/

Traume de refugiați, nostalgii de imigranți

Povestirile lui Nguyen au ca protagoniști refugiații care şi-au făcut deja o viață în America şi a căror suferință este aproape întotdeauna întoarsă înspre trecut, înspre trauma războiului de care au fugit.

356 vizualizări
Citiți în 6 de minute
Viet Thanh Nguyen, Refugiaţii, traducere de Tatiana Dragomir, Editura ART, 2019.

Ca mulți alți prozatori americani din generația sa (dominicanul Junot Díaz ar fi doar unul dintre ei), Viet Thanh Nguyen (n. 1971) s-a născut în afara granițelor americane (Vietnam), a ajuns în Statele Unite împreună cu părinții pe cînd avea doar cîțiva ani, a învățat pe rupte şi a făcut studii superioare la o universitate de prestigiu (Berkeley), a ajuns să scrie literatură de ficțiune în limba engleză (influențat de tradiția literară americană), să predea la universitate (Carolina de Sud) și să cîștige Premiul Pulitzer (în 2016 cu romanul Simpatizantul, tradus tot la ART un an mai tîrziu).

Tema sa predilectă este, firește, viața imigranților/refugiaților, povestirile sale sînt destul de convenționale deopotrivă în formă (majoritatea au narator clasic) şi în limbaj (conține rareori cuvinte vietnameze), dar asta se datorează, în primul rînd, pe specificul cultural placat pe statutul social al personajelor.

Viet Thanh Nguyen scrie despre refugiații care se bucură, încă de la început, de un cadru legal. Implicarea Statelor Unite în războiul din Vietnam a condus la un sentiment de vinovăție răsfrînt într-o politică de sprijin a refugiaților (un tînăr refugiat vietnamez salvat de pe o ambarcațiune în Marea Chinei de Sud primește un tutore american), de aici şi natura problemelor protagoniștilor lui Nguyen, care duc o viață așezată, cu totul în afara cercului violenței imigranților hispanici, spre exemplu. Elementul etnic apare în fiecare povestire, dar nu este un element de conflict social per se.

De fapt, povestirile lui Nguyen au ca protagoniști refugiații care şi-au făcut deja o viață în America şi a căror suferință este aproape întotdeauna întoarsă înspre trecut, înspre trauma războiului de care au fugit: o mamă şi o fiică primesc stafia fiului/fratelui mort în încercarea de a fugi din Vietnam; un cuplu vietnamez în vîrstă se confruntă cu demența soțului care evocă o figură misterioasă din trecut; o femeie strînge bani în comunitate pentru a finanța gherilele anti-comuniste de acasă unde a rămas să lupte soțul ei; un american primește în urma unui transplant organul unui vietnamez şi pleacă în căutarea familiei acestuia; un alt american, veteran de război căsătorit cu o refugiată, nu se împacă cu decizia fiicei sale de a face muncă voluntară în țara pe care el odată o bombardase; un refugiat se recăsătorește în America dar pune copiilor lui numele copiilor din prima căsătorie.

Așadar, problema refugiaților lui Nguyen nu o constituie supraviețuirea în prezent, ci viețuirea cu trecutul care îi bîntuie: ororile războiului, şi nu violența străzii; veterani de război la vîrsta a doua, şi nu tineri traficanți de droguri; copii din căsătorii mixte, şi nu copii din căsătorii paralele; în fine, pe un fundal mai apăsat politic decît social. Acest din urmă aspect datorat și faptului că prozatorul predă studii americane la universitate și, totodată, este autorul unor lucrări academice cu titluri precum Race and Resistance: Literature and Politics in Asian America (2002) sau Nothing Ever Dies: Vietnam and the Memory of War (2016).

Povestirile lui Viet Thanh Nguyen vorbesc despre vulnerabilitate şi dislocare, despre identitate şi reconciliere, despre integrare şi conflicte culturale, despre dinamica familiei dezrădăcinate, și o face „pe limba lui”, cu discreție asiatică.

Romanul premiat cu Pulitzer Simpatizantul, care l-a propulsat pe autor pe orbita literară internațională, are acum o continuare, Devotatul, în care protagonistul fără nume, fost anchetator într-un lagăr de reeducare comunist, părăsește America și, pe urmele moștenirii paterne franceze, se stabilește la Paris, unde devine traficant de droguri în cercurile desfrînate ale intelectualilor de stînga. Cu ocazia traducerii în limba română a acestei a treia sale cărți, Editura ART îl va aduce pe Viet Thanh Nguyen la București într-un eveniment public joi, 6 iulie, de la ora 18:00, la Café Verona, unde, alături de autor, vor mai participa la discuție Victor Cobuz, Monica Cure, Mihaela Dedeoglu și Răzvan Țupa, cu Iulian Bocai în chip de moderator. Intrare liberă, traducere simultană.

MARIUS CHIVU, n. 1978. Scriitor, traducător şi cronicar literar. În 2003 a câştigat prima ediţie a Festivalului de Poezie „Prometheus“ de la Sfântu Gheorghe, Tulcea. A debutat cu volumul de poezie Vântureasa de plastic (Editura Brumar, 2012 / La ventolière en plastique, traduit par Fanny Chartres, Éditions MEO, 2015; premiul pentru debut al USR şi cel al revistei Observator cultural; nominalizări la premiile Cartea Anului, acordat de revista România literară, şi Cartea de Poezie a Anului, acordat de Radio România Cultural). A publicat jurnalele de călătorie Trei săptămâni în Anzi (Humanitas, 2016), Trei săptămâni în Himalaya (Humanitas, 2012, 2016) și Trei săptămâni în Atlas, volumul de proză scurtă Sfârşit de sezon (Polirom, 2014) şi cartea de interviuri Ce-a vrut să spună autorul (Polirom, 2013). A mai publicat poezie în antologiile: Tu, înainte de toate (coord. Cosmin Perţa, Paralela 45, 2018), Bucureşti ’21, Epopee participativă (coord. Svetlana Cârstean, ARCUB, 2015), Lumina din cuvinte (coord. Irina Petraş, Editura Școala Ardeleană, 2015), Poets in Transylvania (coord. Radu Vancu & Dragoş Varga, Editura Armanis, 2014) şi Cele mai frumoase poeme din 2012 (coord. Claudiu Komartin & Radu Vancu, Tracus Arte, 2013). A editat antologiile de poezie: Singurătatea nobleţele ei de Petre Stoica (Cartier, 2017), Dans de Nina Cassian (CD-carte, Casa Radio, 2017), 111 cele mai frumoase poeme de dragoste din literatura română (împreună cu Radu Vancu, Nemira, 2016), 111 cele mai frumoase poeme de G. Bacovia (Nemira, 2015) şi Trandafirul negru de Ştefan Aug. Doinaş (CD-carte, Casa Radio, 2012). Este redactor-editor al revistelor Dilema veche şi Iocan (alături de Florin Iaru & Cristian Teodorescu), precum şi realizatorul emisiunii cu scriitori „All You Can Read“ de pe www.UrbanSunsets.com. Poezia sa a fost tradusă în franceză, suedeză, engleză, polonă, spaniolă şi catalană. Pasaje din Vântureasa de plastic sunt reproduse în Muzeul Mamei din Petrila, creat de ilustratorul Ion Barbu în 2013.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Flashbook”