Trei răspunsuri despre volumul „Omulețul din perete” de la autorul lui, Marian Coman

„Cel mai mult îmi doresc ca «Omulețul din perete» să fie citit ori recitit ca un preludiu pentru romanul ce urmează.”

427 vizualizări
Citiți în 6 de minute

Cum s-a conturat ideea volumului „Omulețul din perete”?

S-a întâmplat prin 2017, în perioada în care scriam scenariile benzilor desenate „Harap Alb continuă” și romanele „Haiganu”. Editorul meu de atunci, Mihai Ionașcu, mi-a propus să îmi adun toată proza scurtă într-un singur volum, dar, recitindu-mi povestirile, am început să renunț la unele texte, așa că ce a rezultat a fost mai degrabă un „best of”, decât o colecție exhaustivă. Tot atunci s-a născut și coperta primei ediții. Cartea ar fi urmat să fie publicată la HAC!BD în 2018, dar lucrurile s-au blocat când editura și-a suspendat activitatea.

Ulterior, i-am prezentat proiectul Anei Nicolau și lui Eli Bădică și m-am bucurat foarte mult când volumul a fost inclus în planul editorial al N’autor, proaspăta, pe atunci, colecție de literatură română contemporană a Editurii NEMIRA. În noua formulă editorială, cartea a suferit modificări de structură și a trecut prin noi procese de editare și redactare. Prima ediție a volumului a apărut în 2019. De atunci, dintr-un motiv sau altul, poveștile mele sumbre au continuat să-și găsească drumul spre cititori. Au fost, cred, două prelungiri de tiraje, iar anul acesta, Eli Bădică mi-a propus publicarea unei noi ediții, cu o nouă copertă, în hainele imprintului N’autor. M-am întrebat cu ce aș putea veni în plus față de ediția din 2019.

Știi, primele lucruri pe care le-am publicat, în urmă cu 30 de ani, au fost niște desene. Am continuat, de atunci, să desenez sporadic, în joacă, doar pentru mine. M-am gândit, așadar, că aș putea face asta, că aș putea desena. Și am desenat. Însă vreau să fie limpede: nu am pretenții de artist – grafica mea este needucată, instinctuală, sălbatică. Am încercat să construiesc niște stări, niște „peisaje mentale”, cum spunea un prieten, în armonie cu fiecare poveste cuprinsă în volum. Noua ediție are și un text în plus, o poveste care, deși e cea mai nouă, s-a așezat firesc în universul cărții, chiar la început.

Cum a decurs scrierea lui?

Volumul cuprinde povestiri scrise pe parcursul a peste două decenii. Cel mai vechi text, „Ușa de la baie”, datează din 1999, din ultimul an de facultate. Până la noua ediție, cel mai nou text era „Omulețul din perete”, o povestire scrisă în 2012, cu mai bine de zece ani în urmă, adică.

„Unde. Să. Mă. Întorc”, textul adăugat în ediția de anul acesta, a fost scris în timpul pandemiei, în 2020. Este singura poveste nouă, un antrenament, de fapt, pentru romanul pe care l-am încheiat vara trecută, roman aflat în pregătire. Și ca să răspund la întrebare, adevărul este că aproape toate textele din „Omulețul din perete” s-au născut greu sau foarte greu. Cu câteva excepții, au fost scrise pe parcursul mai multor luni ori chiar ani, în weekenduri ori în concedii, atunci când vechiul meu job de jurnalist îmi dădea o clipă de răgaz.

Cum vă doriți să fie citit volumul „Omulețul din perete”?

Mi-e greu să răspund la această întrebare. Cred că fiecare cititor vine spre carte într-un fel diferit, cu așteptări diferite. Și, tot așa, fiecare cititor iese diferit din lectură. Sunt tentat să spun că cel mai mult îmi doresc ca „Omulețul din perete” să fie citit ori recitit ca un preludiu pentru romanul ce urmează, dar nu pot avea pretenția asta. Nici de la cititori, nici de la carte. Și ei, și ea, au propriile vieți. Important este să se întâlnească. Ce urmează ține de un anumit tip de intimitate și de magia literaturii, sub puterea căreia se nasc, în mințile cititorilor, lumi, personaje, emoții. Doar din cuvinte.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Cum?”