În urmă cu mai mulți ani am început studierea arhitecturii interbelice orădene. Un studiu a fost redactat pentru conferința în cinstea a 900 de ani de la atestarea orașului Oradea, dar a fost publicat abia sub forma articolului „Locuințe orădene interbelice (Parcelări în zona centrală și case individuale)”, în vol. Perseverență și devoțiune în căutarea adevărului istoric: omagiu profesorului și istoricului Viorel Faur la împlinirea vârstei de 75 de ani, Cluj-Napoca, Ed. Academiei Române. Centrul de Studii Transilvane, 2016, pp. 361-407. În continuarea studiului menționat, reiau acum abordarea arhitecturii interbelice orădene, care rămâne invizibilă și lipsită de interes pentru orădeni.
O vilă cu parter și etaj este situată într-un amplasament foarte vizibil, central, pe malul Crișului Repede, la adresa Piața Libertății nr. 3 (în perioada interbelică Parcul M. Eminescu nr. 42). Casa este construită pe o parcelă destul de mică, cu o latură spre stradă și una spre Crișul Repede.
Între Parcul Traian și malul Crișului Repede, în zona dintre Piața Libertății și podul peste Criș, existau mai multe parcele, dar nu exista o alee, o stradă de-a lungul Malului Crișului. În 1935, pe terenul dintre Malul Crișului și imobilul din Parcul Traian nr. 27, era inițial o parcelă mare cu numerele topografice 545 și 544, dezmembrate apoi în mai multe numere topografice, pe care au fost construite două clădiri de locuit și a fost creată o alee / stradă spre malul Crișului Repede: o vilă cu etaj (la nr. 42, nr. topo 545/3, 544/3) și o casă cu parter (demolată, azi inexistentă), în partea dreaptă a vilei, pe o parcelă mai mică (cu nr. topo. 545/1 și 544/2).
În epoca în care s-a construit, vila cu etaj era cea mai modernă din Oradea și expresie a arhitecturii moderne, regăsită la nivel european. Era printre puținele locuințe individuale, case sau vile, cu parter și etaj, dintre casele cu etaj, majoritatea aveau cel puțin două apartamente. Este poate singura casă cu acoperiș terasă din Oradea, specifică arhitecturii moderne. Proiectul este datat iunie 1935 și este autorizat prin Hotărârea nr. 23044 din 27 iunie 1935.
Antreprenorul care ștampilează și semnează proiectul este arhitectul-inginer diplomat Ștefan Pintér. Mai apare menționat ca proiectant ing. Fülöp (după numele acesta apare un semn de întrebare notat pe planșă, cu altă culoare). Vila este însă atribuită tânărului arhitect orădean Gheorghe (George/György) Molnár, în cartea Human scale in architecture, George Molnar΄s Sydney, autori Jo Holder, Robert Freestone, Joan Kerr, apărută la Sydney, editura A Craftsman House Book, Fine Art Publishing Pty Ltd, 2003. În această carte este publicată o fotografie a vilei, din perioada interbelică. Având în vedre că Molnár a lucrat în firma de construcții și proiectare a lui Ștefan Pintér și că mai multe proiecte sunt semnate de cei doi împreună, credem că vila a fost proiectată de tânărul arhitect Gheorge Molnár, întors de la Budapesta cu ideile și crezul arhitecturii moderniste și a concepției arhitecturale a Școlii de la Bauhaus.
Arhitectul Gheorge Molnár (Molnár György / George Molnár) s-a născut la Oradea în 1910 într-o familie din clasa mijlocie. A murit în 1998 la Sydney. În 1932 a obținut diploma în inginerie și arhitectură la Universitatea Tehnică din Budapesta. A fost un adept al arhitecturii moderniste, a fost influențat de Walter Gropius și de curentul Bauhaus. Își Considera proiectele, glumind, ca fiind o umbră „fără compromis a Bauhaus-ului” pentru că îndeplineau principiile clarității structurii, planului practic și onestitatea în expresia arhitecturală. La 23 de ani era inginer-arhitect. Întors în orașul natal, Oradea, a început să profeseze ca arhitect. A lucrat timp de cinci ani împreună cu arhitectul-inginer Ștefan (Istvan) Pintér. La 28 de ani Molnar a ales să se stabilească în Australia, după ce o perioadă îndelungată a studiat acest aspect. A scris decanului facultății de arhitectură de la Sydney și a atașat câteva proiecte. Rectorul facultății a obținut pentru arhitectul-inginer orădean permisul de intrare / emigrare în Australia. În 1939 a emigrat în Australia.
