/

Femeia la maturitate

562 vizualizări
Citiți în 8 de minute
Clarice Lispector, Fericire clandestină. Proză scurtă 1971-1977, traducere din portugheză de Anca Milu-Vaidesegan, postfață de Benjamin Moser, Editura Humanitas Fiction, 2022

„Cum a făcut Clarice Lispector – tocmai ea – să aibă succes? Provenea dintr-o tradiție a eșecului, dintr-o tradiție a lipsei de tradiție, în calitate de scriitoare braziliană, de scriitoare, de femeie, dar mai ales datorită originii sale. Primii săi ani de viață au fost atît de cumpliți, încît este un miracol că a supraviețuit. S-a născut în ziua de 10 decembrie 1920, într-o familie de evrei din vestul Ucrainei de azi. Era o epocă de haos, de foamete și de război rasial. Bunicul ei fusese asasinat; mama ei, violată; tatăl exilat, fără un ban, la celălalt capăt al lumii. Restul membrilor acestei familii devastate au ajuns în satul [brazilian] Alagoas în 1922. Acolo, strălucitul ei tată, redus la condiția de vînzător ambulant de haine vechi, abia reușea să-și hrănească familia. Înainte de a împlini nouă ani, Clarice și-a pierdut mama…”

Așa își începe criticul literar Benjamin Moser mica biografie a celei mai cunoscute scriitoare braziliene a momentului, pe care o numește „un Cehov feminin de pe plajele din Guanabara”, la faima căreia a contribuit decisiv cînd, între anii 2009-2015, a publicat la Oxford University Press o biografie a ei, precum și, pentru prima dată, integrala prozei scurte. Acela a fost momentul în care Clarice Lispector (1920-1977) și-a început cariera internațională, adică la aproape patru decenii după moartea ei.

Fericire clandestină este al doilea volum din integrala prozei scurte apărute în limba română, după Cea mai mică femeie din lume, volum care acoperă perioada 1940-1964 (Humanitas Fiction, 2021), volum despre care am scris aici la vremea apariției. Pînă la această integrală a povestirilor, din opera lui Clarice Lispector Editura Univers a tradus, din 2014 încoace, și trei dintre romanele ei, inclusiv cel apărut postum.

Întorcîndu-ne la biografia acestei scriitoare, comparată deseori și cu Virginia Woolf (comparație ceva mai legitimă, spre deosebire de cele cu Cehov, Joyce sau Kafka, dar care pe Lispector n-o flata din cauza suicidului englezoaicei – ironia fiind că ea a trăit, din păcate, chiar mai puțin, din cauza unui cancer), Clarice Lispector a reușit să urmeze studii de drept, dar pasiunea ei a fost jurnalismul (mai ales de modă) în presa din Rio de Janeiro, pentru ca la vîrsta de douăzeci de ani să scrie-publice povestire și aproape imediat să debuteze cu roman. S-a căsătorit în aceeași perioadă cu un diplomat și a părăsit deopotrivă țara și jurnalismul, astfel că, vreme de aproape două decenii cît a trăit în străinătate, beneficiind și de stabilitate financiară, a crescut doi copii și a scris mai multe cărți. Situație care răspunde în bună parte întrebării lui Benjamin Moser de la începutul acestui articol. Ceea ce nu diminuează însă ambiția și perseverența cu care Clarice Lispector a învins greutățile și prejudecățile inerente condiției ei de femeie imigrantă pasionată de literatură într-o societate cultural-artistică din care femeile lipseau, dar care, totuși, a apreciat-o la superlativ încă de la romanul de debut, scris la 23 de ani (Aproape de inima vijelioasă a lumii, Univers, 2014), și a transformat-o încă din timpul vieții într-o scriitoare cult.

