/

Editorial 2-3/2022

526 vizualizări
Citiți în 3 de minute

Trăim sub iluzia afurisită a linearității, cînd în fapt totul pe pămînt se întîmplă ciclic. Rotația ca sens al vieții. Cercul închis, mișcarea în buclă. Revoluția. Schimbarea care devine normă, pentru a fi apoi contestată și-nlocuită cu ceva nu foarte diferit de ceea ce-a înlocuit la rîndu-i. Totul contrastant, un balans constant, adăpostind în mijlocul său vraja, să-i spunem speranță, că tot ce-a fost mai rău nu va mai fi. Că am învățat de-acum, sîntem mari, putem stăpîni mersul lucrurilor. Însă de fiecare dată ne mirăm că linia de finiș e-n același timp linia de start. Privind în față putem privi, de fapt, înapoi – asta-n măsura în care ne putem ridica vălul de pe ochi.

Războaie au fost și războaie vor mai fi. Specia noastră nu va învăța niciodată să le evite. Ele fac parte din ciclul existenței noastre. În marele flux al lucrurilor, războaiele sînt „sughițuri”, zdruncinături care reconectează conștiința zburdalnică la trupul din carne, limfă și oase. Cu cît corpul omenirii înghite mai mult aer, cu atît mai năucitoare sînt aceste episoade.

Din 24 februarie, odată cu invadarea Ucrainei de către Rusia lui Putin, lumea civilizată a intrat în convulsii. Nu ne vine să credem că-n secolul 21 mai pot exista astfel de conflicte, atît de barbare, de sîngeroase. La fel cum nu le-a venit să creadă nici celor din secolul 20 – de două ori! Sau celor din secolul 19, sau etc…

N-am depășit această fază? Cîți oameni nevinovați, inclusiv copii, trebuie să moară, cîte milioane trebuie să fie puși pe fugă, doar cu hainele de pe ei și cîte bagaje pot căra în spate, cîte orașe trebuie să fie distruse? Atîția și atîtea cîte a fost nevoie și altă dată, mă tem, pentru a face pendula mai întîi să stea-n loc și apoi, încetișor, să schimbe direcția. Totul pentru a prinde treptat avînt spre următorul moment zero, următorul șoc – cel din secolul 22, cu puțin noroc.

Dar pînă atunci vom fi uitat acest început criminal de an 2022 și tot măcelul care încă mai are a se-mplini. Fiindcă cercul e departe de-a se fi închis tura asta.

MIRCEA PRICĂJAN s-a născut pe 2 septembrie 1980, la Oradea. A absolvit Facultatea de Litere din orașul natal. A debutat în 1997, cu proză scurtă, în suplimentul unui ziar local. A publicat romanele În umbra deasă a realității (Editura Universității din Oradea, 2002), Calitatea luminii (Polirom, 2016), Pumn-de-Fier (Polirom, 2018), Murmur (Humanitas, 2023) și volumul de proză scurtă Perseidele (Charmides, 2019). A tradus din limba engleză peste 60 de volume. A îngrijit apariția mai multor reviste literare online, deopotrivă în română și engleză, iar în anul 2012 a fondat Revista de suspans. A editat două antologii tematice de proză scurtă. În intervalul 2003–2020 a fost redactor la revista de cultură Familia, iar în anul 2021 a devenit redactor-șef al aceleiași publicații.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Editorial”

Editorial 4/2023

Nu se discuta încă despre cea mai recentă grevă din învățămînt cînd, la o întîlnire cu