Povestiri din kibbutz

Fiecare dintre povestiri are o structură narativă independentă, unele personaje se regăsesc în mai multe dintre ele și, împreună, ele compun un mozaic în care piesele sunt episoade din viața de zi cu zi, o imagine complexă și cuprinzătoare a unui loc și a unei perioade istorice.

301 vizualizări
Citiți în 29 de minute
Amos Oz, Între prieteni, roman din povestiri, traducere de Marlena Braester, Editura Humanitas Fiction, București, 2020

Drumurile mele s-au intersectat o singură dată în viața „reală” cu cele ale lui Amos Oz. Se întâmpla în martie sau aprilie 2012, în sala teatrului Tzavta, din centrul Tel Avivului. Întâlnirea era prilejuită de vizita în Israel a Denisei Comănescu, directoarea Editurii Humanitas Fiction, editura care își asumase misiunea de a oferi în traducere cititorilor din România cărțile celui mai cunoscut scriitor israelian într-o frumoasă serie de autor. Sala, care număra câteva sute de locuri, era ocupată, poate la o zecime din capacitatea sa, cu public în majoritate vorbitor și cititor de limbă română, inclusiv câțiva dintre traducătorii care contribuiseră la seria de autor. Eram dezamăgit. Cu câteva săptămâni înainte, Amos Oz primise la București titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității din București și umpluse până la ultimul loc sala Ateneului Român la un eveniment în care dialogase cu Gabriel Liiceanu. Scriam atunci, într-o relatare a întâlnirii, că probabil, peste câțiva ani, după ce prozatorul și eseistul israelian va primi Premiul Nobel pentru Literatură, nu va fi suficientă sala teatrului Tzavta pentru o asemenea întâlnire. Din păcate, nici această prorocire a mea nu s-a îndeplinit și, la moartea sa, la 28 decembrie 2018, Amos Oz s-a alăturat ilustrei liste a marilor scriitori ai lumii pe care Premiul Nobel i-a ocolit, o listă mai lungă și probabil mai încărcată de valori decât lista laureaților.

La acea întâlnire Oz a citit un fragment dintr-o povestire, una dintre cele opt care alcătuiesc volumul Între prieteni, publicat în acel an în Israel, care avea să apară într-o primă ediție românească în anul 2014 în seria de autor, pentru a fi reeditat în 2020. Traducerea din ebraică îi aparține Marlenei Braeșter, iar frumoasa copertă este creată de Angela Rotaru. Oz a alternat în ultimele decenii ale vieții sale cărțile de povestiri, romanele și eseistica. Între prieteni apărea în același an cu cartea de eseuri Evreii și cuvintele scrisă de Oz împreună cu fiica sa Fania Oz-Salzberger și precede cu doi ani ultimul său mare roman, Iuda. Ambele cărți au fost deja traduse în limba română și publicate de Editura Humanitas. În această carte, Oz se întoarce la primul deceniu de existență a Statului Israel, anii ‘50 ai secolului trecut, și își plasează cele opt povestiri într-un kibbutz imaginar pe nume Ykhat. Cei care cunosc biografia autorului ştiu că Oz, născut la Ierusalim în 1939, s-a alăturat în 1953, după sinuciderea mamei sale, kibbutzului Hulda din centrul Israelului și a trăit acolo până în 1986. Cartea aceasta decantează și recompune amintirile dar și experiența socială, politică și umană a autorului. Fiecare dintre povestiri are o structură narativă independentă, unele personaje se regăsesc în mai multe dintre ele și, împreună, ele compun un mozaic în care piesele sunt episoade din viața de zi cu zi, o imagine complexă și cuprinzătoare a unui loc și a unei perioade istorice. Genul, desigur, nu este nou în literatura lumii. Asocierea mai veche care îmi vine în minte este cu piesa de teatru Orașul nostru a lui Thornton Wilder, iar cea mai recentă cu Medgidia, orașul de apoi a lui Cristian Teodorescu.