Benjamin Moser are o observație esențială pentru proza ei scurtă care se desfășoară, pe parcursul a aproape patru decenii, ca „o consemnare a întregii vieți a unei femei, scrisă de-a lungul vieții unei femei”, ceea ce pare să fie, „în ansamblu, prima consemnare de acest fel de pretutindeni”. Într-adevăr, personajele feminine din cele 85 de povestiri ale lui Clarice Lispector (cele masculine aproape lipsesc) se maturizează și îmbătrînesc pe măsură ce autoarea însăși se maturizează și îmbătrînește. Astfel că, întîlnim, de-a lungul acestui al doilea volum, o schimbare subtilă de voce și teme, erotismul și îmbătrînirea fiind evidente. Practic, un întreg grupaj de proze, intitulat Via Crucis a trupului, se ocupă de explorarea erotismului femeii mature. Se întreabă Moser dacă înainte de Lispector, cea din anii ‘70, a mai existat vreo scriitoare care să fi scris despre o septuagenară care are fantezii cu staruri pop sau despre vreo octogenară descoperind plăcerea masturbării. Sigur că au existat, dar întrebarea nu-și pierde din relevanță și denotă îndrăzneală, inclusiv tematică, dincolo de stilul ei modernist, altfel, destul de abstract pe alocuri, secondat și de lipsa unui epic propriu-zis. Căci povestirile sale sînt mai degrabă analize, proiecții și introspecții ale personajelor feminine prinse în rutina vieții casnice și de familie, confruntîndu-se cu grijile, dorințele, contradicțiile și nevrozele vieții interioare, cu destule „intrări” în labirintul subconștientului.

Strălucitoare pe alocuri, povestirile lui Clarice Lispector nu sînt chiar pentru oricine și e păcat că traducerea, în general bună, face un deserviciu stilistic amestecînd uneori timpurile verbale (perfectul simplu cu perfectul compus și prezentul în același pasaj), complicînd ceea ce oricum nu era chiar ușor de urmărit.

MARIUS CHIVU, n. 1978. Scriitor, traducător şi cronicar literar. În 2003 a câştigat prima ediţie a Festivalului de Poezie „Prometheus“ de la Sfântu Gheorghe, Tulcea. A debutat cu volumul de poezie Vântureasa de plastic (Editura Brumar, 2012 / La ventolière en plastique, traduit par Fanny Chartres, Éditions MEO, 2015; premiul pentru debut al USR şi cel al revistei Observator cultural; nominalizări la premiile Cartea Anului, acordat de revista România literară, şi Cartea de Poezie a Anului, acordat de Radio România Cultural). A publicat jurnalele de călătorie Trei săptămâni în Anzi (Humanitas, 2016), Trei săptămâni în Himalaya (Humanitas, 2012, 2016) și Trei săptămâni în Atlas, volumul de proză scurtă Sfârşit de sezon (Polirom, 2014) şi cartea de interviuri Ce-a vrut să spună autorul (Polirom, 2013). A mai publicat poezie în antologiile: Tu, înainte de toate (coord. Cosmin Perţa, Paralela 45, 2018), Bucureşti ’21, Epopee participativă (coord. Svetlana Cârstean, ARCUB, 2015), Lumina din cuvinte (coord. Irina Petraş, Editura Școala Ardeleană, 2015), Poets in Transylvania (coord. Radu Vancu & Dragoş Varga, Editura Armanis, 2014) şi Cele mai frumoase poeme din 2012 (coord. Claudiu Komartin & Radu Vancu, Tracus Arte, 2013). A editat antologiile de poezie: Singurătatea nobleţele ei de Petre Stoica (Cartier, 2017), Dans de Nina Cassian (CD-carte, Casa Radio, 2017), 111 cele mai frumoase poeme de dragoste din literatura română (împreună cu Radu Vancu, Nemira, 2016), 111 cele mai frumoase poeme de G. Bacovia (Nemira, 2015) şi Trandafirul negru de Ştefan Aug. Doinaş (CD-carte, Casa Radio, 2012). Este redactor-editor al revistelor Dilema veche şi Iocan (alături de Florin Iaru & Cristian Teodorescu), precum şi realizatorul emisiunii cu scriitori „All You Can Read“ de pe www.UrbanSunsets.com. Poezia sa a fost tradusă în franceză, suedeză, engleză, polonă, spaniolă şi catalană. Pasaje din Vântureasa de plastic sunt reproduse în Muzeul Mamei din Petrila, creat de ilustratorul Ion Barbu în 2013.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Flashbook”

Storyteller Cehov

Cea mai recentă ediție substanțială cu nuvelele și povestirile lui Cehov (1860-1904) a apărut la Polirom,