Trei răspunsuri despre romanul „Jean Bart. Argonautul” de la autorul lui, Adrian G. Romila

„Romanul meu e o mică jucărea prozastică, ținând în mijloc, ca-ntr-o bijuterie în formă de scoică, efigia unui chip în culori sepia.”

588 vizualizări
Citiți în 5 de minute

1. Cum s-a conturat ideea romanului „Jean Bart. Argonautul”?

S-a conturat imediat ce am primit propunerea de la Polirom. Probabil, cunoscând tematica unora dintre romanele mele, s-au gândit că aș fi cel mai în măsură să scriu o biografie romanțată a scriitorului Eugeniu Botez, în colecția lor de gen, unde au mai apărut atâtea altele. Romanul meu, „Acasă, departe”, intrase în faza finală de editare, de el se ocupa redactorul Adrian Botez de la Polirom, discutam detalii ultime, înainte de a intra la tipar, și atunci a venit de la el și propunerea pentru cartea despre Jean Bart. Probabil, a venit pornind de la tematica romanului ce stătea să apară, una omoloagă, în multe privințe.

2. Cum a decurs scrierea lui?

Nu foarte ușor, pentru că a trebuit să găsesc o formulă narativă potrivită pentru un scriitor care nu a avut o operă foarte întinsă, care e trecut cumva pe raftul doi al literaturii române și care nu prea a lăsat mărturii. Dar biografia sa e spectaculoasă, așa că am profitat de ea. Spectaculos e din start contrastul între un ofițer de marină cu ambiții de umanioare (le-a și predat, la un moment dat, elevilor și cadeților), cu scriitori în familie – fratele său a fost criticul literar Octav Botez – și cu prietenii întinse în lumea literară: Vianu, Ibrăileanu, Gherea, Bucuța, Vlahuță, Caragiale, Galaction. A ieșit destul de devreme din serviciul marinei militare tocmai pentru a se dedica literaturii, deși n-a fost lipsit de merite și ca ofițer de marină (combatant în Războiul Balcanic și-n Primul Război Mondial, plus tot felul de delegații în Franța, în țările nordice și-n SUA). A fost director la PEN România, a primit premiul Academiei pentru „Jurnalul de bord” și schițele marine și a reprezentat breasla literară autohtonă la întâlniri de profil prin Europa. Am optat pentru o combinație între voci narative (un narator obiectiv ce repovestește fragmente de viață povestite mai întâi de protagonist, în varii ocazii colocviale și scrise) și am mixat date biografice cu lumea din spatele prozelor sale și mai ales cu mici inserții ficționale proprii, care să facă fluentă narațiunea fără să-l falsifice, ca personaj real. 

3. Cum vă doriți să fie citit romanul „Jean Bart. Argonautul”?

Desigur, ca ceea ce e – o biografie romanțată a lui Eugeniu Botez, deci o operă de ficțiune, în ultimă instanță –, dar și ca un roman Belle Epoque, cu un erou al timpului inedit: ofițer de marină născut între dealurile Moldovei, lângă Suceava, rezident pasager în orașe dunărene și marine, stabilit în București după trecerea în rezervă, călător pe mări, visător cât încape, funcționar în ministerul socialelor, jurnalist cu mari ambiții literare (moartea prematură imediat după ce i-a apărut primul roman nu l-a lăsat să și le împlinească), prozator talentat cu o tematică aparte și cu mare empatie pentru un tip de umanitate măruntă, altfel insignifiantă la scara marilor evenimente și a marilor toposuri geografice. El e recuperat prin acest roman într-un portret proaspăt și e proiectat într-un decor istoric reconstituit în liniile sale majore, din a doua jumătate a secolului XIX până în anii 1930 (Jean Bart moare în 1933, la 59 de ani). Jucându-mă un pic cu termenii, aș zice că romanul meu e o mică jucărea prozastică, ținând în mijloc, ca-ntr-o bijuterie în formă de scoică, efigia unui chip în culori sepia.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Cum?”