1. Cum s-a conturat ideea volumului Fete bune. Fete cuminți?
Titlul a început să dea tonul prozelor – chiar dacă unele din povestiri existau deja atunci când mi-am dat seama cum se va numi cartea, am început să aleg și chiar să scriu o parte din ele conform cu Fete bune. Fete cuminți: întâmplări despre niște fete la vârste variate pe care le leagă câteva fire comune.
Primul element de legătură este experiența și viața într-o societate patriarhală, celălalt este o lașitate intrinsecă care probabil atinge orice ființă umană, iar cel de-al treilea fir e compus dintr-o viață interioară bogată.
Am vrut ca fetele astea să fie reale, palpabile în narațiunile pe care le-am inventat, așa că introspecțiile lor nu sunt filosofice, teoretice sau elaborate, ci mai degrabă anxietăți, proiecții și analize ale propriilor vieți și decizii. Pentru mine este și un demers revendicator al personajelor femei care gândesc, indiferent despre ce.
Am reușit să creez o coerență a acestor intenții nu doar scriind această carte, ci și citind autoare precum Clarice Lispector, Elena Ferrante, Annie Ernaux sau Rachel Cusk – am vrut să scriu și eu fete basic care explodează la ele-n cap, fete obișnuite care-și caută identitățiile și-și conturează mental obsesiile.
2. Cum a decurs scrierea lui?
La început a fost doar un exercițiu, îmbinat cu nevoia de a scrie. Pentru că am plecat întotdeauna de la un lucru concret, ceva banal, o secvență din cotidian, mi s-a întâmplat destul de des să vreau să scriu o scenă și am format pretexte sub formă de personaje. Atunci când mi-am dat seama că scriu de fapt la o carte, am început să scriu cu mult mai multă intenție, căutând să plasez personajele femei în anumite cadre și să explorez tematic ceva ce nu făcusem încă.
Mi-a luat cam patru ani să adun prozele din această carte, au existat și multe încercări eșuate sau povestiri care nu se pretau volumului pe care l-am gândit. Nu aș spune că a fost un proces anevoios, m-a distrat să scriu și până și inadecvările și nesiguranțele și-au avut rolul lor.
3. Cum vă doriți să fie citit volumul Fete bune. Fete cuminți?
Nu-mi doresc să fie citit într-un anumit fel. De fapt, simt că asta nu e treaba mea. Am rezonat foarte mult cu ce a spus Tracy Chevalier pe scena FILIT anul acesta, în dialog cu Ioana Bâldea Constantinescu – cartea este un contract între scriitor și cititor. E în întregime gata atunci când e citită, iar asta înseamnă că cititorii au o libertate totală de expresie și interpretare. Sigur, dacă se ivește ocazia să lămuresc intenții și interpretări personale, atunci e distractiv pentru mine, dar nu aș anula experiența unui cititor, chiar dacă nu sunt de acord cu ea. Este la fel de adevărat că pot exista interpretări eronate ale unor lucruri factuale, dar nici aici nu simt că e treaba mea să intervin și să corectez. Eu am scris o carte și ce pot face e să împărtășesc ce pot despre cum am scris-o și ce am vrut să transmit prin ea. Cum va fi citită, de cine, când, în ce fel, nu depinde de mine. Ce-mi doresc e să stârnească reacții la cei care-o citesc. Cel mai nasol lucru e să deschidă cineva cartea ta și să spună că e plictisitoare – mi se pare oricând mai benefic s-o urască.
