Suprascriere
"I turn to my computer like a friend"
— Kate Bush, Deeper Understanding
1.
Palmele care te-au ridicat la cer prin rugăciuni azi te-au rebotezat din prompt
întrebi și ți se răspunde
în suprastimulare realitatea devine in su por ta bi lă.
2.
E o convenție nescrisă:
suntem spectatori și scamatori,
mai poate fi voyeurism
când știi că știu și știu că știi?
3.
Ești o expoziție obscenă,
furi emoție cu japca,
treci ecranul, caleidoscopică,
te ascunzi în ghicitorile cioburilor unei oglinzi,
pot fi cu ghinion doar dacă mă pierd și eu în metaforă.
4.
Nu am încredere în cei care nu își desfac cadourile pe loc
nici eu nu sunt de încredere, nici tu cadou
când vin să văd și să iau tot
îmi sparg retina în vârtej.
5.
Primesc și cu risipa,
aduce cu mărțișoarele de rășină care sigilează
cele mai fragile resturi vegetale.
Rătăcite și uitate, devin nedrept ratarea unei emoții,
filmarea pentru care îți tragi live cortina.
6.
Curatoriază online,
vin ca la teatru.
Vreau să-mi speli creierul,
voi pune botul,
Vreau să știu cine te locuiește.
Nu e răutate,
fascinația încolțește
în goluri.
Hormoni
Un bob de mazăre. Am plâns de fericire
Un bob de mazăre. Am plâns să fiu și să nu fiu mama unei fete
spaima neputinței și impulsul de a da ce am primit
groaza de a îmbrățișa cum am fost cuprinsă
dorința de a crește în iubire cu respect
nu cum vreau, nu cum sunt eu, cum e ea.
Să crești fără dragoste de mama te schilodește
e o strâmbătură a sufletului
din care toate ies mai mici
un efort pentru a ocupa spațiu
o dez- și o re-învățare
să fii și să cuprinzi cu tot sufletul
să imprimi iubire și încredere în fiecare celulă
fără să te sufoce spaima că nu ești
îndeajuns.
Împarte o Cola-Tu
Urcam din pasaj trepte, două câte două, și eram doi amândouă, simbolic, cel puțin, cât să îmi spun că totuși există puțină speranță în acest simulacru în care toate orele de terapie, toate lămâile mâncate disperat clișeic, cu sughițuri, pe înfundate, poziția fetusului, verticală, genunchii proptă, când încă nu știam de rezistență la ruptură, poate încă nu zăream un pod între lumi.
Trăiam într-un atașament disfuncțional, inseparabil ca o umbră, până când ai rămas în urmă, numele tău doar o Cola rătăcită într-o cabină de probă.
Ceva rodea un suflet dintr-un rest, simțeam sternul o cușcă de neutralizare treptată, orașul felia subtil mai departe obraji și îmi ziceam că, uite, găsim și puțină tandrețe în jur, unde nici nu te aștepți, când cobori trepte, două câte două, în paralel, apoi te lași purtat sub pământ de scara rulantă, printre rătăciți, absenți, pasivi, dar nu te scurgi cu frica de altădată, cu frica copiilor care se tem să nu se scurgă odată cu apa din cadă, pentru că acum știi că poți coborî trepte, două câte două, când ați urcat erați două, amândouă ați fost doi, dar mortul s-a căscat între voi și una dintre voi a rămas în urmă, o Cola cu numele lui rostogolită într-o cabină de probă.
Nu mi-e frică să cobor la metrou, în subsol, alta: te-am uitat și am plecat, una: fără povara lui doi amândoi, alta: o sticlă de Cola.
Instalația electorală
noduri metalizate,
viermuiri ritmice
către un nou mandat,
coridorul se contractă,
amăgiri de tranziție pe
coridorul spasmodic,
mă simt gâtuită de o posibilă întoarcere în timp în care nu vreau să-mi cresc copilul.
