„ea se înfățișa în poemul ei/ ca într-un șal în noaptea polară”

289 vizualizări
Citiți în 3 de minute

Viața a devenit un peisaj intim căzut în paragină, monoton prin reiterație. Ea constituie un lung șir de despărțiri, iar expresia scrisă a acestuia se acordă cu realitatea emoțională și sentimentală. Oferindu-se lecturii, odată supusă autoscopiei, se vădește a fi un curs monoton de întâmplări „mărunte și obișnuite”.

Seismograful vieții intime înregistrează viziunea sub forma „unui singur poem”. O dematerializare sufletească lucrează făcând să crească senzația de ruinare: „ești doar o iluzie optică/ văzută de cei din jur prin ocheanul întors”. Miezul prim, cel al copilăriei, „s-a pierdut prin cine știe ce cotlon”. Dispariția devine definitivă „doar când nu își mai amintește nimeni de tine”. Tema dispariției este o marcă a scrisului liric al poetei, cu care critica literară nu a fost mai deloc pe fază, deși comentarii atente există nu puține. Scrisul e „un doliu prelung”, sinonim cu un lamento al conștiinței.

Edificator în sensul celor spuse mai sus este chiar poemul care dă titlul volumului: „ea se înfățișa în poemul ei/ ca într-un șal în noaptea polară/ ea scria același poem/ și ridurile nu i se netezeau/ mâinile îi erau tot înghețate/ în jur erau mai mulți morți decât vii/ știrile promiteau catastrofe de seară/ ea scria același poem/ unul singur/ el se deșira ca un fular ros de atâta purtat/ i se scurgea printre degete/ ca un fir de sânge dintr-un trup/ extrem de bolnav.” Va zice cineva (probabil vor zice mai mulți): La ce bun să citezi atâtea versuri dintr-o carte pe care o comentezi, o carte a acestor vremuri. Socotesc că nu strică să faci posibilă cunoașterea ei și tot mai puținilor cititori de poezie, ba chiar neofiților.  

Letiția Ilea e căutată, și până la urmă găsită, de spaimă: „o alinți, îi faci complimente/ numai să plece odată./ ea se agață de tine bate din picioare/ ca un copil răzgâiat”. Zilele fără iubire, zile ale exasperării, scrijelesc mereu mesajul lor lamentos pe „hârtia neagră a deznădejdii” și acest bocet ține și umple tot timpul vieții trupești și sufletești.

Poetă de valoare din eșalonul post-optzecist, Letiției Ilea i se cuvine o relectură care să pună lucrurile în ordine.

Ioan Moldovan este poet, eseist, fost redactor-șef și apoi director al revistei „Familia”, seria a V-a (1990-2020). S-a născut la 21 martie 1952 în satul Mureșenii de Câmpie, comuna Sava (astăzi comuna Pălatca), județul Cluj. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, al ASPRO și al PEN-Clubului Român.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Poeți în cărți”