Prima promoție de vaidaioți?

Ni se tot repetă – cu o frecvență aproape abuzivă – că dintr-un cenaclu ies exact atâția scriitori câți au intrat, că niciun participant nu va dobândi, chipurile, talent literar dacă nu l-a avut deja. Dacă e să-i dăm crezare vorbei, ne putem întreba cu temei de ce se mai organizează ateliere de proză și poezie, care mai e rostul meșteșugirii textelor alături de colegii de breaslă mai experimentați.

Am înființat în primăvara lui 2023 Pragul Vaida împreună cu tânărul cronicar Radu Bejan și scriitoarea Anca Zaharia, cu sprijinul providențial al revistelor „Familia” și „Golan” (doi ani mai târziu, cea din urmă văzându-se nevoită să se retragă din proiect), în primul rând pentru a crea (și) la Oradea o comunitate în jurul poeziei, bunăoară al poeziei contemporane. În cei aproape trei ani de existență de până acum, s-au perindat la microfonul clubului orădean de lectură peste 70 de poeți (plus cei 10 moderatori, printre care critici literari precum Andreea Pop sau Amalia Cotoi ori booktuberi ca Ruxandra Gîdei), de la tineri aparținând generațiilor Y și Z până la optzeciști canonizabili, invitați atât pentru a-și încerca poemele pe un public genuin (alias încă „necorupt” de anumite prejudecăți teoretice), cât și pentru a infuza atmosferei locale acel spirit creativ particular pe care doar imediatețea cuvintelor dispuse fâșneț pe versuri îl poate genera. Unii au preferat să citească inedite, alții au venit cu noile lor apariții editoriale, iarăși alții ne-au pregătit performance-uri de poezie multimedia. Au avut loc mai multe ediții bilingve, la care poeții maghiari au beneficiat de traducere și interpretare în limba română. Am organizat, de asemenea, mese rotunde despre subiecte literare de actualitate, totodată, pentru un plus de spontaneitate, deseori am lăsat deschis un microfon (open mic) la after pentru curajoșii doritori să-și recite creațiile.

Astfel, golul lăsat deja de ani buni de sistarea ședințelor Cenaclului „Iosif Vulcan” a fost umplut cu ediții de Prag memorabile prin natura polemicilor iscate. Totuși, manifestările noastre literare nu s-ar fi înscris pe logica unei infrastructuri culturale sănătoase fără componenta scouting-ului de condeie locale. De aceea, fără să mai stăm mult pe gânduri, am lansat în aprilie a.c. anunțul primei ediții fără public, dedicate exclusiv cursanților. Experiența a fost reciproc edificatoare – ne-am citit și comentat creațiile, ne-am făcut recomandări de lectură și, nu mai puțin important, am legat prietenii fundamentate pe poezie, premise ideale pentru a continua să ne întâlnim la Moszkva Café pentru noi și noi dezbateri pe text. În urma celor trei ediții care s-au întins, în total, pe nu mai puțin de zece ore, ne-am transferat workshopul într-un grup de Facebook. În acest spațiu insular s-au cristalizat poemele antologiei de poezie Îndoiala vă înalță domul.

Titlul hipergrupajului este preluat dintr-un poem al lui Sergiu Vaida rămas inedit. Un concurs de împrejurări favorabil a făcut ca unele texte rămase în manuscris ale poetului bihoreano-bistrițean stins din viață timpuriu să nu se piardă, ba chiar să ne fie oferite în condiții lizibile; pe cel în discuție îl reproducem în facsimil, grație lui Matei Vaida, fiul poetului, pe ultima pagină a antologiei. Schepsisul alegerii titlului are în vedere eforturile susținute prin care am ajuns să instaurăm la cenaclu un regim al punerii-totului-la-îndoială și al susținerii punctelor de vedere cu argumente solide (practică echivalând, în plan ideatic, cu înălțarea unui dom personal). Fără doar și poate, semioticienii ne-ar gratula pentru atenția sporită acordată funcționalității polisemiei termenilor în context. Iată motivul pentru care ne-am încăpățânat să explorăm seturi generoase de sinonime, să căutăm cele mai potrivite tăieturi de vers, să ne modulăm tonul și să ne subtilizăm sau contrapunctăm imaginile născocite.

La capătul îndelungatelor negocieri pe text (nu puține au căzut la datorie), am selectat pentru antologie, cu aportul considerabil al lui Radu Bejan (care pare să fi jucat rolul de bad cop în acest duet cu subsemnatul), doisprezece autori; opt dintre ei – Alexia Elena Mateaș, Cristiana Ile, Anasztazia Cosac, Andrada Radu, Babiak Dominik, Ruxandra Rotar, Alexia Cristina Popovici și Ștefan Pop – sunt debutanți proaspăt ieșiți de pe băncile atelierului, iar ceilalți patru – Mihai Vieru, Ioana Negoescu, Alin Dobai și același Radu Bejan –, voci vaidaiote reprezentative pentru ecosistemul Pragului. Să-i invităm, așadar, pe scenă!

Cu două volume apărute în deceniul trecut la Editura Vinea, Ioana Negoescu ne propune de această dată un set de fulgurații diaristice. Tăiate cu o precizie chirurgicală, versurile cartografiază tot ce, proxim fiind, „ar putea să explice viața aceasta de lângă moartea aceasta”. Discursul autoreferențial înglobează cu iscusință și fără emfază flash-uri de eros și thanatos, grefând pe pereții unui salon de instituție medicală un eu încleiat de alteritățile sale.