Cititorii români au ocazia să cunoască un mod de viață și o etapă de dezvoltare istorică a societății israeliene din perspectiva unui martor direct, distanțat însă și el în timp și din punct de vedere social de momentul și de locurile prezente în narațiune.

Tonul este firesc, exprimarea pare simplă și directă, dar minimalismul este fațada unor semnificații multiple, începând de la titlu. „Bein haverim”, numele cărții în limba ebraică, folosește substantivul „haver” care are o semnificație triplă. Traducerea directă este cea din titlul românesc al cărții, „haver” fiind echivalent cu „prieten”. Cuvântul înseamnă însă și „tovarăș” în sensul folosit de comuniști, și mai înseamnă și „membru” al unui grup, comunități, organizații. În acest caz este vorba despre apartenența la acea organizație economică și comunitate socială care era și este kibbutzul. Toate personajele cărții sunt locuitori ai localității Ykhat, majoritatea sunt membri ai kibbutzului Ykhat, iar ceea ce se petrece între ei sunt conflicte și iubiri între prieteni dar și între tovarăși, căci ideologia socialistă și chiar comunistă, uneori cu nuanțe staliniste, domină imaginea despre lume a unora dintre personaje. Trebuie spus aici că nu toate kibbutzurile erau asociate cu extrema stângă în acea perioadă, și desigur, cu atât mai puțin sunt astăzi. Dar atunci și acolo, iată ce observa unul dintre personaje: „Peste zece sau douăzeci de ani, zise Nina, kibbutzul va deveni un loc mult mai liniștit. Acum toate resorturile sunt încă întinse la maximum și mașina tremură încă din cauza efortului. Kibbutznicii cei vechi sunt de fapt oameni religioși care și-au părăsit religia și au adoptat în locul ei o religie nouă, plină de greșeli și de păcate, plină de interdicții și de legi rigide. De fapt nu au încetat nici o clipă să fie pioși, ci doar au înlocuit o pioșenie cu alta. Marx e biblia lor. Adunarea e sinagoga…” (pag. 144).

În 2012, când Amos Oz publica acest volum de povestiri, kibbutzurile trecuseră prin mai multe perioade de turbulențe politice și economice. Încă din anii ’70 și ‘80 ai secolului trecut își pierduseră și din importanța economică, fiind nevoite să se integreze și să concureze într-o economie capitalistă liberalizată și apoi globalizată, și din statutul social, încetând să fie principalul rezervor de generare a elitelor politice. Această repoziționare s-a petrecut și în felul în care este reflectat kibbutzul în artă și literatură. De la literatura eroică s-a trecut la memorialistica critică sau la proza nostalgică, de la realism socialist s-a ajuns la minimalism sau, dimpotrivă, la fantezie. Amos Oz oferă o perspectivă de fost insider, dar încearcă să păstreze distanțarea și tonul obiectiv. Pentru cei care cunosc romanele din prima parte a carierei sale, este vorba despre o schimbare și de stil dar și de atitudine. Când unul dintre personaje prevede „îmburghezirea prudentă” care vă avea loc peste douăzeci sau treizeci de ani, cel care vorbește de fapt, indirect, este autorul care privește retrospectiv, după alți douăzeci sau treizeci de ani, la ceea ce devenise în timp un proces istoric.

