„E fundamental să sprijinim arta în aceste vremuri în care lumea pare că se prăbușește în jurul nostru”

Dialogurile cu muzicieni care mă împlinesc de fiecare dată sunt cele în care arta lor e doar un pretext pentru o discuție mult mai amplă. John Vagenas, solistul și basistul grecilor de la Naxatras, și-a prelungit energia benefică și după spectacolul de la Quantic, în teme precum mesajul artistic, moștenirea lăsată de titanii Aphrodite’s Child, inteligența artificială, platformele de streaming sau relevanța comunității celor care preferă să asculte albume cap-coadă. Un interviu sincer, de întinderea unui episod standard de sitcom american. Sper să vă placă!

Mulțumirile merg către Cavalleria Events, care a făcut posibilă discuția cu John Vagenas.

Andrei Zbîrnea: Cum a integrat Naxatras vibe-ul rockului occidental în sufletul tradițional al Greciei? Cât de mult e vorba de inspirație și cât se presupune a fi meșteșug? Există vreun catalizator sau vreun ingredient surpriză care leagă cele două universuri muzicale?

John Vagenas: De la începuturi, de la formarea trupei, am avut întotdeauna tendința de a folosi anumite game orientale care sunt asociate cu muzica psihedelică, dar și cu muzica grecească și turcească. Încă de la primele acorduri de pe primul disc Naxatras se putea observa acest vibe tradițional, însă pe discul V am fost mult mai îndrăzneți față de gamele orientale, pentru că deja multe alte trupe se foloseau de acest artificiu. Mă refer aici la Altin Gün (anatolian rock, psychedelic rock, Amsterdam) sau la King Gizzard & the Lizard Wizard (psychedelic rock din Melbourne, Australia).

Cred că am adăugat câte puțin din fiecare. Și inspirație, și meșteșug, poate puțin mai multă inspirație. Ne ajută foarte mult experiența pe care o are clăparul nostru, Pantelis Kargas, care vine cu o vastă experiență din zona muzicii turcești. Practic, o parte din instrumentație, aranjamentele coardelor și instrumentelor de suflat sunt opera lui.

A venit natural să integrăm influențele Ozric Tentacles

AZ: O influență semnificativă pentru muzica Naxatras o reprezintă trupa britanică Ozric Tentacles (space rock, electronic rock). Cum comunică forma voastră de artă cu forma lor de artă?

JV: Ozricne-au inspirat încă dinainte de a ne gândi să pornim o trupă, asta și pentru că muzica lor însemna foarte mult pentru fiecare dintre noi. Când Naxatras a adăugat sintetizatoare în sunetul pe care-l doream, a venit natural să integrăm și influențele venite dinspre Ozric Tentacles.

AZ: Care este mesajul pe care doriți să îl lansați în lume cu albumele pe care le construiți?

JV: Mesajul nostru este că încercăm să creăm o lume din muzica noastră și din arta noastră, un univers în care oamenii pot merge să asculte Naxatras și pot evada din realitatea de zi cu zi. Scopul este să obții ceva pe care-l poți duce mai departe în viața ta cotidiană, o liniște sufletească, un fel de sentiment de calm interior, care te poate îndepărta de toată nebunia și de toată anxietatea societății în care trăim.

Importantă este încorporarea influențelor tradiționale, cele care unesc oamenii, pentru că, nu-i așa, România, Grecia, Turcia, totul este conectat la un anumit nivel. Așadar, muzica poate uni tot mai mulți oameni din spații geografice aparent fără legătură unele cu altele.

AZ: Lucrați la nivel conceptual când scrieți albume sau luați fiecare melodie ca pe o poveste separată?

JV: Mai întâi scriem melodiile, ideile principale vin primele în procesul de creație. Și apoi, la un moment dat, când se decide mai mult sau mai puțin care piese vor rămâne pe album, începem să construim conceptul discului în jurul lor. Totuși, conceptul se bazează întotdeauna pe lucrurile care au apărut în primă fază.

AZ: Cât de greu este să fii muzician full-time în Grecia? Ești unul dintre ei?

JV: Nu este ușor, cred că nu este ușor oriunde ai încerca să faci asta. Rock psihedelic din Grecia nu sună ca un job de sine stătător. Nu e foarte ușor, dar mă bucur că mă pot ține de treaba asta. Fiecare dintre colegii mei din Naxatras au și alte ocupații în afara trupei pentru a se putea întreține. Totuși, putem spune că, într-un fel, în toți acești ani, muzica a fost un job pentru Naxatras și că am reușit să ne ocupăm de proiect într-o manieră profesionistă.

Dacă ar fi să îi iau pe fiecare în parte, John Delias (chitară și voce) este videograf pentru mai multe companii. Eu împreună cu el am studiat cinema la universitate. Eu sunt și DJ cu jumătate de normă. Kostas Charizanis (tobe) este fotbalist semiprofesionist, iar Pantelis, pe care l-am menționat și mai devreme, este muzician de studio pentru anumiți artiști din Grecia.

