Bestsellers Cărturești – septembrie 2021

Următoarele topuri au fost realizate în funcție de vînzările înregistrate în intervalul 1 - 30 septembrie 2021 în rețeaua de librării Cărturești și pe carturesti.ro.

Start
818 vizualizări
Citiți în 27 de minute
  • Cifrele din dreptul titlurilor, prezentate între paranteze drepte, reprezintă locul ocupat în topul lunii anterioare, respectiv numărul de luni în top.

Autori români

1. Andreea Savulescu, Ziua în care m-am iubit cu adevărat (Bookzone) [-/1]

„Ziua în care m-am iubit cu adevărat” este a doua carte a autiareu, după „Trăiește autentic”, pe care a scris-o în primul rând pentru ea însăși, pentru a se vindeca de traumele și de rănile trecutului, dar și pentru cititori, care pot găsi în ea chei de gândire și de analiză a propriilor dureri. Învață alături de Andreea să te iubești tu în primul rând, să te pui pe primul loc în viața ta, să faci pace cu trecutul într-un mod vindecător și asumat, nu prin negare, și să iei ce e mai bun de la viață, eliberându-te de poverile care-ți apasă pe suflet, conștient sau inconștient.

2. Ioana Pârvulescu, Inocenții (Humanitas) [1/9]

Două viziuni asupra lumii: cea a unei fetițe care vede lucrurile într-un fel extrem de personal şi cea a femeii care descoperă secretele înecate în trecut. Naivitatea comică a primei voci învinge melancolia celei de-a doua.

3. Tatiana Țîbuleac, Vara în care mama a avut ochii verzi (Cartier) [2/2]

„Tatiana Țîbuleac a reușit un tur de forță cu acest prim roman al ei. Începutul, un overflow de imagini furioase și hipnotice, aduce bine cu Portocala mecanică de la un punct încolo, furia începe să se domolească, înlocuită de o visătorie paranoidă coagulată în jurul figurii mamei, generând la foc continuu fraze cu nimic mai prejos decât cele ale Aglajei Veteranyi; iar ultima treime a romanului, în care o mamă bolnavă de cancer și un fiu așteaptă moartea împreună – ei bine, pentru intensitatea ei atât de particulară nu îi pot găsi Tatianei Țîbuleac vreun corespondent. Scurt și intens, romanul ei splendid impune o prozatoare de la care am cele mai mari așteptări.” (Radu Vancu)

  • 4. Radu Paraschivescu, Acul de aur și ochii Glorianei (Humanitas) [-/2]
  • 5. Mircea Cărtărescu, Nostalgia (Humanitas) [-/1]
  • 6. Igor Bergler, Minciuna lui Michelangelo. Catedrala în flăcări(Litera) [-/1]
  • 7. Radu Paraschivescu, Vitrina cu șarlatani (Humanitas) [-/6]
  • 8. Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Despre destin (Humanitas) [-/6]
  • 9. Mihail Drumeș, Invitație la vals (Art) [-/1]
  • 10. Tatiana Țîbulesc, Grădina de sticlă (Cartier) [-/1]

Ficțiune

1. Calleen Hoover, Totul se termină cu noi (Epica) [-/1]

Uneori, cei care te iubesc te rănesc cel mai tare. Lily Bloom nu a avut întotdeauna o viață ușoară, dar asta nu a oprit-o niciodată să muncească din greu pentru a-și îndeplini țelurile. A evoluat foarte mult: a absolvit liceul, s-a mutat la Boston și și-a început propria afacere. Când Lily îl cunoaște pe Ryle Kincaid, un chipeș neurochirurg, se simte imediat foarte atrasă de el și viața i se schimbă brusc.

2. Delia Owens, Acolo unde cântă racii (Trei) [1/9]

Zvonurile despre Fata Mlaștinii au circulat mulți ani în Barkley Cove, un orășel liniștit de pe coasta Carolinei de Nord. Așa că, în 1969, când frumosul Chase Andrews este găsit mort, localnicii bănuiesc imediat că a fost ucis de Kya Clark, adevăratul nume al Fetei Mlaștinii. Însă Kya nu este nici pe departe sălbăticiunea pe care și-o închipuie lumea.