În Australia a început să lucreze în Camberra, unde a proiectat case particulare, în spiritul arhitecturii moderniste. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a lucrat ca desenator la Ministerul Muniției din Sydney. În Australia a fost o personalitate cunoscută, arhitect, desenator, acuarelist, ilustrator, caricaturist și profesor de arhitectură. După război, a început să predea la Universitatea din Sydney iar apoi la Universitatea din New South Wales. S-a făcut cunoscut prin intensa activitate de caricaturist, desenator, la ziarul Daily Telegraph, iar apoi la Sydney Morning Herald. În calitate de profesor a susținut arhitectura modernă, pe linia Școlii de la Bauhaus, dar a fost și un apărător al patrimoniului arhitectural din Australia. În 1971 a primit titlul de Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic, iar în 1988 medalia „The Order of Australia”, pentru realizările din domeniul jurnalismului și arhitecturii.
În Oradea și România este total necunoscut. A lucrat în biroul de proiectare a lui Ștefan Pintér, iar apoi și independent. Alături de Pintér a proiectat mai multe clădiri civile, case în Oradea și biserici în județul Bihor. Multe case moderniste din anii 1930 putem presupune că au fost proiectate de Molnár, dar nu sunt semnate de el, ci de către Pintér sau ing. Fülöp. Molnar apare înscris în Tabloul Arhitecților Diplomați din România din 1936, la „Categoria Arhitecților Recunoscuți – Fără Diplome”, cu legitimația de liberă practică nr. 96 din 12 februarie 1935. În 1938, adresa profesională menționată era Str. Regele Carol nr. 9 (azi Str. Moscovei, nr. 9), în imobilul proiectat de către el. Pentru a putea obține legitimația de arhitect recunoscut trebuia să dovedească că a practicat meseria, neîntrerupt, timp de 5 ani. Mai multe proiecte au semnătura și ștampila de arhitect-inginer a lui Gheorghe Molnar. Astfel, a proiectat clădirea cu etaj din curtea imobilului de pe Str. Republicii nr. 8 (1937), casa cu etaj cu apartamente, Piața Libertății nr. 44 (1937), imobilul cu apartamente de pe Str. Ady Endre nr. 27, imobilul cu apartamente de pe Str. Moscovei nr. 9 (1937) și altele. A mai proiectat, în cadrul biroului lui Ștefan Pintér, Capela Hașaș din Cimitirul Municipal din Oradea (1938) și Biserica Ortodoxă din Săcueni, jud. Bihor (1939).
Comanditarul, proprietarul vilei
Este interesant de aflat cine a comandat, cine a dorit cea mai modernă vilă din Oradea epocii. Conform proiectului original și autorizației de construire aflate în Arhivele Naționale ale României – Serviciul Județean Bihor, proprietarul vilei a fost Márta Kunda. În Ghidul Orașului Oradea din 1937-38, Dr. Andor Kunda figura cu domiciliul la adresa Parcul Eminescu nr. 42, cu numărul de telefon 9.
Márta Kunda, născută Rippner, făcea parte din lumea bună a orașului, era fiica lui Rippner Farcas, proprietar de fabrică din Oradea. S-a căsătorit cu Dr. Andor Kunda în decembrie 1934. La căsătorie a participat elita orașului. Ceremonia de căsătorie s-a ținut în curtea casei lui Rippner, din Piața/ Parcul Eminescu nr. 18 (adresa din 1934). Rabinul șef Benjamin Fucs a oficiat căsătoria și a ținut un discurs festiv. Nunta, la care au participat 300 de invitați, a fost ținută în sala de la Hala de Comerț.
Farkas Rippner era patronul fabricii Piepteni și agrafe, de pe Str. Clujului 175. Inițial a fost angajat al „Fabricii Maghiare de Ace și Celuloid SA” înființată în 1911. A avansat și a ajuns în poziții de conducere. În 1914 a cumpărat acțiunile fabricii, aflată în perioada de faliment. Fabrica s-a dezvoltat, iar produsele erau cunoscute și cerute în Europa centrală și pe teritoriul României. Produsele erau făcute dintr-un celuloid cumpărat din străinătate. În 1929 fabrica a ars integral, dar a avut o asigurare bună și a fost refăcută integral. În 30 decembrie1935, Farkas Rippner a murit, iar fabrica a fost moștenită de soția și copii săi. Márta Kunda a deținut 25%. Se produceau perii, piepteni, linguri de pantofi, agrafe de hârtie, sipcă/capete de țigări, mingi de ping-pong.
