Poeme

biohazard 

în blocurile cartierului astra
camerele au intrat la apă
te strâng ca hainele din sezonul trecut
în ultimele luni n-ai mai făcut mișcare
an endless cycle of mcdonalds kfc
broaster chicken taco bell și altele din aceeași gamă
pandemia de afară se prelungește în depresia dinăuntru

măștile de pe stradă 
se preschimbă în pijamalele din casă
costumul omului postmodern
fără tricouri cu trupe și pantaloni de piele 
în pat 
pe canapea
la birou 
la masă 

biohazardul și-a updatat imaginea
din postapocaliptic în post-black metal
cadrul urban a devenit bruiat de lumea interioară
care s-a exteriorizat de parcă toți am fi devenit schizofrenici
orașul în nuanțe de gri se potrivește 
cu coloana sonoră
de alcest și amesoeurs

țin minte că în 2015 când PT a fost anulat 
am crezut că a-nsemnat sfârșitul francizei
dar apartment worldul 
a primit un remake varianta live action
ca de obicei originalul a rămas net superior
din versiunea nouă monștrii au fost eliminați 
nu ne mai urmărește
niciun red pyramid thing
tema uroxicidului posibil să se fi păstrat
undeva între pereții vecinilor
maltratați de încăperile intrate la apă
noțiunea spațiului personal s-a pierdut
căsătoria își arată adevărata față
și-i face pe oameni să realizeze
că n-a fost o alegere inspirată
să scoată din pântece trei-patru umanoizi 
(mai mult de ochii lumii decât din convingere)
pe care nici nu-i suportă dacă stau să se gândească 
și care la rândul lor nu-și suportă părinții

lisa e și ea inclusă în reboot
ca un omagiu adus
jocului ce n-a fost să fie
după ce se satură destui 
de compania nedorită
și decid să-i pună capăt 

asistentele apar și în versiunea nouă
peste drum la spitalul hiperdia
sau pe la știri la orice oră a zilei
spunându-ne să rămânem
în camerele intrate la apă
unde suntem în siguranță
încuiați cu propria noastră nebunie
care ne iese pe gură seara în timp ce sforăim
și ne șoptește povești cu leproși

aștept la fereastră 
figuri umanoide 
aștept strigătele muncitorilor de la uzine
și umbrele vecinilor blazați
în cameră
cafeaua de pe biroul prăfuit
s-a răcit

 
blasé

când am băut pentru prima dată lumea nu s-a învârtit în jurul meu
nici n-a devenit roz, sau oranj, nici nu mă făcea să vreau mai mult
a 11-a oară a fost din întâmplare 
coborând scările apartamentului
lumea a-nceput în sfârșit să se rotească

pasajele m-au întâmpinat cu aceeași răceală ca în anii precedenți
dar locuitorii sunt de treabă, 
sunt de treabă & mă lasă să mă alătur lor
căzută printre oamenii mestecați de oraș și scuipați
cu resturile epocii trecute
simt mirosul uzinelor, miros de gunoaie, miros de haine transpirate
căzută printre oamenii mestecați de oraș
văd luminile farurilor de la periferie, lumini fantomă care
la fel ca stelele, au început să se vadă după ani de zile de la arderea lor

simt mâini care-mi apasă stomacul și nu știu dacă sunt cerșetorii
sau doctorii încercând să mă trezească la viață
să-mi pună branule și
să aprindă
soarele artificial deasupra mea – rece ca pereții pasajelor
aparatele pompează în vene gustul amar al viitorului
prima dată când am leșinat, mi-am dorit să fiu lăsată în pace
mestecată și scuipată de oraș
la periferie
 

ordinary vanity

pe la ora patru eram blocată în trafic 
mașinile formau un șir de vertebre 
care semnala nașterea himerei
viitorul are număr de bucurești
îmi spunea un coleg la telefon
la ora cinci am repornit motorul
asfaltul pictat în culorile eritrocitei și
intestinul întins de-a lungul șoselei indicau drumul spre casă
viteza ucide 
colegii mi-au vorbit de păcatele capitalismului
le-am spus că revoluția e-un cap retezat de porumbel 
la ora șase am parcat mașina 
roțile au purtat acasă o bucată din victimă
și am aflat că murise regina

 
с крыш наших домов
(fragment)

biserica muribundă își întinde vitraliile-n afară 
permite aerului proaspăt să participe la vecernie
anastasia pavlova e lovită de briză
întoarce capul mirată spre cavitățile ferestrelor
atenția ei se întinde peste drumul de zahăr și grâu și sirop
până la cimitirul pudrat 
mai târziu ochii încețoșați 
două mingi de stres ținute de pumnii transpirați
se ridică la sfinții ce se decojesc din tavan
să-i încoroneze anastasiei podoaba capilară 
cu bucățele de piele cu var

în partea din spate, bătrânelele stoarse de speranța renașterii
se înfofolesc în straturi de aer gros
și-și despică nările în patru 
să urce mai ușor fumul purificator al lumânărilor 
la porțile curților ridate
de prea multă cunoaștere adunată prin sat

la ieșire, anastasia pavlova trece pe lângă părinte
și armata de bătrânele întinse pe scări ca pionii de șah
ce își pârlesc fețele cu cruci țesute din pânze de-oxigen
ridicate de la organele genitale până la umeri și piept și nas și frunte
o-ndeamnă pe anastasia să facă la fel

anastasia e prinsă între scara lui Iakov 
și mâna lui Vergiliu gata s-o poarte prin deschizătura canalului
în curenții septici la Stix și-n infern
Aннушка, tвоя симпатичная мордашка попадет в ад
inima i se face o groapă umplută de asfalt 
bătăile urcă cu bulele de aer până-n gât
unde se-nmulțesc și se lovesc de barajul care o îneacă 


***

la marginea satului, corbii de pe case ascultă bătrânelele 
cu voci coagulate într-o microfonie 
ce le freacă nervii cu ustensile de metal

se apropie de turnul bisericii
și privesc anxietatea anastasiei ce mișcă undele aerului ca
sunetul de bass
chipul ei de lemn cariat se ridică spre ciorile de pe turn
și-și găsește alinare în greutatea sub care
biserica-și cedează ultima suflare