Amos Oz

Peisajul în mozaic pe care îl oferă Între prieteni permite o înțelegere în profunzime a organizării complexe a kibbutzurilor, un prilej de a-i întâlni și de a-i cunoaște pe oamenii care le populau. Una dintre dimensiuni, cea politică legată de conflictul dintre evrei și arabi este prezentă mai mult în fundal, și asta poate fi doar o decizie intenționată din partea unui scriitor angajat, cu opinii clare de stânga cum a fost Amos Oz. Ykhat cel imaginar fusese fondat alături de un sat arab, Deir Ajloun, și în 1948, la izbucnirea Războiului de Independență a Israelului, cele două comunități se găsiseră în conflict direct și violent. Victoria evreilor în război a însemnat începutul unei perioade de liniște relativă, păzită permanent cu arma în mână. Ruinele satului arab al cărui locuitori deveniseră probabil refugiați rămân martori muți și amenințători. Situația aceasta există în multe locuri reale din Israelul de astăzi. Unul dintre personaje își caută uneori clarificările printre ruinele satului: „Yotam nu voia să discute cu secretarul. De fapt, nu voia să discute cu nimeni. Nici cu mama lui. Dorința lui era să plece. Uneori se ducea seara să se plimbe singur printre ruinele de la Deir Ajloun, se învârtea pe acolo câte o oră, intra în moscheea distrusă și în casa șeicului care fusese aruncată în aer cu dinamită, fără să găsească nimic, pentru că nu știa ce căuta, și se întorcea abătut în kibbutz. Avea o dorință de neînțeles să cerceteze ruinele de la Deir Ajloun, ca și cum s-ar fi ascuns acolo, sub avalanșa de pietre sau în adâncul fântânii astupate, vreun răspuns simplu. Dar care era întrebarea, nu știa.” (pag. 139)

Amos Oz este un excepțional povestitor și creator de personaje. Își cunoaște eroii și locurile din care vin ca și cel în care trăiesc la momentul când se petrece narațiunea. Mulți dintre membrii kibbutzurilor anilor ‘50 erau supraviețuitori al Holocaustului, purtau în suflete traumele pierderilor celor dragi și ale transplantării într-o țară nouă și diferită, dar erau în același timp animați și mobilizați sincer de idealuri politice (o lume mai bună și mai dreaptă după calapoade socialiste și comuniste) și naționale (o țară în care evreii să poată trăi în mod demn, fără teamă de persecuții). Condeiul lui Oz îi face pe fiecare dintre ei să capete ființă în paginile cărții din doar câteva fraze care definesc stereotipul și îi adaugă trăsăturile originale. Iată de pildă personajul povestirii „Regele Norvegiei”, care deschide volumul: „Și mai era la noi, în kibbutzul Ykhat, un individ, Tzvi Provizor, un burlac de vreo cincizeci de ani, mic de statură, care clipea întruna și căruia îi plăcea să dea vești proaste: cutremure, avioane care se prăbușesc, clădiri care cad peste locuitori, incendii și inundații. Citea ziarul în zori, înaintea tuturor și asculta toate emisiunile de știri, ca să-și poată face apariția în ușa sălii de mese, uimindu-ne cu cei două sute cincizeci de mineri surprinși de prăbușirea unei mine de cărbuni în China, fără nici o speranță de salvare, sau cu pachebotul scufundat cu toți cei șase sute de călători aflați la bord, în timpul unei furtuni în Marea Caraibilor. Se străduia să țină minte până și anunțurile mortuare. Era la curent, înaintea tuturor, cu decesul tuturor personalităților, el fiind acela care înștiința întreg kibbutzul… Era respectat aici, la noi, pentru munca lui devotată: în toți cei douăzeci și doi de ani cât a trăit în kibbutz, nu a fost notată în cartea lui de muncă nici o zi de concediu de boală. Întreg kibbutzul prospera datorită lui. Sădise în fiecare colțișor flori de sezon. Din loc în loc făcuse aranjamente din piatră și plantase tot felul de cactuși. Construise chioșcuri de lemn, acoperite cu viță de vie. În fața sălii de mese instalase o fântână arteziană, cu peștișori aurii și plante de apă. Avea simț estetic, și toată lumea știa să-l aprecieze. Dar pe la spate îl numeau ‘îngerul morții’…” (pag. 7-9).