3. Alex Michaelides, Pacienta tăcută (Litera) [-/5]

„Thriller-ul perfect. Nu am putut literalmente să îl las din mâna” – A.J. Finn, autorul bestsellerului „Femeia de la fereastră”

„Acest thriller psihologic plin de intrigi îl poziționează pe Michaelides ca un jucător important în domeniu.” – Publishers Weekly

  • 4. Matt Haig, Biblioteca de la miezul nopții (Nemira) [2/9]
  • 5. Heather Morris, Tatuatorul de la Auschwitz (Humanitas Fiction) [-/6]
  • 6. Fredrik Backman, Un bărbat pe nume Ove (Art) [3/4]
  • 7. Irvin D. Yalom, Plânsul lui Nietzsche(Humanitas Fiction) [4/2]
  • 8. Irvin d. Yalom, Minciuni pe canapea (Humanitas Fiction) [-/5]
  • 9. Karen M. McManus, Unul dintre noi minte (Herg Benet) [5/2]
  • 10. Alex Michaelides, Fecioarele (Litera) [-/1]

Poezie

1. Svetlana Cârstean, Sînt alta (Nemira) [2/9]

„Arthur Rimbaud ar fi iubit arta cu care Svetlana Cârstean a actualizat Je est un autre. Svetlana este une autre în sensul precis intenționat de Rimbaud – cu adaosul capacității poeziei de a povesti direct și curajos o viață de azi. Un subtil simț al umorului, auzul perfect și privirea fără ifose dau acestei cărți o cadență deosebită, care pune de acord istoria poetei cu viața obștească. Frumusețea lumii în mișcare, prezentul care se îndepărtează și devine povești, plutesc prin tărîmuri geografice și psihologice în acest poem-fluviu.“ – Andrei Codrescu

2. Ana Blandiana, Variațiuni pe o temă dată (Humanitas) [1/4]

„Un poem de dragoste despre nedespărțirea prin moarte. Cea mai metafizică dintre cărțile mele.“ — Ana Blandiana

3. Nichita Stănescu, Cuvintelor, necuvintelor (Cartier) [3/6]

„Limbajul poetic inventat de Nichita era în același timp un nou continent, dar și un mijloc de navigație. Mai mult decât oricare alt poet, de la Nichita am învățat că poezia poate fi busolă și instrument de cunoaștere, ritual și mister, explorare a sinelui și bucurie de a trăi, formă de libertate și mijloc de eliberare, zbor planat peste toate celelalte discipline ale spiritului și expresie a tot ceea ce simțurile și creierul pot produce mai frumos și mai subtil împreună.” (Matei Vișniec)

  • 4. Nichita Stănescu, Integrala poeziei (Vasiliana) [-/6]
  • 5. Claudiu Komartin, Autoportret în flamă de sudură (Max Blecher) [4/4]
  • 6. Louise Glück, Noapte credincioasă și virtuoasă (Pandora M) [5/4]
  • 7. Otilia Cazimir, Baba iarna intră-n sat și alte poezii (Cartex) [-/2]
  • 8. Homer, Iliada (Humanitas) [-/3]
  • 9. Emily Berry, Nimic din ce face nu e vina ei (OMG) [6/2]
  • 10. Ana Blandiana, Integrala poemelor (Humanitas) [-/2]

Istorie

1. Yuval Noah Harari, Sapiens. Scurtă istorie a omenirii (Polirom) [1/6]

Acum 100.000 de ani, pe pămînt existau cel puțin șase specii de oameni. Astăzi există una singură: noi, Homo sapiens. Ce s-a întîmplat cu celelalte? Și cum am ajuns să fim stăpînii planetei?

2. Hannah Jewell, 100 de femei afurisite. O istorie(Nemira) [2/6]

Femeile din istoria de față au fost considerate prea afurisite pentru vremea lor. Nu e de mirare că, atunci când citim despre (puținele) femei din istorie, ele sunt în general formale și conștiincioase. Adevărul este că istoricii (majoritatea bărbați) îndulcesc detaliile sau le exclud pe femeile care nu corespund imaginii lor idealizate.

3. Neagu Djuvara, O scurtă istorie ilustrată a românilor (Humanitas) [3/4]

Când este însoţită de ilustraţii, o carte de istorie e mai bună, iar materia sa e şi mai lesne de înţeles şi de reţinut. Imaginile spun ele însele o poveste sau o completează, iar impactul lor e mai puternic decât orice demonstraţie. Documentele iconografice din această ediţie au fost selectate astfel încât cititorul, purtat de farmecul inconfundabil al lui Neagu Djuvara, să şi-i apropie, ca şi cum ar privi într-un album de familie alcătuit de mai multe generaţii, pe oamenii din trecut.

