și să nu te apere somnul
Prinzi precipitat instrumentul de scris
ca pe maneta unei nave haotice
pe care mai crezi că o poți scoate
din căderea în Gaura Neagră
jucător de rezervă
Stau pe banca de rezerve
Aștept să mă trimită Mister pe teren
Privesc doar cicoarea aproape secătuită
de la picioarele mele. Acum e limpede:
nu vor fi prelungiri
supus
Să fiu și eu supus
Să ascult fără țâfnă
punerile la punct
ale Comanditarului
Ar fi și timpul: vara
nu mai are la sine
nici măcar Constelațiile de Lungă Memorie –
amare acum
la începutul Mesajelor Sibline
ars scribendi
Fără prea multe mișcări și
mâinile – ele măcar – să nu fie murdare, dar
nici ude după spălat
Poate așa va veni doamna de fum
să treceți împreună
prezentul de-acum și
să vă puneți de-acord:
acolo e sud
acolo e nord, și
pretutindeni Seninul picurând prin perfuzie
în vene veninul vindecător și
Corurile repetând nesmintit
același „Măreț Viitor”
nemăsurabil
inevitabil
atotiertător și
scutit
de orice Concluzie
năluci
Peste zi și peste cap îmi vin năluci –
se scaldă vesele în propriu-mi sânge
câte una, ca-n joacă, face clăbuci
pe care tot ea îi culege și-i frânge
Bate vânt, bubuie oasele, se aude
cum ninge din aproape-n aproape
de parcă toate roadele crude
sătule-s de mine și-o să mă-ngroape –
Va fi bine atunci-nici atunci –
când nălucile putea-vor pătrunde
în pacea fumegând peste ape
Nici Sfaturi, nici Sarcini, nici Porunci
nici corpusculi mentali și nici unde
doar – pretutindeni – Senin cât încape!
daruri
Sunt zile întregi când macin miezul de nucă
și nopți fulgerate de dorul de ducă
din când în când o doamnă amalia
îmi aduce daruri din portugalia
mai rar doamna brună colet
cu daruri din eghipet
asta, pe de o parte
pe de alta, deloc ca la carte:
din nas îmi curge un fel de apă călâie
ca la țiganii răzimați în bâte la marginea imașului
așteptând și primind cu placiditate vaci, bivolițe, juninci,
dar asta doar în capul meu preocupat pe deasupra
să evite cacofoniile. Bun.
Tot mai speriat
făcând ceva-ceva și altceva
spre a nu se opri înțelegerea
târgul de carte de la sfârşitul lumii
Nimic n-a spus prezentatorul
despre capodoperele înconjurătoare
Marile movile de polen din flori de tei
se-nfierbântau sub cortul imens
Trec de la una la alta și în(tre) timp
Ei trec dintr-o celulă în alta
S-a întunecat mintea mea cu cele lumești
matiz sau bucuriile simple
(scurtă proză)
Matizul într-o parcare provizorie. În casă, mama – tânără, oarecum ironică. Mă întorc la matiz. În drum spre locul unde-l parcasem mi se arată un copilandru: îmi spune – sesizez un fel de dispreț pentru felul cum parcasem, în general pentru tot ce făcusem – că am fost furat. Matizul ticsit de copii. La volan, Sandu, frate-meu, în brațe ține un copil cu cap rotund-rotund, nefiresc de rotund, mi se pare că e Nuțu, văru-meu, copilul tătăișei Maria. Încep să îl cert pe Sandu, el coboară și intră într-un hol de trecere, stă cu spatele la zid/perete, e înalt frate-meu, obraji tineri și bronzați. E supărat foarte că-l certai, nu vrea s-o primească, s-o accepte, la urma urmei, ce-a făcut?! pare a zice.
... mă aplec să văd numărul de tablă al matizului, nu-l găsesc, aș fi vrut să prind un carton cu numărul scris de mână, dar nu mai știam numărul, nu mi-l aminteam, poate de aia intrasem în casă, căutam acolo ceva pe care să pot scrie numărul, pe care însă îl uitasem complet, ori să fi vrut să o întreb pe mama?
... matizul ticsit, ce să fi furat? cine să mă fi furat?
lumina galbenă
Noroaie şi maşini de război ca-n Pădurea Spânzuraţilor
Lumina galbenă din găoace, lumina galbenă care revine din 70 în 70 de ani
Ciorile foarte agitate, foarte vitale deasupra Conservatorului de Arte Muzicale
împroşcând de sus peste piane, peste viori, violoncele şi tube
Excrementele lor foarte fierbinţi tăind ca mii de mii de lasere ceaţa clujeană
Toate-mi bagă minţile-n cap
Toate-mi susură în urechi despre datoria de a pleca
dar nu înainte de a şi de a
Toate de sfinţii Mihail şi Gavril
Eu abia zburând hohotind prin bucătăria inundată de Nil
unde anotimpurile n-au adjective
Aştept şi eu să intru-n joc
Mecanismele orbirii zumzăie
La o simplă tuse pilotul automat trădează cauza
La un strănut mi se clatină tabloul de comandă
Uite mi s-a dat prea mare importanță și am murit
(Foto: Al. Seres)
Multumim lui Ioan Moldovan pentru aceste superbe poeme si scurta proza, la ceas de Solstitiu de vara… Mihaela si Alin