Presiunea știrilor și mai ales a celor rele este o constantă a vieții israeliene, de la nașterea statului până în zilele noastre. Rolul pe care astăzi îl joacă buletinele de știri transmise la radio sau televiziune la fiecare oră sau chiar jumătate de oră sau butonarea frenetică a telefoanelor mobile, îl jucau în alte timpuri personaje ca Tzvi Provizor al lui Amos Oz. De remarcat și faptul că acestea sunt definite nu numai prin ceea ce fac, dar și prin felul în care se interacționează cu comunitatea. Sunt oameni ai faptelor, mulți dintre ei singuratici, evită contactele fizice sau gesturile de afecțiune retorice. Pentru fiecare dintre personajele cărții există o tensiune permanentă între viața colectivului și cea personală. Kibbutzul propune o utopie socială, în teorie asumată voluntar de fiecare dintre membrii săi. Există în modul de a vedea lucrurile al acestor colective un model de „om nou”, însă formele de inginerie socială nu erau impuse dictatorial ci implementate prin decizii adoptate prin democrație directă. Natura umană este însă mai puternică decât orice regulamente de funcționare și decât decizii adoptate prin vot majoritar. Tocmai traiul în colectiv face mai evidentă singurătatea fiecăruia dintre personaje. Comunicarea interumană este dificilă chiar și între soț și soție sau între părinți și copii, atât pentru cei din generațiile trecute prin focurile Holocaustului sau prin luptele de la întemeierea statului, cât și pentru generațiile care vin după ei.

„Întorcându-se în camera ei, Osnat își turna un pahar de apa rece și esență de lămâie și își scoase sandalele. Stătea desculță lângă fereastra deschisă, spunându-și că majoritatea oamenilor au probabil nevoie de mai multa căldură și afecțiune decât poate lumea să le ofere, iar decalajul acesta dintre cerere și ofertă – nici o comisie a kibbutzului nu va reuși vreodată să-l acopere. Kibbutzul, se gândi ea, schimbă puțin orânduială societății, însă natura omenească nu se schimbă, și natura asta nu e deloc maleabilă. Invidia, meschinăria și limitarea oamenilor nu pot fi anulate o dată pentru totdeauna prin vot de către comisiile kibbutzului.” (pag. 162).

Câteva dintre povestiri, între care cea care dă titlul volumului, expun unul dintre conflictele clasice din lumea kibbutzurilor, în care se confruntau în mod dramatic viața personală, regulamentele de organizare și ideologiile. Cum vor fi crescuți copiii născuți în kibbutz? Unde vor dormi ei nopțile – în dormitoare comune sau împreună cu părinții lor? De fapt, cui aparțineau aceștia – părinților sau întregii comunități a kibbutz-urilor? Disputa este soluționată  de o comisie care ajunge la un compromis – părinții vor petrece în fiecare seară timp cu copiii lor, dar noaptea aceștia vor dormi în dormitorul comun. Decizia are consecințe devastatoare pentru cel puțin unul dintre copii, vom afla într-o altă povestire. Nici relațiile personale dintre bărbații și femeile din kibbutz nu sunt normative după judecata celor din afară și chiar după standardele corectitudinii politice de astăzi. Unul dintre liderii carismatici ai colectivității schimbă des femeile cu care trăiește și cucerirea sa cea mai recentă este o fostă elevă, abia ieșită din adolescență, fiica unuia dintre colegii săi de generație. Un alt bărbat se mută de la soție la amantă și cele două femei comunică în culise și-și împărtășesc secretele pentru binele bărbatului pe care îl iubesc. Cu mijloace simple, cu fraze care emană o senzație de firesc, Amos Oz descrie o umanitate care sfidează convențiile.