  • 4. Yuval Noah Harari, Homo Deus. Scurtă istorie a viitorului (Polirom) [-/5]    
  • 5. Georges Minois, Istoria Evului Mediu. O mie de ani de splendoare și ticăloșie(Nemira) [-/3]
  • 6. Yuval Noah Harari, 21 de lecții pentru secolul XXI (Polirom) [-/5]
  • 7. Ben Wilson, Metropolis (Trei) [4/2]
  • 8. Stephen Fry, Troia (Trei) [5/4]
  • 9. Jean-Francois Marmion, Istoria universală a prostiei (Litera) [-/1]
  • 10. Serhii Plokhy, Cernobîl (Trei) [-/1]

Filosofie/Psihologie

1. Marcus Aurelius, Gânduri către sine însuși (Humanitas) [1/9]

„O carte de căpătâi a civilizaţiei europene.“ – Andrei Pleșu

„Cu ani în urmă am cumpărat o ediţie veche din Marc Aureliu care purta următoarea dedicaţie: «Să-ţi fie prieten în ceasurile grele şi să te sprijine cum m-a sprijinit pe mine.» Nu cred că i se poate face unei cărţi un elogiu mai frumos decât acest «prieten în ceasurile grele».“ — Emil Cioran

„Marcus Aurelius a fost primul personaj care s-a aventurat sistematic pe teritoriul eului, care l-a vizitat şi care a scris de fapt un tratat despre tehnici de ameliorare şi de ţinere în frâu a eului propriu.“ — Gabriel Liiceanu

2. Viktor E. Frankl, Omul în căutarea sensului vieții (Vellant) [2/8]

Omul în căutarea sensului vieții este cronica experiențelor îngrozitoare trăite de psihiatrul Viktor Frankl în timpul detenției sale la Auschwitz și în alte lagăre concentraționiste.

3. Irvin D. Yalom și Marilyn Yalom, O chestiune de viață și de moarte (Vellant) [3/6]

,,Scriind această carte, suntem la o vârstă la care cei mai mulți dintre cei de‑o seamă cu noi au murit. Trăim acum în fiecare zi știind că timpul nostru împreună este limitat și extrem de prețios. Scriem pentru a da un sens existenței noastre, chiar dacă ne azvârle în cele mai întunecate zone ale declinului fizic și‑n brațele morții. Această carte este menită, înainte de orice, să ne ajute să navigăm pe apele sfârșitului vieții.” (Irvin D. Yalom și Marilyn Yalom)

  • 4. Sun Tzu, Arta războiului (Cartex) [-/6]
  • 5. Dr. Kevin Dutton și Andy McNab, ABC-ul psihopatului de succes(Vidia) [4/6]
  • 6. Arthur Schopenhauer, Arta de a avea întotdeauna dreptate (Art) [-/2]
  • 7. Kevin Dutton, Înțelepciunea psihopaților(Vidia) [-/5]
  • 8. Joe Dispenza, Antrenează-ți creierul! (Curtea Veche) [6/4]
  • 9. Irvin D. Yalom, Privind soarele în față (Vellant) [-/2]
  • 10. Judson Brewer, Îmblânzirea anxietății. Cum să oprim spirala îngrijorării și a fricii ca să ne vindecăm mintea (Curtea Veche) [-/1]

Critică și istorie literară

1. Mihai Iovănel, Istoria literaturii române contemporane 1990-2020 (Polirom) [1/5]

„Cartea de față este prima istorie a literaturii române din postcomunism. Se numește Istoria literaturii române contemporane ca omagiu adus lui E. Lovinescu, care a publicat două istorii exemplare cu acest titlu, dar și pentru a repara o neînțelegere cu privire la semnificația de azi a sintagmei «literatură contemporană». Majoritatea istoriilor publicate în ultimele decenii în România exclud – din lipsă de interes sau de receptivitate – tocmai literatura recentă, literatura care se scrie în prezentul lor.” (Mihai Iovănel)

2. Adrian Papahagi, Shakespeare. Titus Andronicus. Hamlet (Polirom) [-/2]

Titus Andronicus păcătuiește prin exces și prin lipsă. E opera unui începător crud, care nu-și dozează efectele. Talentat și impetuos, Shakespeare vrea să arate dintr-odată tot ce știe, dar adaugă prea multe ingrediente (viol, mutilări, canibalism). Citind capodopera Hamlet alături de Titus Andronicus, observăm cum parcurge Shakespeare drumul de la bizara piesă-atelier la „poemul infinit”. Hamlet nu e o simplă tragedie elizabetană a răzbunării, ci o schimbare de paradigmă, un moment astral în literatura europeană. Nu doar opera lui Shakespeare, ci cultura occidentală se împarte în două: înainte și după Hamlet. Dar nici o capodoperă nu există în sine, ci într-o tradiție. Arta incredibilă a tragediei shakespeariene începe cu Titus Andronicus.