Alexia Elena Mateaș urcă pe scena poeziei ajutându-se de o recuzită alt-lit proprie Generației Z. Suprafața globalistă a acestor poeme, cu referințele la social-media și inteligența artificială, este pigmentată cu haz de referințe localiste precum „durată nunți Oradea” sau „job redactor Bihon”, generate de algoritm. Consumismul pentru Alexia înseamnă în primul rând auto-consum (în dragoste, studii sau pe câmpul muncii) într-o lume ale cărei singure vibrații pare să fi rămas tranzacția.

Necruțătoare și senină deopotrivă, poezia Cristianei Ile deconstruiește, nu fără urme de nostalgie, regulile nescrise – majoritatea toxice – ale unei periferii devorându-se pe sine în chip de Ouroboros. Cu accent pe condiția de mamă și cea de prietenă, poezia ei vine din revelația că, odată cu emanciparea prin dobândirea empatiei, experiențele definitorii din prima parte a vieții pot fi cel mult transfigurate în ceva mai puțin contondent, nu și anulate.

Cronicar literar până mai ieri, Radu Bejan revine în print cu un mănunchi de poeme atent lucrate. Empirismul trepidant al acestei poezii se derulează într-o realitate senzorialo-afectivă augmentată, în care orice reverberație se poate deschide într-o (nouă) viziune multifațetată. În esență infrarealiste, versurile lui Radu emit tot atâtea sentințe câte întrebări pun: „oare oamenii fericiți visează oi vesele?”

Alături de amprentele lui Lucian Blaga și Nichita Stănescu, în poezia lui Alin Dobai sunt identificabile și urmele optzecismului tardiv. Deloc întâmplător, întrucât Alin a început să citească și să scrie (ba chiar și să publice) poezie la sfârșitul dificililor ani ’80, perioada adolescenței sale. Tandră, melancolică și nu mai puțin filozofică, poezia sa de dată recentă se adresează dimensiunii metafizice, rămânând deliberat ancorată în mundan.

Gravitate–patos e binomul de serviciu din tonul poemelor Anasztaziei Cosac. Pregătit să intre în orice moment în hora spectrelor trecutului, eul locutor scrutează orizontul (re)construirii propriei mitologii. Sentimentul de apartenență și teama de înstrăinare traversează această poezie de o sensibilitate funciarmente post-adolescentină.

După șapte volume de poezie publicate, Mihai Vieru (Miki) este una dintre figurile reprezentative ale douămiismului poetic românesc. Alchimia poeziei sale constă în topirea jocului lexical à la Nichita & Stratan, mânuit în stil propriu, în formule caleidoscopice halucinante. Ciocnirile fonetice nasc noi și noi semanteme, care mai de care mai surprinzătoare, conducând în cele din urmă la o hermeneutică a freneziei.

Andrada Radu mizează pe decupaje minimaliste. Poemele ei în filigran speculează instantanee de la care pot porni ample investigații. „Când și unde s-a întâmplat?”, „Cine a (mai) fost implicat?”, „De ce e relevant acest episod?” sunt doar câteva întrebări ce răsar din inerție în mintea cititorului angajat în detectivistică. Tehnica omisiunii e dublată de o gestică suprarealistă pe care poeta o explorează cu vădit interes.

La doar 18 ani, Babiak Dominik este mezinul grupului vaidaiot. Încăpățânat ca orice mezin, și-a adunat deja primele poezii între copertele unui volum, Rime epileptice pe o scenă înclinată (2025). Poezia sa de maturitate însă abia acum își ițește germenii, odată cu trierea dibace a frânturilor de realitate ce merită consemnate. Dominik are toate șansele să devină în poezie un trickster redutabil.

Cu o vervă eminamente tranzitivă, Ruxandra Rotar scrie, în mod paradoxal, poeme cu o încărcătură mai degrabă reflexivă. Poeta se avântă deopotrivă în experimente suprarealiste, neoromantice sau poeme de notație cu motive retrofuturiste. Există aici, în orice caz, o obsesie de a surprinde inefabilul, apanaj fie al artei, fie al mediului înconjurător. Versurile „nu știu unde mergem/ și pentru ce/ să ne oprim/ ar fi lipsit de sens” oglindesc fidel această poetică nărăvașă, care păstrează în ea o sumedenie de variante ale devenirii.

Post-bacoviene, versurile Alexiei Cristina Popovici caută să deconstruiască și să recompună din crâmpeie un univers visceral al tenebrelor. Poemele ei, expresioniste la toate nivelurile, instaurează un regim goth al lecturii. Pentru un plus de prospețime, nu pot decât să sper ca în viitor această tendință a poeziei Alexiei să se conjuge la mai tinerele sale subcategorii, cum ar fi steampunk goth, cyber goth sau nu-goth.

Atent în egală măsură la imagistica și sonoritatea poeziei, Ștefan Pop scrie cu o exigență de invidiat pentru vârsta lui. Perspectiva corporalității e omniprezentă, delegată să stabilească „temperatura” apropierii/îndepărtării de persoana iubită (mereu absentă). De o delicatețe desăvârșită, poemele lui Ștefan sunt un exemplu fericit de sondare a condiției tânărului visător aruncat între valurile neiertătoare ale idealismelor erotice și intelectuale.

Ei bine, au ieșit oare tot atâția scriitori câți au intrat? Rămâne, desigur, o întrebare retorică, cu atât mai mult cu cât se anunță deja noi ieșiri la rampă. Dar până la proxima izbândă tipografică marca Pragul Vaida, vă urăm călătorie plăcută printre cele mai proaspete versuri orădene, asezonate cu instantanee de la cele 37 de ediții vaidaiote! Iar debutanților noștri, vânt în pupă!