Al doilea concert extern Naxatras a fost la București

AZ: Ați avut și alte trupe înainte să începeți să cântați în Naxatras?

JV: John și Kostas, colegii mei, au cântat împreună în perioada liceului. Erau prieteni încă din perioada copilăriei. Și eu am avut câteva proiecte muzicale în liceu, ceva doom metal și apoi funk rock. Totuși, noi ne-am apucat de Naxatras când aveam 18 ani și acum avem 32.

AZ: Și nu e chiar ușor să ai și alte proiecte în afară de cel principal atunci când nu ești un artist cu normă întreagă.

JV: Chiar și așa, Kostas a fost parte și din grupul Movement of Static (cinematic post rock/metal). Au înregistrat câteva albume, iar eu am un proiect solo de muzică electronică, intitulat Ni Moya. De asemenea, John a realizat între timp un album solo.

AZ: Chiar așa, de la ce vine numele trupei voastre, Naxatras?

JV: Este un cuvânt din limba sanscrită. Reprezintă casa lunară în astrologia hindusă.

AZ: Cum a fost primul vostru concert în afara granițelor Greciei? Vreo experienţă memorabilă pe care să ne-o povestești?

JV: Primul nostru concert extern a fost acum 10 ani (2015), în Sofia. Am avut parte de un public mai mare decât ne așteptam. Nu la nivelul de acum, dar a fost încurajator pentru noi. Iar al doilea a fost chiar la București. Am cântat într-un spațiu numit Question Mark.

AZ: A fost un spațiu foarte mic și nu cred că mai există la momentul actual.

JV: Am avut parte de ceva public și la București, deci acestea ar fi primele noastre experiențe în afara Greciei.

AZ: Cum ai descrie scena de metal și rock din Grecia din prezent?

JV: Sunt foarte multe trupe bune, însă lucrurile au cam încetinit, dacă luăm comparativ cu decadele precedente. Deceniul anterior adusese în prim plan multe nume noi, precum Villagers of Ioannina City, 1000mods, noi. Avem câteva nume ușor recognoscibile la nivel internațional.

De exemplu, ai văzut ce au făcut Septicflesh (death/doom metal) la Atena, cu o orchestră simfonică, într-un amfiteatru antic grecesc? A fost plin până la refuz. Genul ăsta de manifestări ajută foarte mult micuța noastră scenă din Grecia.

AZ: De ce crezi că lucrurile au încetinit puțin în ultimii ani, în ceea ce privește apariția unor nume noi pe scena de rock și metal din Atena?

JV: Coronavirusul a fost un element esențial, care a dus la regresul multora dintre artiști și formații. Cred că și algoritmul a avut un rol esențial. A fost mult mai prietenos cu noi la începuturi, când am fost norocoși să prindem valul de viralitate pe Youtube.

În acea perioadă, multe trupe erau recomandate de algoritm pe zona de stoner rock. Acum, lucrurile au devenit mult mai profesioniste și necesită multă implicare din partea echipelor de marketing. Pentru noi, treaba cu algoritmul e în continuare acolo, însă lucrurile se mișcă mult mai greu.

Aphrodite’s Child a fost un miracol pentru Grecia

AZ: Ne-am uitat în prezent și către viitor, acum aș vrea să aruncăm o privire și spre trecut. Cât de importantă este moștenirea lăsată de super-grupul Aphrodite’s Child?

JV: Pentru mine, Aphrodite’s Child a fost un miracol pentru Grecia, pentru că proiectul respectiv nu a mai fost replicat niciodată. A fost o trupă care a realizat mai mult decât oricare alta din Grecia, după care a dispărut. Și nicio altă formație nu s-a mai apropiat vreodată de un succes similar.

După aceea, Vangelis s-a ocupat de proiectele lui, Demis Roussos și-a continuat cariera solo.

Amândoi au fost super-faimoși la nivel internațional. Majoritatea oamenilor îi cunosc pentru ce au făcut ei pe cont propriu, decât pentru contribuția din Aphrodite’s Child.

Mai există și alte trupe vechi interesante în Grecia, precum Socrates Drank the Conium, din zona de rock progresiv. Vangelis s-a ocupat de producția unuia dintre albumele lor, numit Phos (1976). Socrates Drank the Conium au adus împreună muzica tradițională din Grecia cu rockul de factură progresivă. Și, dacă vrei o perlă rară (hidden gem), aș zice o trupă cu un singur disc lansat, Akritas. Un album eponim, sălbatic, foarte experimental, progresiv, psihedelic. Un mix excelent de muzică tradițională, sintetizatoare, rock progresiv și muzică clasică. La mijlocul anilor ’70.

AZ: Crezi că muzica în general și metalul în particular pot contribui la restrângerea polarizării din societate?