3. Revista Secolul 21, George Banu, contemporanul nostru 1 (Secolul 21) [-/1]

Primul din cele două numere dedicate de revista Secolul 21 teatrologului George Banu.

  • 4. Adrian Papahagi, Shakespeare interpretat de Adrian Papahagi. Visul unei nopți de vară • Cum vă place (Polirom) [-/4]
  • 5. Ioan-Aurel Pop, Identitatea românească. Felul de a fi român de-a lungul timpului(Contemporanul) [-/2]
  • 6. N. Steinhardt, Escale în timp și spațiu(Polirom) [-/1]
  • 7. Cosmin Ciotloș, Cenaclul de Luni(Pandora M) [2/5]
  • 8. N. Steinhardt, În genul.. tinerilor (Polirom) [-/1]
  • 9. Mihai Zamfir, Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române (Polirom) [-/1]
  • 10. Adrian Papahagi, Shakepseare. Sonete. Romeo și Julieta (Polirom) [-/5]

Cărți pentru copii

1. Kimberly Brubaker Bradley, Războiul care mi-a salvat viața (Arthur) [1/5]

Războiul nu e doar un eveniment istoric. El are loc și în inima Adei. Viața în izolare nu este ușoară, iar supraviețuirea într-o astfel de vreme, cu resurse limitate, este complicată. Ada luptă cu sine pentru a accepta sensul nou pe care îl capătă pentru ea cuvântul familie, dar luptă și cu propria identitate, demonstrând că adevărata libertate nu este reprezentată doar de posibilitatea de a alege, ci de a face alegerea corectă. Odată ce descoperă că frica nu exclude curajul, devine invincibilă și își adună puterile pentru a le aduce speranță celor din jur, ba chiar și piloților din al Doilea Război Mondial.

2. Soman Chainani, Școala pentru bine și rău #3. Până la adânci bătrâneți (Arthur) [-/1]

Tot ce e vechi este iarăși nou, iar Sophie și Agatha se luptă cu trecutul, dar și cu prezentul ca să găsească sfârșitul perfect pentru basmul lor.

3. Andy Griffiths, Copacul cu 39 de etaje (Arthur) [-/1]

Andy și Terry sunt de neoprit. Căsuța lor a ajuns la 39 de etaje. Au îmbunătățit-o, iar acum te poți da pe trambulină (fără plasă de siguranță), poți să-ți bucuri papilele gustative la cascada de ciocolată – miam! – sau la vulcanul activ unde se coc tare bine bezelele. Dacă iubești muzica, au și o sală de concerte. Sau dacă-ți sunt dragi animalele, în grădina zoologică poți mângâia pui de dinozaur, numai să fii atent la degete.

  • 4. Keri Smith, Jurnalul meu trăsnit… în culori! (ed. II) (Paralela 45) [2/4]
  • 5. Sophie Kinsella, Eu și Mami-Zână. Puteri de sirenă (Polirom) [3/2]
  • 6. Michael Ende, Povestea fără sfârșit (Arthur) [-/1]
  • 7. Antoine De Saint-Exupery, Micul Prinț (Rao) [4/9]
  • 8. Raina Telgemeier, Surori (Art) [-/4]
  • 9. Alex Moldovan, Olguța și un bunic de milioane (Arthur) [-/1]
  • 10. Ioana Chicet-Macoveiciuc, Caietul, roman mic pentru fetițele care cresc mari (Univers) [5/8]

Eseu

1. Carlo Cipolla, Legile fundamentale ale imbecilității umane (Humanitas) [1/9]

„Un imbecil este o persoană care cauzează pierderi unui alt individ sau grup de indivizi, fără a câștiga nimic în schimb, uneori chiar suferind pierderi de pe urma acțiunilor sale.“ — A treia lege fundamentală a imbecilității (Regula de Aur)

2. Sorin Ioniță, Deceniul furiei și indignării (Humanitas) [-/1]

„Cum poate deveni cartea unui analist politic captivantă? Simplu: decupând «10 ani de gâlceavă» și descriindu-i ca pe un fragment din jocul cu zaruri al istoriei. Nimeni nu poate să spună ce va ieși la capătul ciocnirii recente dintre mișcările tribalistidentitare și antieuropene din Vestul Europei și modelul occidental tradițional, bazat pe politici moderate, elite și competență. Nimeni nu știe dacă schimbările survenite odată cu criza Covid-19 vor fi o provocare în spațiul găsirii de noi soluții ale conviețuirii sau, dimpotrivă, vor conduce la bulversări necunoscute. Această dublă lectură a viitorului – ne așteaptă o renaștere, ori o fundătură? – dă cheia caracterului captivant al cărții. În plus, autorul e un remarcabil stilist: nu există digresiuni, stereotipuri, plictis. Totul e limpede, alert, fluent.“ — Gabriel Liiceanu