Cititorii români au ocazia să cunoască un mod de viață și o etapă de dezvoltare istorică a societății israeliene din perspectiva unui martor direct, distanțat însă și el în timp și din punct de vedere social de momentul și de locurile prezente în narațiune. Amos Oz privește înapoi cu nostalgie dar și cu spirit critic. În cele pe care le relatează despre oamenii și organizarea kibbutzurilor de la mijlocul secolului trecut pot fi deja găsite elementele de rigiditate ideologică, de inadaptabilitate la lumea din afară precum și conflictele structurale care aveau să constituie o parte din cauzele destrămării țesăturii sociale pe care conducătorii de atunci încercau nu numai să o construiască în interior ci și să o propună ca model pentru întreaga societate. Câteva dintre personajele cele mai interesante exemplifică aceste tendințe centrifuge, încercând să-și învingă marginalitatea. Facem astfel cunoștință cu Moshe – tânărul sefard adoptat de kibbutz, provenit dintr-o familie tradiționalistă, al cărui atașament față de tatăl bolnav intră în conflict cu datoriile impuse de viața de zi cu zi compusă în principal din studii și din muncă – și cu Yotam, care visează să învețe construcții de mașini, dar studiile universitare depind de aprobarea adunării membrilor kibbutzului, chiar dacă ele sunt finanțate de un unchi bogat, provenit și el din kibbutz și ajuns printr-un concurs de împrejurări în Italia.  „… îi spuse Heniei că avea de gând să voteze împotriva cererii lui Yotam din trei motive. Mai întâi, din principiu, fiecare tânăr și fiecare tânără trebuie să muncească în kibbutz cel puțin trei ani după încheierea serviciului militar și numai apoi se poate vorbi de specializări și studii academice. Altfel, în curând nu mai rămâne nimeni aici, să mulgă vacile. În al doilea rând, cadouri de felul acesta, venite din partea rudelor bogate dau o lovitură gravă principiului egalității. Și în al treilea rând, ar fi mai potrivit ca tinerii care merg la studii să învețe ceva care să ne folosească aici, comunității și gospodăriei noastre. Ce legătură avem noi cu construcția de mașini? Avem doi mecanici care întrețin un service auto și nu e nevoie să le mai aducem și un profesor cu diplomă.” (pag. 133).

Istoria și-a urmat cursul și o parte dintre fenomenele ale căror germeni se întrevăd în relatările lui Amos Oz au influențat profund lumea kibbutzurilor. Departe de a dispărea, ea continuă să existe, dar a trecut prin transformări profunde. Astăzi mai există în Israel circa 250 de kibbutzuri, dar ponderea lor economică a scăzut, la fel și procentajul membrilor lor în rândurile populației. Profilul lor este divers, la fel și structura lor socială. Economia agrară reprezintă doar o fracțiune din venituri, restul provenind din ramuri dintre cele mai diverse, de la turism până la industrie hi-tech, de la cercetare științifică la servicii. Componenta ideologică s-a diluat și profilul social și politic s-a diversificat și integrat în peisajul social al Israelului. Ceea ce a surprins Amos Oz în povestirile din Între prieteni este un moment istoric dintr-un proces care continuă și în ziua de astăzi. Cititorul acestei cărți beneficiază de o „privire înapoi lipsită de mânie” față de un mod de organizare și acțiune socială care a încercat să schimbe și fața pământului, și interiorul oamenilor. În prima antrepriză succesul a fost spectaculos. În ceea de-a doua, eșecul a fost previzibil. Natura umană învinge ideologiile și puțini sunt scriitorii care au reușit să exprime acest adevăr într-un mod atât de simplu, de expresiv și de convingător cum a făcut-o Amos Oz. 

Dan Romașcanu s-a născut în București, în 1953, unde a trăit până în 1984. A urmat liceul Sfântul Sava, iar în 1977 a absolvit facultatea de Automatică și Calculatoare.
S-a căsătorit în 1981 cu Liliana și exact la un an după nuntă s-a nascut fiul lor cel mare Liviu. Cel mic, Avi, a venit pe lume în 1988, după stabilirea în Israel.
Printre pasiunile sale se numără filmul, literatura, istoria, muzica bună aproape de orice fel, călătoriile, sportul și, în special, fotbalul vizionat din fotoliu, și, desigur, Internetul, care îi este și pasiune, și profesie, și mod de viață.
Este colaborator al site-ului cultural filme-carti.ro încă de la înființarea acestuia și, începînd cu seria a VI-a, este colaborator extern (Israel) al revistei Familia.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Note de lectură”

Patru prieteni

Eshkol Nevo este unul dintre cei mai populari prozatori israelieni contemporani, citit, apreciat, premiat, ecranizat și

Dragoste şi adevăr

Născut în 1954, David Grossman este cel mai tânăr membru al triumviratului de prozatori care au

Istorie și simulare

Shafir subliniază continuitatea ideologică a perioadelor Dej și Ceaușescu și demonstrează argumentat că originea direcțiilor principale