Poeme

nebunul


cristi a început iar să vorbească singur
nu știu de când nu-și mai ia medicamentele
doar îl aud din când în când urlând, certându-se
cu tot felul de oameni imaginari care îl nedreptățesc
am încetat să-l mai salut când trec cu mașina pe lângă el
se face că nu mă vede fiind atât de ocupat cu alte 
lucruri pe care eu nu le pot vedea
mi-e milă de el, mamă, nu e vina lui că e bolnav
îmi spune fiica mea, chiar așa, cristi,
cu cine te cerți mereu, de ce refuzi mâncarea de la vecini?
te face să te simți mai bine dacă
înjuri cu patimă nălucile din mintea ta?
te aud din grădină și nu-mi doresc decât să simt 
cu toată ființa momentul în care mintea mi se va prelinge într-o crăpătură întunecată 
pentru a putea alege dacă să o astup sau să vorbesc
în continuare cu tine, cristi

 
documentarul

femeia strident machiată se grăbește să prindă avionul
aleargă pe tocurile înalte și din ea încep să cadă bucăți,
o șuviță de păr, genele false, sânii nefiresc de rotunzi
dă să urce treptele și piciorul stâng îi rămâne în urmă 
de la gleznă în jos – o Cenușăreasă de azi –
femeia merge mai departe ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, 
mai am piese de rezervă, își spune liniștită
se așază pe locul ei și degetele rămase fără unghii încep 
să se miște agil pe ecranul telefonului
în avion rulează un documentar 
despre ritualurile de împerechere la diferite păsări
fruntea ei dă slabe semne de încruntare
ceva nu se leagă, ceva e teribil de greșit
își șterge discret o lacrimă dar pe șervețelul ei 
rămâne și ochiul trădător
îl împachetează cu atenție și îl pune în geantă
butonează din nou telefonul nimerind cu greu literele mici
cristina tu ai văzut vreodată o păuniță
efectiv mi se scurg ochii din cap
ce specie de cretini mai suntem și noi


 
la maison de l’amour

când am deschis ochii, lângă patul meu erau două fete: ești frumos, cum te cheamă?
așa a început copilăria mea, la peste 30 de ani, și fetele m-au luat la ele acasă, în maison de l’amour
cum te cheamă? mă tot întrebau ele, și mi-am dat seama că puteam fi oricine, 
amnezia este totală, le spusese doctorul, păcat de el, că-i tânăr, a uitat cum se vorbește,
cum se merge, cum se mănâncă, va trebui să-l învățați
când nu erau ocupate cu musafirii, ele se îngrijeau de mine, mă spălau, făceau glume, mă mângâiau
astăzi vei fi un faraon, mi-a spus mama bătrână și m-a îmbrăcat cu un halat 
de damă și mi-a răsucit pe cap un prosop galben imens
ieri ai fost un cowboy din vestul sălbatic, iar mâine vei fi domnul primar, râdea ea 
și fetele ardeau de nerăbdare să mă învețe să fiu așa și pe dincolo

zilele treceau, brațele fetelor nu oboseau niciodată
după un timp am inversat rolurile
seara le spălam pe spate și le pictam unghiile de la picioare, ele se uitau la mine
ca la un zeu milostiv și mă întrebau cum e să nu știi cine te-a născut, cine ți-a dat să mănânci sau pe cine ai iubit
eu mă priveam nedumerit în oglindă ca atunci când în dulap găsești jucăriile unui copil, deși locuiești singur și nimeni nu te vizitează
fetele mă invidiau, voiau să le fac baie cu apă fierbinte, uite cum curge uitarea de la robinet și ne spală de păcate
mai fierbinte, țipau ele cu pielea deja roșie, și eu le făceam pe plac

anii pierduți pulsau în mine ca obsesia unui cântec 
într-o limbă incertă
câteodată plângeam de la atâta uitare
fetele își băteau atunci joc de mine: 
tu ești prostul care suferă că nu-și aduce aminte suferința
îmi legau apoi de încheieturile mâinilor două sticle de plastic pline cu apă: uite-ți mama și tatăl, trage-i după tine până te plictisești
în maison de l’amour ai fost singurul care a primit iubire


accident

o formă total nefirească a căpătat acest corp 
zburând câțiva metri mai departe 
izbit de mașina în viteză
un gât rupt ce pare încă a susține capul
o mână sucită din cot, sărită de la locul ei
o nouă izbitură la aterizarea pe ciment
două secunde sau poate doar una și
hemoragia internă inundă 
această formă total nefirească
incompatibilă cu viața
un corp inert pe jumătate fierbinte
pe jumătate înghețat
privit de alte corpuri inerte
pe jumătate vii