Andor Kunda a fost ziarist, scriitor, redactor la ziarul/cotidianul orădean „Naplo” (Jurnalul). S-a născut la Debrecen în 24 februarie 1905. În perioada 1911-1923 a făcut școala la Oradea. După absolvirea Liceului la Oradea, s-a înscris la facultatea de drept la Sorbona, și a obținut licența în drept. Întors în Oradea, s-a angajat la ziar. A continuat să studieze și și-a dat doctoratul în științe politice la Facultatea de drept din Szeged. La „Naplo” a avut o activitate susținută, a devenit redactor adjunct, iar apoi redactor-șef. În 1933 a devenit acționar la ziar. A avut un rol important în punerea bazelor Clubului Ziariștilor Orădeni și în difuzarea cultului lui Ady în Oradea. A scris nuvele, Fiul evreului și volumul Plângeri. S-a stabilit în Israel. Din 1948 a fost stagiar la New East în Tel Aviv și asociat la Enciclopedia Iudaică în limba engleză. A murit în 1976 la Tel-Aviv. Trebuie menționat că proiectul din 1933 pentru amenajarea clubului ziariștilor (care era situat în Fosta Banca Comercială a Județului Bihor Reunită cu Casa Centrală de Economii, în fosta sală mare a ghișeelor, transformată în Clubul Ziariștilor, azi Sala Florica Ungur, Piața Regele Ferdinand nr. 4) a fost făcut de același arhitect, firmă de proiectare / antreprenoriat care a proiectat și casa lui.
Proiectul vilei se detașează net de celelalte proiecte de case întâlnite la Oradea interbelică, distanțându-se prin concepție de modelele utilizate în acea perioadă.
Construcția ocupă o parcelă mică, are o fațadă la frontul stradal și una spre curte. Vila beneficiază de un amplasament fericit, cu o deschidere și perspectivă spre malul Crișului Repede și cu o fațadă spre parc.
Modernitatea poate fi observată și în conceperea planului bine ordonat, rațional, funcțional. La subsol erau prevăzute cămara de lemne, pivnița de zarzavaturi, spălătoria, wc și probabil un apartament al îngrijitorului casei (cameră, bucătărie, cămară). La parter accesul în holul central se face prin antreul amplasat lateral, precedat de scara exterioară și podest. Spre stradă erau o cameră salon și sufrageria. Separată de hol printr-un culoar, era zona de serviciu formată din bucătărie, cămară, grup sanitar, cameră pentru personal. Pe latura dinspre malul Crișului este o terasă. Din holul mare de la parter urca scara spre etaj, într-un hol, în jurul căruia erau încăperile. Etajul grupa spațiile intime, destinate familiei: camera pentru copil (cu baie și wc), dormitorul principal având alăturat budoarul, garderoba și baia. O terasă amplă, cu forme rotunjite, se desfășoară pe două laturi ale casei. Acoperișul este de tip terasă, caz rar întâlnit la Oradea.
Casa se distinge prin compoziția care alternează volume de înălțimi și forme diferite, paralelipipedice, decroșate, volume cu forme circulare, rotunjite. Orizontala este subliniată prin balconul și prin terasele scoase în consolă, cu forme rotunjite. La plastica fațadelor au contribuit modul de amplasare al ferestrelor dreptunghiulare, pe colț, sau cele de mari dimensiuni, modenaturile orizontale liniare care marchează elementele de arhitectură. Plastica și limbajul arhitectural sunt specifice arhitecturii moderniste, la nivel european.