JV: Unii oameni consideră muzica un bun de lux. Nu ar trebui să fie așa. Fără muzică și artă în general am lua-o cu toții razna cu ceea ce se petrece acum în lume. Arta este unul dintre puținele lucruri care lucrează în favoarea sănătății mentale a oamenilor. E fundamental să sprijinim arta în aceste vremuri în care lumea pare că se prăbușește în jurul nostru.

AZ: Care este părerea ta în ceea ce privește inteligența artificială? Te poate ajuta IA să-ți dezvolți viziunea creativă în muzică?

JV: Sunt destul de sceptic în ceea ce privește folosirea inteligenței artificiale în artă. Înțeleg totuși utilizarea IA pentru optimizarea muncii, pentru anumite sarcini de la job. Însă, nu poți înlocui un inginer de masterizare sunet cu inteligența artificială sau muzicienii cu IA. Mi se pare stupid că trebuie să discutăm despre artiști vizuali care fac coperte de albume, punându-și emoția și energia în realizarea lor, în comparație cu niște postere generate cu inteligența artificială, postere extrem de banale și generice. Nu-mi place deloc și nu mă atrage.

 AZ: Ai dat peste piese despre care credeai că sunt scrise de oameni, dar apoi ai descoperit că erau generate artificial?

JV: Au existat momente în care am avut îndoieli. Sunt momentele acelea în care Youtube îți sugerează un album și vezi că sună destul de bine. Și vezi la final că e muzică generată cu inteligența artificială. După experiența asta, devii mai suspicios și ți se întâmplă exact fenomenul invers. Sună a inteligență artificială, dar sunt niște muzicieni acolo. E din ce în ce mai greu de distins între cele două.

Folosim platformele de streaming ca pe un rău necesar

AZ: Care e relația Naxatras cu platformele de streaming și cu social media? Am aflat despre acest concert din Quantic din ad-ul vostru (reclama) din Facebook și Instagram.

JV: Folosim platformele de streaming ca pe un rău necesar, ca să mă exprim așa. Suntem conștienți de faptul că anumiți artiști au ieșit de pe Spotify. Noi nu am recurs încă la asta.

AZ: E ușor să îți faci ieșirea de pe Spotify când te numești Taylor Swift.

JV: Dacă am ieși de pe Spotify, cred că asta ne-ar dăuna mai degrabă nouă decât platformei respective.

AZ: Obțineți venituri decente de pe Spotify?

JV: Depinde ce înțelegi tu prin decent. E ceva.

AZ: Vă permiteți să plătiți studioul ca trupă?

JV: Nu chiar. Dacă suma aceasta, pe care o primim ca trupă, ar ajunge la un singur muzician, venitul ar fi substanțial mai mare. Dar noi împărțim la patru banii respectivi. În mod cert nu pot plăti o chirie din acești bani, dar nu e o sumă pe care să o ignori.

Legat de rețelele de socializare, și acestea reprezintă tot un rău necesar pentru noi. Eu și colegii mei nu suntem neapărat persoane care să se bucure atunci când postează lucruri din viața noastră de zi cu zi. Cred că dacă am folosi și mai mult social media, asta ar duce la o vizibilitate sporită pentru Naxatras. De aceea, cred că fiecare decide pentru sine cât de mult vrea să se implice în social media.

AZ: Crezi că peste 50 de ani va mai fi relevantă comunitatea ascultătorilor de albume muzicale?

JV: Cred că această mulțime de oameni se tot diminuează, însă sper și cred că nu vor dispărea de tot cei care preferă să asculte albume în loc de melodii aleatorii dintr-un playlist. Acești oameni care explorează în profunzime muzica și uneori chiar susțin artiștii cumpărându-le albumele sunt mai valoroși pentru mine decât cei care ascultă piese la întâmplare. Aș zice că prefer un astfel de ascultător pasionat în fața a o sută de persoane care scanează muzica în mod aleatoriu.

Mi se pare mult mai important să ai o mână de fani dedicați, care-ți știu versurile și discografia. Chiar și astă-seară, în Quantic, am văzut asta. Am o satisfacție infinit mai mare atunci când publicul cunoaște piesele noaste, e un sentiment solid, care stă cu noi mult timp.

AZ: Cunoști formații din România, din mainstream sau din underground?

JV: Ar fi RoadKillSoda, chiar am avut concerte împreună.

AZ: La final, o întrebare pe care am mai adresat-o în interviurile mele. Un album, un film și o carte. Cele care-ți vin cel mai repede în minte.

JV: Un album care-mi este foarte drag este In A Silent Way (1969) de la Miles Davis. Legat de film, aș zice Mulholland Drive (2001), în regia lui David Lynch. În ceea ce privește cartea, aș spune una foarte ciudată, care se numește The Helmet Of Horror (2005), de Victor Pelevin. E un autor rus, iar textul e scris sub forma unor conversații de chat, însă la un nivel foarte filozofic și subconștient. Conține și mitul grecesc al labirintului lui Tezeu și al Minotaurului. E de fapt o repovestire suprarealistă a mitului, specifică erei internetului