în spatele ușilor,
dorințe materializând camere,
suntem în visul lui Bradbury.
ne culcăm într-o mașină de tocat carne
până la anunțarea rezultatelor,
ca-ntr-o simulare.
instalația numără voturi înainte,
pe când eu, înapoi
[10, 9, 8…],
strâng lavabilă sub unghii,
mă agăț de mica mea viață
[5, 4, 3,…],
gorgone unplugged.
Sub punctul de fierbere
Sub punctul de fierbere
am strâns ierbarele
le-am dat foc pe câmpurile sterpe
nu e nicio rezistență, niciun gest politic
le-am ars ca să ne amintim
că nu noi eram ierburile.
nu ai unde să fugi.
suntem toți cardiaci
ne pulsăm între tâmple
hipertensivi exoftalmici
absenți în minte
prea prezenți în trup
prezenți
până la desprinderea în agonie.
iar nu vine să ne salveze,
cine?
Ex-sistere
Mâinile în X
plutim
în contrapondere
clădirile leagă
norii întinși –
aluat
lipit de degete
amestec de culoare
roim
cercuri, cercuri
doi arlechini într-un balon
un mecanism încă dezarticulat
e atât nespus între noi
cât un cer
o inimă plină
privim amândoi
mâna ta, centrifugă
suntem glob de păpădie
sufli și râzi peste noi
Șirag
Vă am sub pleoape.
1.
Cei care disprețuiesc femeia
vor fi primii care se vor face bici (ha!)
și scut pentru mamele denunțate de fiice,
dar în tensiunea din arătător,
în cercul alb,
în spațiul strâmt și apăsător care rămâne
între două ființe,
tăcerea și asumarea pot fi vindecătoare.
2.
Nu e soacră mai inverșunată
decât femeia care nu e mama partenerului tău,
păcat mai de neiertat
decât durerea pe care tu nu ai trăit-o.
**
Am luat o cutie în care am pus
șiragul mamei noastre
mirosul cearșafurilor spălate și călcate
umbrele de vară care coborau din cireș
și pătau cimentul spart și umed
resturile zilei care se cerneau mărunt
ca praful în lumină
sufrageria, mereu închisă,
cărțile cartonate
luate pentru fetele care au fugit la facultate
cărți de neatins, neatinse, necitite
covorul persan, ros în zeci de ani de masa neîntinsă.
**
3.
Te port sub pleoape, te port la gât.
Ai tu ceva și dai vina pe mine.
Sunt păreri de rău
pe care nu o să le auzi vreodată
sunt dinți ascuțiți
prin care nu iese
ce gura a vrut, dar nu a putut să scoată
sunt mame care nu vor da fiicelor
ce ele nu au putut să ceară
sunt urechi cleioase
pe care nu alunecă
alt subiectiv
greoi, se împotmolește între noi
ceva ce nu îmi aparține.
Lacrimi pentru că ești prea îndrăgostită.
Fericiri care urlă, dar nu întorc ecou.
O să te țină minte.
Străinii ridicați la rangul de onoare al lumii
carevorsăzică, ce?
Bogăția ta nu suntem noi?
**
4.
Vă am sub pleoape, vă port la gât.
În societatea noastră strâmbă, mama eroină
e privită ba cu milă, ba admirativ,
femei și bărbați arată cu degetul mamele care nu sunt singure,
sunt mame pentru care neajunsul lor sunt alte mame.
5.
Post-partum,
am rupt șiraguri
știrbe
dezghiocate.
Post-partum,
mi-ați lipsit voi,
femei nevăzute și uitate,
plânse, speriate, cu tiroide inflamate.
E, dragă, e speriată să fie mamă, parcă altele nu au fost și ele lăuze.
Da, el gătește, are grijă de ea.
Auzi, tu chiar gătești pentru nevastă-ta și ai grijă de casă?
Sunt mame care vor ierta o societate,
dar nu o altă mamă.
Sunt mame care nu vor ierta fiice,
fiice care nu vor ierta alte fiice.
Altele cum au putut și nu s-au plâns? Când am fost eu, pe mine nu, eu niciodată, cum ar fi fost să.
Și nu m-am plâns.
Am rupt șiraguri ca să vă iubesc și să vă iert pe toate,
și încă îmi mișcați sub pleoape.
