Poeme

8 spre 10

Un tânăr fără experiență?
Ochi roșii, insomnii
coastele se-nvârt,
plămânii se sufocă.
Chiștoacele sufletului
au ars părul cunoscuților
care-au plecat cu amintirile mele,
cu dorințele cele mari.
Țintă după ei
se-asmute un vânt să-i bată pe spate,
ochi pentru ochi, cum s-ar zice
și mă ia pe mine pe sus,
mă molipsește.
 

14 iulie

Juliette e numele domnișoarei
pe care am întrebat-o ce metrou să iau
până la Porte de Clignancourt.
apoi se făcea că zburam peste Sena, peste vapoare,
14 iulie, artificii, tort de ziua mea
și doamna care mi-a dat o ciocolată
când am deschis șampania.
 

Inocența

Cât mai pot fi inocent?
Dacă ar piere copilul din mine
culcându-și capul încetișor,
i-ar curge lacrimi, ar închide ochii.
Cu o pătură de argint l-aș acoperi,
dar l-aș chema înapoi insistent;
m-aș ruga, l-aș resuscita și m-aș ruga din nou,
mi-ar fi frică să nu plec odată cu el.
Ar bate clopotele din nou și din nou,
m-ar paște surzirea, înfundarea nasului,
oare și înnebunirea?
 

Brusture

De ce te doare lacrima din stomac?
Farfuria ți-e plină,
Mușchii nu ți se mai contractă.
Ești rege pe tabla ta de șah,
Pregătit să ronțăi florile de mac.
Cine te mai asamblează?
Vino ca un vultur,
Dar nicio pană să nu ți se miște,
M-ar trezi din siestă.
 

noaptea trecută am uitat

văd corpuri în picaj, nu-s tocmai adevărate
zboară prelung cu aripi din coate și subsuori
cad în curtea mea, iar albul zăpezii mă omoară încet
drumul e lung (dar ele vin), mi-e fixat pe frunte

îmi las barba să crească

și stăm în apă până la umeri eu cu mine
și suntem opt, vedem soarele cu coada ochilor
moare „eu” și restul de cinci sute unsprezece
ne-nchidem ochii și sărutăm picioarele albe

văd corpuri care urcă

 
„metarformosas”

se-nnoptează și mă așez pe pat  –
plapuma mă împinge, mă aruncă pe podea
mă simt ca un gândac, trebuie să fug
uite, am înghițit o piatră
și cineva tușește pe fruntea mea
apoi revin, mă urc din nou pe pat
plapuma m-a uitat
oglinda s-a crăpat
am rămas gândac.