3. Malcolm Gladwell, Excepționalii. Povestea succesului (Publica) [2/5]

Poveștile despre cei care au un foarte, foarte mare succes se învârt în jurul inteligenței și ambiției. În Excepționalii, Malcolm Gladwell spune că adevărata explicație e cu totul alta, iar dacă vrem să înțelegem cum se ajunge atât de departe, ar trebui să ne luăm timp să cunoaștem tot ce ține de contextul acestor oameni: familia, locul unde au copilărit, data nașterii. Gladwell contestă mitul așa-zisului merit personal, explorând raportul dintre succes și cultură, hazard, sincronizare, naștere și noroc, și felul în care, în pofida calităților și talentului cuiva, moștenirea culturală poate funcționa ca o piedică.

  • 4. Jacques Attali, Scurtă istorie a viitorului(Polirom) [-/2]
  • 5. Neagu Djuvara, 444 de fragmente memorabile ale lui Neagu Djuvara(Humanitas) [-/1]
  • 6. Alain de Botton, Statut și anxietate (Vellant) [4/5]
  • 7. Gheorghe Piperea, Lamentabilul amurg al zeilor (Rao) [3/2]
  • 8. Elif Shafak, Cum să rămâi lucid într-o epocă a dezbinării (Polirom) [-/5]
  • 9. Cristi I. Popescu, Rock în stare de urgență – The Final Lockdown(Universul Juridic)[5/2]
  • 10. Michel Houellebecq, În prezența lui Schopenhauer (Humanitas) [-/2]

Cărți de călătorie

î1. Ze’ev Rozenkranz, Jurnalele de călătorie ale lui Albert Einstein (Corint) [1/2]

Între octombrie 1922 și martie 1923, Albert Einstein împreună cu soția lui de la acea vreme, Elsa Einstein, a făcut o călătorie în Extremul Orient și în Orientul Mijlociu, regiuni pe care marele savant nu le mai vizitase înainte. Lungul itinerar urmat de acesta a cuprins opriri în Hong Kong și în Singapore, două scurte șederi în China, un turneu de prelegeri de șase săptămâni în Japonia, o vizită de 12 zile în Palestina și o alta de trei săptămâni în Spania. Volumul de față pune la dispoziția cititorilor jurnalul ținut de Einstein în cursul acestei călătorii.

2. Robert  Macfarlane, Lumea de sub noi. O călătorie în adâncul pământului (Polirom) [2/7]

Dintr-un unghi de vedere geologic asupra planetei noastre, Macfarlane pune o întrebare vitală și tulburătoare: oare sîntem niște buni strămoși pentru Pămîntul viitorului? De la primele pagini, remarcabile, pînă la concluzia încărcată de emoție, Lumea de sub noi este un periplu în care se împletesc miracolele și pierderea, teama și speranța. O carte ce ne va schimba felul în care privim lumea.

3. Marius Chivu, Trei săptămâni în Himalaya (Humanitas) [3/8]

Trei săptămâni în Himalaya. Povestea seducătoare a unui drum spre „streașina lumii“, o călătorie și o carte care te eliberează de tot ce-ți prisosește înăuntru. Urci muntele coborând în tine.

  • 4. Heinrich Harrer, Șapte ani în Tibet (Polirom) [-/4]
  • 5. Cristina Chevereșan, Mansardă la Veneția. Nouă săptămâni în lagună (Humanitas) [-/2]
  • 6. Mirel Bănică, Prin România. Carnete de drum (Polirom) [-/4]
  • 7. Nikos Kazantzakis, Jurnal de călătorie în Japonia și China (Humanitas) [-/2]
  • 8. Erika Fatland, Sovietstan. O călătorie prin Turkmenistan, Kazahstan, Tadjikistan, Kârgâzstan și Uzbekistan (Paralela 45) [4/4]
  • 9. Jheni Osman, Cartea mică a marilor expediții. Aventuri în necunoscut care au schimbat lumea(Niculescu) [5/4]
  • 10. Nuseir Yassin, Bruce Kluger, În jurul lumii în 60 de secunde (Trei) [6/7]

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Bestsellers Cărturești”