/

Poveste urbană

Alternanța planurilor, dar și profilurile căutate ale eroilor acestui basm urban dau vivacitate peliculei.

925 vizualizări
Citiți în 8 de minute
Privește către cer/What Do We See When We Look at the Sky?/Ras vkhedavt, rodesac cas vukurebt? (2021): regia Aleksandre Koberidze

Lisa și Georgi se întâlnesc pe stradă, într-o intersecție mare, între blocuri prost luminate. Dar și în lumea profană în care sunt imersați există magie. Se îndrăgostesc de la prima privire și sunt atât de fermecați unul de celălalt, încât uită să-și spună cum îi cheamă. Înainte de a pleca fiecare spre casă, stabilesc să se revadă a doua zi. Numai că dragostea lor este invidiată de duhuri nevăzute, care aruncă asupra celor doi tineri un blestem curios: fiecare se va trezi a doua zi cu un chip nou, ceea ce face imposibilă recunoașterea celuilalt, dar și derularea firească a vieții. În această căutare, cei doi sunt retrogradați: tânăra care se pregătea pentru Medicină ajunge să vândă înghețată în parc, într-o zonă puțin frecventată, iar băiatul, din sportivul care se pregătea să devină, va face slujbe mărunte și prost plătite pentru a-și câștiga existența. Cu toate acestea, viețile lor se intersectează din nou, fără ca vreunul să bănuiască în vreun fel cine este celălalt. Blestemul căzut asupra lor e să-și schimbe înfățișarea și să nu se regăsească niciodată, chinuindu-se pe vecie în corpul altcuiva. Ca în orice basm, există adjuvanți: cei patru prieteni ai lui Giorgi sunt copăcelul, camera de supraveghere, burlanul și vântul.

Povestea se consumă între zidurile vechiului oraș georgian Kutaisi, străbătut de râul Rioni; e o apologie a iubirii și a speranței, o poveste care se lipește de retina celui care nu a uitat basmele copilăriei și care le apreciază ingenuitatea și forța expresivă. Personal, mi-a amintit de Povestea porcului de Ion Creangă sau de Giricoccola a lui Calvino ori de textele lui Michel Tournier. Căutarea sensului acolo unde sensul lipsește nu generează absurd, ci ne obligă să acceptăm convenția miraculosului: totul se poate schimba de la o clipă la alta. Mai mult decât atât, purtăm cu noi Povestea, indiferent de orașul în care locuim, indiferent de greutățile ori provocările prin care trecem. Altfel spus, pelicula lui Koberidze se deschide ca un basm modern, cu personaje magice, blesteme din care eroii trebuie să le iasă dezlegați, identități schimbate, căutarea frumuseții în lucrurile simple.

Câștigător al premiului FIPRESCI la Berlin, ediția 2021, filmul lui Koberidze îi aduce împreună pe Giorgi Bochorishvili (care a debutat cu un rol modest în filmul lui Misha Mshvildadze, Taxi (din 2014), pentru a-l descoperi apoi în psihodramele Neighbours (2018) de Gigisha Abashidze și Horizonti (2018) al regizoarei Tinatin Kajrishvili), Ani Karseladze (ce și-a făcut debutul în 2019, cu microdrama ecologică Depreciation of the Sun, în același an având un rol central în scurtmetrajul Violet Afternoon regizat de Zura Chakhunashvili), Oliko Barbakadze și Giorgi Ambroladze (regăsit în drama Three Steps din 2017, regizată de Ioseb „Soso” Bliadze).

Alternanța planurilor, dar și profilurile căutate ale eroilor acestui basm urban dau vivacitate peliculei. Muzica, realizată de Giorgi Koberidze, face apel la ritmuri învăluitoare, dar și la piese foarte cunoscute, cum este cântecul Un’estate italiana/Notti magique interpretat de Gianna Nannini și Edoardo Bennato, cu ocazia campionatului mondial de fotbal din 1990, ligaturând cel două părți ale filmului prin acest simbol al victoriei și al libertății. Câtă fericire pe chipurile copiilor care joacă fotbal, în mișcările lor ample, de copii care se bucură de viață în afara timpului care îi scaldă, în afara grijilor pentru școală, a amenințării sărăciei sau a morții!

Tânărul regizor și scenarist georgian a mai realizat și Looking Back Is Grace (2013) și secțiunea KVIRA din amplul proiect cinematografic la care au contribuit regizori din întreaga lume, 30 (+) films pour la 30ème (2019). Filmul lui Koberidze devine o călătorie a celor ce (se) iubesc, marșând, adesea, pe anumite stereotipuri culturale ori pe convenții cinematografice: de pildă, vocea care narează este chiar vocea regizorului-demiurg ce funcționează ca un mare Arhitect al lumii pe care o rânduiește. Pentru că dragostea adevărată n-ar trebui să fie așa de ușor de găsit, soarta mereu schimbătoare așază în anumite puncte-cheie personaje care schimbă cursul vieții. Și cât timp Lisa stă întinsă în pat, vocea naratorului ne sfătuiește să închidem ochii până când vom auzi semnalul să îi deschidem – apare până și o numărătoare inversă pe ecran – numai că magia adevărată a lumii este întotdeauna invizibilă, iar îndrăgostiții au superputerile lor nebănuite.

Pelicula lui Koberidze e o invitație la rescriere și recitire prin multiplele strategii folosite, dar și prin narațiunea-labirint, în care nu doar eroii se rătăcesc uneori, ci și privitorul. E un film-basm sau „o poveste uitată de toți” (apare, la un moment dat, un motto din Levan Chelidze), iar lumea e privită cu tandrețe prin lentilele fine ale unui observator din care răzbat pasiunea pentru fotbal, aroma unui khachapuri, jocul de-a destinul.

IRINA-ROXANA GEORGESCU (n. 1986) a devenit doctor în Filologie (2016) al Universității din București, cu o teză despre influența criticii occidentale asupra criticii literare postbelice româneşti (1960-1980). Volumul său de debut, Noțiuni elementare (2018), a fost tradus în Canada (2020) și în Spania (2024), a obținut premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România, fiind nominalizat la Gala Premiilor Observator cultural, la Gala Premiilor „Sofia Nădejde” și la Gala Premiilor „Tânărul scriitor”. Alte volume: Intervalle ouvert (L’Harmattan, Paris, 2017; tradus în limba spaniolă de către poetul José Marrero y Castro la Editura Puentepalo, ediție bilingvă, Las Palmas, 2021), Une contre-histoire (L’Harmattan, Paris, 2022). Scrie poezie, cronică de film și studii literare în Apostrof, Familia, Matca literară, Observator cultural, Tribuna etc.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Arte”