lui Marx zilele astea, râse Marin.
— Și uite ce valoare a ajuns să aibă leul, adăugă Paraschivescu, dai o poală de bani pe o pâine.
— Asta cam așa e, confirmă Tudor Călărașu, înainte cu banii pe care îi dau acum pe țigări îmi cumpăram un pogon de pământ.
S-au culcat pe prispă pentru că Miron a vrut să vadă cum era să dormi pe prispa pe care dormise Marin atâtea veri călduroase. Erau țânțari și au dormit prost pe rogojini, iar când s-au trezit de dimineață au avut parte de o surpriză neplăcută. Guvernul Petru Groza trecuse la reforma monetară. 1 leu nou însemna 20.000 de lei vechi. Lumea putea să schimbe banii vechi pe bani noi, dar până într-o anumită valoare. Mulți din cei care aveau bani puși deoparte s-au trezit acum că mica lor avere dispăruse brusc. Marin și prietenii săi scriitori erau dintr-o dată faliți prin Teleorman.