Fotografia de epocă publicată în monografia dedicată lui George Molnar: Human scale in architecture, George Molnar΄s Sydney ne prezintă vila în forma ei inițială, modernistă, nebănuită astăzi. În decursul timpului casa a fost modificată. A fost adăugată o extindere laterală, o scară spre etaj. Casa a fost divizată în două locuințe, una pe nivel. Aspectul original, expresia modernistă așa cum reiese din proiect și fotografia de epocă, au fost alterate, prin extinderea făcută, dar și prin elementele ornamentale total inadecvate aplicate pe fațadă (la renovarea casei, de către ultimul proprietar – putem regăsi aici acel „horror vacui” provocat de purismul modernist). Amplasarea de copertine, tâmplăriile din PVC, materialele folosite, gardul și grilajul metalic au contribuit la mutilarea vilei, dar sunt reversibile. O reabilitare inteligentă ar putea aduce casa la aspectul inițial. Vila urmează însă să fie demolată și înlocuită cu un bloc, așa cum reiese dintr-un articol, din 23 iulie 2021, al publicației Bihoreanul.
Bibliografie
- Arhivele Naționale ale României – Serviciul Județean Bihor (în continuare A.N.RO-S.J.BH.), Fondul Primăria Municipiului Oradea, Comitetul Executiv, Serviciul Secretariat Administrativ, inv. 96/ 1931-1940
- Brassói Lapok (Foi de Brașov), 19 aprilie 1939, p.4
- Fehér, Dezső, Bihor – Biharmegye, Oradea – Nagyvárad, Kulturtörténete és Öregdiákjainak. Emlékkönyve (Istoria culturală a județului Bihor, a Oradiei și albumul memorial al vechilor săi elevi), Oradea, 1933-1937, p. 174
- Ghidul Orașului Oradea, 1937-1938, întocmit de Fodor Laurențiu, Gal Zoltan, Pasztor Eugen, p. 56
- Hochhauser, Ronald, Contribuție la o industrie de fabrică la Oradea în perioada 1848-1948, Oradea, Editura Muzeului Țării Crișurilor, 2011, p. 140.
- Holder, Jo, Freestone, Robert , Kerr Joan, Human scale in architecture, George Molnar΄s Sydney, Sydney, A Craftsman House Book, Fine Art Publishing Pty Ltd, 2003
- Nagyvárad Ipartörténete (Istoria industriei orădene), Nagyvárad /Oradea, Kiadja a Partiumi és Bánsági Műemlékvéd és Emlékhely Társaság, a Királyhágómelléki Református Egyházkerület és a Nagyváradi Római Katolikus Püspökség (editată de Asociația de protecție a monumentelor și a locurilor memoriale din Parțium și Banat, Episcopia Reformată de pe lângă Piatra Craiului, Episcopia Romano-catolică Oradea), 2008, p. 95-96.
- Pașca, Mircea, Case, străzi și edificii din Oradea Mare. Un pomelnic neisprăvit, Cluj-Napoca, Ed. Argonaut, 2021, p. 13, 30
- Romániai Magyar Irodalmi Lexikon, szépirodalom, közírás, tudományos irodalom, művelődés, Bukarest, Kriterion Könyvkiadó, 1994, vol. III, Kh–M, p. 225, http://mek.oszk.hu/03600/03628/, http://mek.oszk.hu/03600/03628/pdf/03628_3.pdf
- Ruge,Adriana, Capela Hașaș, Oradea, Ed. Muzeului Țării Crișurilor, 2013
- Ruge, Adriana, Daciana Erzse, The Ortodox Church in Săcueni, în Crisia, XLII, p.169-173, Oradea, 2012, Ed. Muzeului Țării Crișurilor
- Tabloul Arhitecților Diplomați, 1936, București, 1936, Tipografia Vestirea
- Tabloul Arhitecților Diplomați, 1938, București, 1938, Atelierele Grafice Socec & Co. S.A.
- Urmenyhazi, Attila, „Molnar, George (1910–1998)”, Obituaries Australia, National Center of Biography, Australian National University, https://oa.anu.edu.au/obituary/molnar-george-14136/text25147, accesat 4 august 2021.
- Vasárnapi Lapok din 16 decembrie 1934, anul I, nr. 3, Oradea-Nagyvárad, p. 7
- Ce construcţie vrea să ridice Lotus Center în centrul Oradiei. Va avea locuinţe şi un spaţiu de alimentaţie publică în eBihoreanul \ 23 iulie 2021, https://www.ebihoreanul.ro/stiri/ce-constructie-vrea-sa-ridice-lotus-center-in-centrul-oradiei-va-avea-locuinte-si-un-spatiu-de-alimentatie-publica-165206.html
