
Mi-ar plăcea să spun că stă liniștit la birou, cu spatele drept, că răsfoiește cuminte cartea, capitol după capitol, după care respiră adânc, pătruns de poezia fiecărei metafore întâlnite. Dar adevărul e că un copil din 2025 citește în timp ce mănâncă, poate dansează un pic, își verifică chatul, se uită pe geam, dă drumul la un reel, apoi revine exact acolo unde a rămas fără să clipească.
Mulți sunt tentați să decreteze pe un ton apocaliptic că noua generație nu mai citește ca pe vremea noastră, însă adevărul e că citește, dar nu ca noi. Crescând într-un mediu complet diferit, ei au devenit cititori modulari, care consumă povestea în doze mici, rapide și concentrate. Trei pagini, pauză de meme. Două paragrafe, un videoclip amuzant de pe TikTok. Și, incredibil, firul narațiunii nu dispare. Trebuie să recunosc că m-am molipsit și eu de la stilul acesta de a citi și de a lucra în general. Multitasking-ul a devenit o parte integrantă din experiența noastră. Și chiar dacă nu li se potrivește tuturor felul acesta de a accesa lumea, el predomină acum.
Însuși formatul cărții s-a metamorfozat pentru a ține pasul cu noua generație. Volumul clasic, tipărit pe hârtie, vine adesea la pachet cu extensii digitale sau sub formă de audiobook, ca jurnal grafic ori bandă desenată. Copilul nu mai primește o poveste, ci un construct cultural digital. El are posibilitatea să vadă, să audă, să atingă, să facă fanart, să caute autorul pe TikTok și să afle, din confortul propriei locuințe, tot ce se știe despre autorul preferat.
Și totuși, ceva nu s-a schimbat: copilul caută aceleași teme vechi de când lumea. El vrea să afle lucruri despre frică, curaj, pierdere, familie, prietenie. Doar că le vrea spuse pe limba lui, cu un ritm care să-l țină în priză. Și nu-i cazul să ne panicăm. În 2025, cititorul nu e o specie pe cale de dispariție. Sau cel puțin nu încă. E doar o specie care nu mai suportă descrieri care se întind pe cinci pagini. Dacă vrem ca copiii să citească, trebuie să le prindem ritmul. Să scriem mai clar, mai viu, mai cinstit, pentru că ei au un radar impecabil pentru a detecta falsitatea adulților. Și, dacă se poate, să scriem cu un pic de umor. E un ingredient cu care mergi la sigur.
***
Cu maximă încântare anunț apariția unui volum care va ajuta sper tocmai la această apropiere dintre autori și cititorii lor. Proiectul KitLit, dezvoltat de Asociația De Basm, aduce în școli un kit pedagogic construit împreună de scriitori, profesori și elevi. E vorba de douăzeci de scenarii ludice care pot face din ora de română un loc mai prietenos, mai viu și, de ce nu, chiar amuzant. Lista autorilor implicați îi cuprinde pe Cristina Andone, Florin Bican, Lavinia Braniște, Luminița Corneanu, Augustin Cupșa, Corina Dascălu, Alexandra Goldillo, Laura Grünberg, Andreea Iatagan, Iulia Iordan, Mihai Mănescu, Alex Moldovan, Laura Pamfiloiu, Victoria Pătrașcu, Cătălin Pavel, Sînziana Popescu, Cristina Beatrice Preda, Adina Rosetti, Carmen Tiderle, Dan Ungureanu. Lor li s-au alăturat profesori și clase întregi de copii, care au pus umărul la construcția scenariilor.
„Misiunea noastră este să le oferim copiilor acces la cărţi, să deschidem minţi şi suflete cu ajutorul literaturii. Prin KitLit, ne propunem să creștem interesul copiilor și al profesorilor pentru poveștile scrise de autori români contemporani, demonstrând că literatura actuală este vie, relevantă și poate reprezenta o sursă extraordinară de învățare și dezvoltare. Iar managerul proiectului, Klara Boboc, adaugă: „Ne dorim ca elevii implicați în elaborarea scenariilor să capete încredere în forțele lor și să ofere propriile soluții pentru îmbunătățirea modului în care literatura română contemporană este integrată în procesul educațional. Interacțiunea directă cu scriitorii le va oferi modele autentice și le va stimula creativitatea.“
KitLit își propune să ajungă în școli, biblioteci și chiar în sufrageriile părinților preocupați de lectură. Proiectul are un traseu clar: promovarea lecturii în rândul copiilor din medii diverse, pregătirea profesorilor și transformarea resurselor în instrumente educaționale cu impact pe termen lung. În loc ca literatura română contemporană să rămână un raft, KitLit o transformă într-un caleidoscop: colorat, surprinzător și perfect capabil să stârnească întrebări, râsete, discuții și, cu puțin noroc, pasiunea pentru lectură.