Start
184 vizualizări
Citiți în 4 de minute
1.
"I put my hand on a stove to see if I still bleed
And nothing hurts anymore, I feel kinda free"
— Kanye West, Ghost Town

Sintetizez bătaia inimii
prin pori de junkist
mângâiați de lumina lunii
o nouă noapte
o nouă insomnie.

Trăiri electrobotanice cu iz de astenie
vibrație tehno, ghidează-mi disfuncția emoțională
ghost town de fire rămase
aparent scurturi
mici supernove atestând că s-a trăit.

nu pot decât să mă-ntreb:
oare oamenii fericiți visează oi vesele?

2.

ce-i cu tine, vtm?
iar ești supi?
iar îl ai pe mercur în retard?

nu, boss,
am și eu așa o stare
vreau doar să mă lipesc de pământ
să privesc stelele
să le iubesc
să zâmbesc amar
gândindu-mă că
poate
acolo sus
un astronaut
moare încet de la radiații
între cadavre plutitoare
se uită prin hublou
și plânge emoționat
de frumusețea noastră.


3.

ea era șamaniță el era poet
boxele duduiau scânteile din pupile incendiau
tot ce ochiul putea vedea
bălțile de serotonină erau oaze
zâne unduiau lasciv din coapse
zombalăi se spălau de prăjeală
și acolo în ciorbița de fericire chimică
un poet și o șamaniță
cuprinși de unde de nămol și foc
topirea viselor îmbrățișate
afluent de fericire revărsat
într-o mare degenerare de senzații tari
iar de totul va fi secat supt de pământul nesătul
iar dimineața le va fi strălucit din raze
cristalizați printre firele de iarbă
înseamnă că preț de-o sclipire
îndrăgostirea n-a fost halucinație.


4.
pentru Liss,
oriunde-ai fi în lumea asta mare


Când nu știi ce să faci cu viața ta
just live laugh acid
e necesar să cauți
coroziunea fericirii
și
compulsivitatea iubirii
un război imposibil de câștigat
știu că mi se părea
prea mult
când bașii ne invadau
doar complicitatea râsului tău dădea
realitate
între aurore boreale
nucleare
lupta e un stil de viață
flancăm pentru direcție
iar ploile nu caută să spele
sângele în nisip
soare și trip
zâmbetul tău
dimineața la after


5.

suntem contururi cu greșeli de tipar
trase cu rujuri pe oglinzi de bordel
există un model de negăsit
visat prin subconștientul capitalismului #
dragostea e minciuna pentru care
punem capul pe pernă și
dormim.

Promo # un zâmbet pentru un zâmbet

6.

Nori de vată de zahăr,
trandafiri prin roșeața cerului,
tandrețe –
vremea inocenței a fost o melasă,
comodă liniștea fiecărei respirații.

Fiecare eră are apocalipsele ei
tu, potop venit în chip de supradoză senzorială,
curenții tăi spurcați
m-au împresurat
și ai strâns și ai strâns și tot mai tare.

Încă-ți mai simt aburii excitării pe gât
mirosul de pisoar de gară, acru, brut,
palmele grunjoase
pline de vată de zahăr și petale –
petale de trandafir.

ANTOLOGIA ATELIERULUI DE POEZIE „PRAGUL VAIDA”

Radu (Dumitru) Bejan (n. 1996) este absolventul Facultății de Litere din Oradea, Specializarea română-engleză (Promoția 2018) și al Masteratului Literatură română – Relevanțe europene (2020). În prezent, masterand la Universitatea „Babeș-Bolyai”, specializarea Istoria imaginilor – istoria ideilor. Cronicar literar, librar, acum și poet. Cofondator Pragul Vaida.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Antologie”