Câmpurile unite

Dacă până acum abstinența scrierii de poezie ni l-a prezentat pe Bogdan Suceavă ca prozator al fantasticului, oniricului și mythos-ului, de aici înainte putem cu siguranță a-l defini ca scriitor complex.

Apariția deloc surprinzătoare pentru avizați (și nu numai) a volumului Peisaj de furtună la Indianapolis, efervescent, geometric – a se citi și stilistic – sacral, purtat cu ușurință uimitoare, îl recomandă și consacră pe Bogdan Suceavă ca scriitor complex și vital, iremediabil înrudit cu barbilianul calm al crestei adânci, dar pe o turnantă a ușurinței, a lipsei de apăsare, căci puterea este ușoară – căreia îi scapă din răsucirea condeiului, din rata de schimbare a densităților care îi populează curgerea scrisului poetic.

Părăsind, în urmă cu mai bine de cincisprezece ani, zona poeticului, căreia îi alătura o inflație de reprezentanți și scris veleitar, pentru o proză solidă, pentru o bază a scriiturii, puțin avea să își imagineze cât de bine a făcut stării de poezie luată la pas mărunt și al cărei filon nu avea cum să nu păstreze un fir de argint pe toată durata prozastică. Peisaj de furtună la Indianapolis este un volum al rigorii geometrice traduse în limbajul comun, fără prețiozități, al cărei traiect este definit de pârghia poetică a simplului. Simplul lui Bogdan Suceavă nu are nevoie de ornări baroce pentru a convinge. Rigoarea geometrică a textului și a ordinii, dimpreună cu o „religiozitate a devoțiunii pentru poezie”, îl califică pentru un top serios al poeziei românești recent contemporane.

O poezie a antagonismelor, puse apoi sub semnul unei ironii mascate, să nu smintească niciun cititor, frică și curaj – subînțeles – suprafață-adâncimi, pentru că mereu adâncimile sunt mai multe, suprafața nivelează totul, scrie Bogdan. E un double helix, ca în structura ADN-ului biologic. Pe acest cod de informație poezia se structurează într-o geometrie sacrală, spusă atât de simplu în rostire cât să nu tulbure apele, lăsând numai semne de întrebare sub forme ale jocului copilăresc. E o bucurie să fii crud – susură poemele lui Bogdan în urechea lectorului, timp în care o perspectivă de Big Blue (filmul) îi este indusă ca lipsă de temere. Proliferând teama lui duală, razele poemelor sunt o lumină de speranță. Altfel spus, confesându-și temerile, generează o multitudine de speranțe celui care își traduce starea lui Bogdan în bucurii rotunjite de traiectorii, de corpuri de astre!

Practic, ceea ce face Bogdan Suceavă cu poezia este self-therapy, o auto-terapie delestând tensiunile prozei lui, care fie devansează cu vreme înainte lucruri urmând a se întâmpa în viitorul apropiat (v. Vincent nemuritorul), fie exploatează filoane mitice și realist magice (v. Miruna – o poveste). De aceea e spornic versul autorului la pauze mari după proză furibund concentrată, tensionată, explozivă și fermecătoare, pe cât fascinantă pentru diversitatea situațiilor abordate într-o paletă care acoperă subiecte și teme din toate direcțiile de realitate, spre toate direcțiile de ficționalitate.

Dialogul acesta al matematicii cu literatura este adus la un nivel cu multe trepte mai sus, culminând cu o lucrare care dacă va fi ignorată amuțind critica literară, cu siguranță ar putea încânta profesorii de matematică, împăcându-i cu cei de română prin literatura din angelus (unghiuri) diferite asupra, practic, ideii de creație.

În peisajul literar românesc, putem spune cu mâna pe inimă că Bogdan Suceavă suflă prospețime și o vitalitate la care sper, din partea multor ghilde educaționale și culturale, înțelegerea unei teorii a câmpurilor unite a domeniilor. Așadar, credem că Bogdan Suceavă proliferează un nivel complet nou de înțelegere a câmpurilor unite datorită vocației lui matematice la modul exclusiv urmându-l pe Ion Barbu și disecând, până la urmă, literatura din matematică și matematica din literatură. Cu acest clișeu șchiop și jalnic vrem să spunem exact acest lucru. Lucrarea lui, Adâncul acestei calme creste, trece ochiul, neapărat atent, al lectorului, și nu al cititorului (varianta superficială a primului) în zona unghiurilor din care privește autorul. Am ales să continuăm scrierea despre poezia lui Bogdan Suceavă trecând-o în registrul unei lucrări excepționale de matematici aplicate literaturii, pentru că numai astfel putem prinde, destul de scalen, anvergura la care ne supune scrisul și posibilitatea ca lirica autorului să se justifice ca zonă tampon și, deopotrivă, de confirmare a gestului său auctorial față de această înțelegere asupra câmpurilor unite.

Conchidem această ieșire în decor, cu pretenție de cronică de întâmpinare, cu o mărturisire a poetului și prozatorului matematician Bogdan Suceavă, sperând că aceasta va fi, în definitiv, lămuritoare: „O foarte plăcută conversație am avut azi la SepsiBook! Α fost ideea lui Romulus Bucur să mă întrebe dacă există categorii ale frumosului în matematică, așa cum de exemplu putem spune că formula lui Euler e^{iπ}+1=0 conține o idee frumoasă. Am examinat și frumusețea altor rezultate, precum teorema de colinearitate a lui Euler din 1763, sau cercul celor nouă puncte, din 1821, al lui Brianchon și Poncelet, apoi Romulus Bucur a adus în discuție un poem al lui Nichita Stănescu inspirat de Solomon Marcus. Am ajuns până la urmă cu povestea și la romanele mele, cele șase, știți dumneavoastră, ideea aceea că literatura de ficțiune poate caracteriza preschimbările lumii. Am recunoscut că Noaptea când cineva a murit pentru tine a fost romanul cel mai greu de scris, că după publicarea lui în 2010 am avut nevoie de ani buni să depășesc tensiunea scrierii lui.”