într-o bună zi
vei găsi scris într-o carte
tot ce nu ți-am putut spune în față
vei vedea că n-am fost așa
și o să-ți pară rău
30 octombrie
ieșeam din facultate
și m-am înecat cu o bucată de măr
prefer să fiu sincer să fiu îmbrățișat
îmi iau notițele pe caiete cu pătrățele
nu știu să pun haine la spălat
nu știu să fac prea multe lucruri
prefer să fiu sincer să fiu singur
decât să trebuiască să mă explic
de ce nu pot face față
de ce scriu în loc să te sun
să îți spun tot ce m-a deranjat
ce nu mai poți salva
ce nu există dincolo de mine
prin ce nu vreau să trec niciodată
și ce aștept cel mai mult
31 octombrie
am ajuns să aștept singur tramvaiul
mi-ai promis
că te vei întoarce
o să reluăm totul de la capăt
nu o să ne recunoaștem
vom fi noi
așezați pe banca din stație
eu voi fi preotul catolic
tu femeia cu cafeneaua hamster
o să îmi spui că mă iubești
iar eu o să-ți spun va trece și asta
ghid de orientare
cum îți dai seama că cineva e-n căutări?
stă cu ochii în telefon merge încet
mai aruncă o privire stânga-dreapta
și nu găsește nimic
de fiecare dată când mă apelezi
adu-ți aminte că numărul meu de telefon
conține 112
eu sunt salvarea ta imaginară fantezistă
ceea ce tu consideri o atenție bună
după o săptămână de apeluri-farsă
nu-ți mai răspund deloc
ai rămas rătăcind undeva pe stradă
dacă
o să apar
dacă
o să răspund
dacă
totuși
eu
nu sunt doar un număr
*
stau sprijinit de ușa dulapului din bucătărie
mâncarea pe foc
în cuptor nimic
stau
aștept să treacă 3 minute
amestec în oală
stau pe jos în bucătărie
iarna trecută
când ți-am promis că o să facem cozonaci împreună
ai dispărut undeva în munți
am mers împreună
în locul în care ai copilărit
și am stat în frig
timp de o săptămână
suficient de mult
încât să nu mai înțeleg nimic
aș fi făcut orice pentru tine
cozonaci cu nucă și alte câteva
aș fi făcut orice
dacă nu mă părăseai
în timp ce dospea aluatul
am fi crescut împreună
te-am sunat să îți spun
că stau pe jos în bucătărie
mâncarea se arde pe foc
că de data asta nu pot
să mă ridic să opresc aragazul
mâncarea mi se strică în frigider
nu știu ce mă fac singur
nu știu să spăl rufe
am uitat să îmi tai unghiile
vreau să vii înapoi
nu mai vreau să vorbesc în gol
jocurile tale nu duc nicăieri
fiecare minut contează
înțelegi cum sunt? mă înțelegi?
că nu mă uit la TV
că nu mai vreau să stau pe canapea
nu-mi dau seama ce vrei
dar plăcerea e a mea
aștept momentul potrivit
biciclete și liiceanu
trupurile noastre dezgolite își cunosc privirea
și atunci unduirile mâinii și ruperea oaselor
devin inutile
spiralele de pe fruntea ta se-ndoaie și
gâdilă unicul petic de piele
al trupului meu
adineaori răsfoiai liiceanu
acum conturul tău se îndepărtează pe bicicletă
*
te iubesc
și da
e mai ușor așa
pentru că aici
nu pot fi refuzat
*
minciuna mea simplă
pe ecranele televizoarelor
în orașul meu îndrăgostiții
își pun capăt zilelor
pentru că iubirea are și ea nevoie
de o pauză
cuvintele rostite
predicții morbide ale viitorului nostru
„mâine o să uit de tine”
știu deja ce o să se întâmple mâine
tastatura telefonului știe
mă avertizează:
*
miercuri în stația de la unirii
am așteptat 21 de minute după tine
ascultam boys don’t cry în timp ce plângeam
iarna e mult mai complicat să aștepți pe cineva
chiar și așa te-am așteptat
ți-am întins mâna care s-a transformat în pumn
ai început să te scotocești prin buzunare
iarna e mult mai complicat să aștepți după cineva
nu înțeleg nimic când mă plimb pe stradă
oamenii se iubesc și asta mă face să mă simt inconfortabil
bucla mea rulează la tine în cap
boys don’t cry dar totuși mă întrebi de ce am urme de lacrimi
„e de la frig, iarna e mult mai greu să aștepți după cineva”
„să nu mă mai aștepți, nu are rost, eu vin și plec”
ești doar o poveste
de pus în cufăr
când mi-aș închide ochii
ți-aș spune toate lucrurile despre mine
felul în care alerg după tramvai dimineața
cum mă fâstâcesc în fața ta
cum aș vrea să pot pune mâna
pe un segment din atenția ta
să fi lumina de la ușă
care se deschide
când plec
posibil final apocaliptic
narațiuni artificiale
nu se mai poate ieși din casă
seri de vară cu ploi
furtuni de vară în doi
nu se mai poate ieși din casă
e periculos rău
aș merge până acolo
doar că să mă-ntorc înapoi
să sfidez regulamentele noțiunile fixe narațiunile fixe
care sunt fixe care insistă că așa trebuie să fie că așa e firesc moral normal
că vara ploile se numesc furtuni
că vara nu plouă niciodată fără furtună
că dacă ăsta e adevărul
atunci vara nu plouă
pentru că furtunile sunt specifice
altui anotimp altui continent altui oraș
decât cel prin care ne plimbăm
și ne adăpostim în stații de tramvai
mi-am adăugat orașul tău pe aplicația meteo
aveam nevoie doar de niște brațe care să mă țină strâns
numele tău stă scris la mine-n palmă
/n-are rost să-ți mai spun/
și nu o să mă spăl pe mâini cu săpun
/n-are rost să-ți mai spun/
*
nu vreau să gândesc prea mult
vineri spre sâmbătă
nu împing pe nimeni la nimic
de fiecare dată
când treci de o limită
mă muști de lobul urechii
nu mai vreau amintiri
în special cu tine
(nu ai plecat
nu am plecat)
rămân așezat exact unde m-ai lăsat
o să stau în pragul ușii
o să îți fac cu mâna
când pleci
eu voi rămâne
te voi aștepta
pragul e doar puntea
foto autor © Chris Devour
