1. Cum s-a conturat ideea romanului Când macii leagănă povești?
Am crescut cu poveștile mamei despre locurile din copilăria ei, în comuna Rânghilești, județul Botoșani. E cea mai mică dintre cei șase copii și foarte curioasă să afle despre părinții și bunicii ei. Am fost și eu la bunici când eram mică. Din păcate, ei au plecat prea devreme ca să-i pot cunoaște mai bine. Dar mama mi-a tot povestit și încă povestește despre cât de frumos era primăvara, când urca în pod ca să admire priveliștea copacilor înfloriți, ce fructe bune erau acolo: vișine, caise, pere, mere. Mânca tot satul, făceau oamenii dulceață și tot rămâneau. Mama îmi amintește mereu ce mâncare bună făcea bunica, i se dusese vestea. Bunica nu și-a cunoscut mama niciodată, a fost crescută de tată, însă lucrurile despre viață le învățase de la două femei evreice cu care împărțea locuința. Mama mi-a povestit despre păduricea de salcâmi prin care se ajungea în așezarea Odăi, construită pentru muncitorii boierului despre care toți vorbeau numai de bine. Nu știam despre acest boier și am început să caut informații din acea vreme. Astfel am dat de istoria familiei Goilav, care mi-a fost sursă de inspirație, cei care au făcut din nordul Moldovei „grânarul Europei”. Au fost colegi cu Eminescu, aveau cea mai modernă fermă agricolă de la începutul secolului XX și îi plăteau pe oameni pentru munca agricolă. Am aflat despre o lume care dispăruse complet după venirea comuniștilor și despre care nu prea se știa.
La un moment dat, mama mi-a spus că toți copiii familiei, inclusiv eu și fratele meu, de generații, au dormit în același leagăn verde, pictat cu flori de mac. Atunci s-a declanșat scânteia și mi-am zis: „Ce poveste avem aici!”. Am început să notez tot ce povestise mama, am făcut un arbore genealogic, apoi s-a mai întâmplat ceva. În acea perioadă am citit cartea lui Mircea Pricăjan Murmur, care spune povestea bunicilor lui în contextul schimbărilor de regimuri politice. O carte care nu doar că mi-a plăcut, dar m-a îndemnat să pun cap la cap informațiile pe care le adunasem și să le încadrez într-o narațiune.
2. Cum a decurs scrierea lui?
O parte din documentare o făcusem din curiozitatea de a contura arborele genealogic, am un carnețel în care am notat informații despre membrii familiei mamei mele, dar și despre familia Goilav (în carte apare Godean). Însă a fost un procent mic din ce avea să urmeze. M-am abonat la biblioteca digitală arcanum.com, unde am citit ziarele ca să cunosc contextul socio-istoric. Nu a fost simplu, deoarece perioada care mă interesa era destul de întinsă: sfârșitul secolului XIX până la venirea comuniștilor. Am căutat date în monografii, biografii și publicații. Am lucrat cu detalii în descrieri, deci a trebuit să verific informații legate de evenimente, vestimentație, mobilier, obiceiuri. Experiența mea de jurnalist și cea din cercetare m-au ajutat foarte mult. Cu cât citeam mai mult, părea că iese la lumină o lume despre care nu știuse nimic și cu atât mergeam mai departe să o descopăr.
Acum doi ani am reușit să vorbesc cu una dintre surorile mamei mele, care avea 90 de ani și o memorie foarte bună. Încă mai locuia în comuna Rânghilești. Ea a folosit ultima leagănul pentru nepoți, apoi l-a împrumutat unor vecini. De la ea am aflat multe despre străbunicul meu, pe care l-a cunoscut. Iar felul în care și l-a amintit este și începutul romanului.
Aveam fotografii foarte vechi și livretul bunicului meu, prizonier în Regiunea Urali. Am solicitat de la Arhivele Militare certificatul de prizonier și am trăit o emoție greu de descris când l-am citit.
De fapt, cartea a început să fie scrisă de mult, fără intenția de a publica. Povestea acelui leagăn cu maci a fost factorul declanșator. Imaginați-vă un leagăn pictat cu maci, în care timp de mai bine de un secol au dormit copiii din generațiile unei familii. Plin de povești și de simbolistica florii de mac (memorie, somn, iubire, renaștere).
Procesul de scriere nu a fost ușor, am avut nevoie de o disciplină serioasă, pentru că eu am un job full time, predau la facultate, am proiecte jurnalistice, călătoresc și am responsabilitățile mele cotidiene. Am scris mult în timpul vacanțelor, al sărbătorilor, la sfârșit de săptămână, în timpul verilor, când nu am plecat nicăieri și am mers doar la job. Sunt obișnuită cu această echilibristică printre jaloanele vieții.
Pentru că a fost un proces de largă întindere temporală, nu a fost foarte obositor, însă am simțit o responsabilitate mai mare decât față de celelalte cărți pe care le-am publicat. Editoarea Violeta Borzea, de la Editura pentru Artă și Literatură, a îmbrățișat acest proiect cu entuziasm, am beneficiat de ochiul atent al Odiliei Roșianu, de o prefață splendidă semnată de Dan Romașcanu, și de recenzii pentru copertă din partea scriitorilor Cristina Bogdan, Adrian Lesenciuc și a Emiliei Chebac, fondatoarea unui cunoscut club de carte.
3. Cum ați dori să fie citit romanul Când macii leagănă povești?
Prima mea cititoare a fost mama, care mi-a spus că romanul i-a produs multă emoție („M-ai făcut să plâng”) și s-a mirat cât de bine am reușit să redau atmosfera din mediul rural, când eu am fost un copil total urban. Am trăit un moment dificil, pentru că în roman este o scenă cu violul bunicii mele și eram cumva stânjenită de felul în care mama va percepe povestea mamei ei. Este greu de descris ce putere au cuvintele și ce țesătură de sentimente pot provoca. Ca și felul în care se dezvăluie relațiile dintre autor-carte-cititor. Este un sentiment straniu când cartea e citită de cineva care face parte din poveste. Cartea a fost citită și de verișorii mei, care mi-au transmis că au fost foarte impresionați. Am recenzii și de la vloggeri culturali și bookstagrameri și îmi place maniera în care intră și înțeleg povestea. Poveștile unesc oamenii și, așa cum spunea Emilia Chebac, o povestea poate salva o lume. Cred că în această cheie este citită cartea: descoperirea unei lumi dispărute și a unor oameni grozavi. Este un roman post memorial, despre rădăcini și identitate. Cred că fiecare dintre noi parcurge acel moment dominat de dorința de a se întoarce la rădăcini.
