Culorile istoriei noastre interioare

171 vizualizări
Citiți în 5 de minute
Adina Rosetti, O istorie cu gust de kiwi, Arthur, București, 2023, cu ilustrații de Irina Maria Iliescu

Recunosc că am luat cartea Adinei Rosetti să văd cum mă regăsesc, nostalgică după anii ’90. Nu cred că mă așteptam să găsesc o poveste atât de densă și cu atâtea planuri și imagini frumoase. Despre tranziția către o istorie color, însă nu lipsită de tensiuni.

Ada Ștefănescu se trezește peste noapte într-o lume diferită de cea în care trăise până atunci, o lume care primește schimbările cu brațele deschise, și este gata să accepte orice nouă identitate, cu copii „îmbrăcați în haine de toate culorile”. Aici libertatea are toate gusturile, pe alese, de kiwi sau mango, și în sfârșit imposibilul poate fi ținut în mână: portocalele, bananele, sucul Pepsi. Întreaga lume își schimbă, cel puțin aparent, ținuta. Cu toții putem să fim noi înșine, deși nu suntem. Nu o epocă a ceea ce nu a mai fost, ci una a ceea ce a fost dintotdeauna, dar nu ne-a aparținut.

Viața se trăiește acum cu două tăișuri. Într-o parte, e visul de a avea tot ce nu era posibil până atunci: dulciuri, haine, muzică; copiii se întâlnesc la școală și ascultă orice muzică doresc, cu toate că paleta nu e foarte largă: Roxette, Madonna, Technotronic. În cealaltă parte, e gustul amărui al acestui vis – în stradă se duc lupte pentru păstrarea libertății.

Cuvântul-cheie al cărții este magia – a tot ceea ce miroase frumos și e viu colorat. Sucul, guma Turbo, oracolul – toate sunt de basm; copiii respiră farmecul tuturor obiectelor mărunte, cărora le găsesc semnificații. Într-una dintre cele mai frumoase secvențe ale cărții, Ada intră cu prietenul ei Lixandru în butic (locul posibilităților nesfârșite și al cuceririlor inocente) și beau pe săturate sucuri de toate culorile și aromele, imaginându-și un paradis doar al lor: „Nu apuc să mă împotrivesc, că suntem deja înăuntru. Parcă am pășit în peștera comorilor! Luminițele de la casetofon joacă pe pereții plini cu afișe înfățișând actrițe americane, amețitor de frumoase. În spatele tejghelei au atâtea feluri de batoane de ciocolată cum nici n-am crezut că există! Și un aparat imens care face sucuri în toate culorile curcubeului! Și banane, și detergent de rufe frumos mirositor, și cașcaval, și gumă de mestecat cu surprize, și carioci fosforescente, și abțibilduri cu desene animate, tot ce-ai putea să-ți dorești.”

Evenimentele, așa cum le vede Ada, fără să le înțeleagă întru totul, marchează sfârșitul copilăriei. Ea le simte doar efectele atunci când prietenia cu Lixandru îi este întreruptă de istoria care își arată adevărata față. După vacanța de vară, despre Lixandru nu se mai știe decât că s-a mutat din școală, iar Ada se deziluzionează. „Amintirile zilei de azi mă înfășoară cu un fel de tristețe pe care n-am mai simțit-o până acum”, spune Ada, fără să-și dea seama că a intrat deja în epoca propriei maturizări.

O istorie cu gust de kiwi mișcă în fiecare dintre noi ceva, indiferent de timpul în care ne-am născut; și, fie că suntem nostalgici sau în căutare de sine, ne întreabă numaidecât: care sunt culorile istoriei tale interioare?

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Critică”