Celălalt comunism

Povestea din carte este uimitor de asemănătoare cu povestea fiecăruia dintre noi, nu numai a românilor, dar a tuturor esticilor născuți între 1968 și 1979.

228 vizualizări
Citiți în 9 de minute
Trevor Noah, Born A Crime

Zice-se că rasismul, ca și alcoolismul, trebuie mai întâi recunoscut și abia apoi tratat, nu invers. Recunoscut de către pacient – și, dacă se poate, fără „sugestii” binevoitoare de la alții! Știți la ce mă refer: moda politică, presiunea socială, Zeitgeist-ul etc. Bref: de vrei să nu mai fii rasist, zi mai întâi că ești rasist și ia-ți angajamentul c-o să te îndrepți, c-o să mergi pe drumul cel drept, că de mâine nu mai bei… whoops, asta-i de la celălalt „ism”! Hai să rămânem la ăsta, totuși.

Când am auzit de Born A Crime, capodopera lui Trevor Noah, mi-am mormăit în barbă: „Mda, înc-o carte cu negri… vai, sărăcuții de ei… suferă… suferă în gura mare, în gura foarte mare, ca să zic așa…”; dar, pentru că soră-mea îmi recomandase cartea în mod deosebit de insistent (mă somase, la drept vorbind), i-am zis să mi-o pună în bagaj, c-oi citi-o eu acasă. Am deschis internetul și ce-am văzut? Că dumnealui Trevor Noah este putred de bogat (1), este de profesiune stand-up comedian (2), are site propriu (3), conturi pe Twitter, Instagram, Facebook și YouTube cu milioane de urmăritori (4, 5, 6 și 7), apariții în filme și-n sitcom-uri (8 și 9), este gazdă și producător de show-uri TV (10 și 11)… mi s-a făcut amar în cerul gurii. Dar stătea soră-mea ca hultanul. Ce era să fac?!

Am citit cartea într-o noapte și-am căzut direct pe spate. Cuvântul „capodoperă” nu mi-a venit în minte (n-am eu o minte așa elegant mobilată), în schimb mi-a venit mult mai prozaicul „Cât?”. Cât o fi vândut omul din cartea asta, câte exemplare? Am aflat și m-am luat la palme, apoi am aflat și câte audio-book-uri a vândut (în propria lui lectură) – și m-am luat la pumni, dar cu milă (așa dau eu când dau în mine). Pe urmă am stat strâmb și-am judecat drept: la o adică, de ce nu s-ar vinde bine o carte extraordinară ca aceasta? Unde scrie că numai absconșii au succes?

OK, veți spune, dar de ce ne-ar interesa pe noi toate astea? Un american de culoare scrie și el un bookseller – așa, și? Nu e nici primul, nici ultimul; chiar nu au altă treabă românii decât să-l admire pe Nenea Trevor? Bun, iată răspunsul meu: cartea lui Trevor Noah este aur curat pentru români, iar omul care se va aventura s-o traducă se va umple de parale (îmi pare rău că nu voi fi eu acela, doar că în viață nu le poți avea pe toate). De ce afirm asta, din ce motiv? Sunt două. Iată-le.

Pentru că povestea din carte este uimitor de asemănătoare cu povestea fiecăruia dintre noi, nu numai a românilor, dar a tuturor esticilor născuți între 1968 și 1979. Trevor nu e american, e sud-african și a prins, ca adolescent, căderea apartheid-ului, așa cum noi am prins ca adolescenți căderea comunismului. Mai mult: cele două sisteme au semănat nu numai prin „cădere”, dar și prin perioada de stagnare (1979 – 1989 la noi, 1984 – 1994 la ei), iar asemănările sunt atât de șocante, pentru o minte deschisă, încât eu mi-am petrecut noaptea de lectură frecându-mă la ochi: despre cine vorbește Trevor, despre el sau despre mine?!

Nu pot spune prea multe despre firul narativ al poveștii (da, e un bildungsroman), e păcat să stric plăcerea miilor de cititori care vor descoperi cartea în traducere, dar pot să spun doar atât: oamenii de culoare din Africa de Sud au dorit cu ardoare căderea sistemului și au luptat pentru asta, iar după ce sistemul a căzut ei s-au trezit muritori de foame. Locurile lor de muncă au dispărut ca fumul: în apartheid, oricine avea dreptul la muncă și la negocierea propriului salariu, dar odată cu libertatea, noul guvern a impus salariul minim, așa că milioane de muncitori au fost „disponibilizați”. Așa au început blestemățiile. Furturi. Jafuri. Tâlhării. Asasinate. Războaie mafiote în toată regula. Trafic de orice. Răpiri, răscumpărări, taxe de protecție. Nici pentru albi n-a fost ușor. Iar foarte mulți au părăsit țara. Mie mi s-a părut c-aduce al naibii cu tranziția noastră, dar poate-oi fi eu nombrilist.

Alt lucru de seamă: valoarea găștii. Tinerii bogați nu prea umblă în găști, dar pentru adolescenții săraci gașca tinde să devină acaparatoare; iar în perioadele de tranziție, de răsturnare a lumii, e și mai rău (ce autoritate mai pot avea părinții șomeri?). Adolescentul Trevor și-a dat seama, ca noi toți, de un adevăr simplu: gașca e-o condamnare pe viață. Nu gașca e a ta, tu ești al găștii. Dacă nu pleci, dacă nu te smulgi, dacă nu rupi loialitățile la timp, mai târziu e prea târziu.

Îi dau acum cuvântul lui Trevor, fiindcă a făcut bișniță („hustling”) ani lungi cu gașca lui și știe ce spune: „Hustling is to work what surfing the Internet is to reading. If you add up how much you read in a year on the Internet – tweets, Facebook posts, lists – you’ve read the equivalent of a shit ton of books, but in fact you’ve read no books in a year. When I look back on it, that’s what hustling was. It’s maximal effort put into minimal gain. It’s a hamster wheel. If I’d put all that energy into studying I’d have earned an MBA. Instead I was majoring in hustling, something no university would give me a degree for”.

Mihai Buzea (n. 1971) a fost profesor și vînzător de asigurări, iar în prezent este reporter la Cațavencii. Alte ocupații: om bun la toate, plimbător de cîini, traducător, babysitter, Moș Crăciun, chelner, paznic de noapte. A mai lucrat ca bișnițar în anii ’90 (Cracovia, Istanbul, Praga), ca muncitor necalificat în anii 2000 (Budapesta, Paris, Lyon) și ca muncitor intelectual în București (copywriter). După 1 ianuarie 2014 a ajuns la Londra, unde a învățat meseria de arborist, descrisă în romanul-reportaj Gastarbeiter (2017). Alte cărți publicate: Berile de Aur (2006), Povestea lui Vasile Pogor (2018), Jimmy (2018), Recrutorii (2019), Paralel (2021). În prezent locuiește la Bruxelles.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Cartea străină”