/

Povestea unui manuscris aruncat în canal

Ca de fiecare dată când e vorba de amintiri despre lucruri petrecute cu mult timp în urmă, nu putem fi siguri de veridicitatea informațiilor care ne sunt oferite.

385 vizualizări
Citiți în 11 de minute

Pe seama lui Cioran au circulat numeroase zvonuri, colportări diverse privind comportamentul său în timpul și imediat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, cele mai multe fiind simple afirmații, nesusținute prin nimic. Unele priveau pretinse activități în cadrul garnizoanei legionare de la Paris, altele erau acuzații de colaboraționism cu ocupanții. Cea mai gravă alegație îi aparține lui Pamfil Șeicaru, potrivit căruia Cioran ar fi ispășit după eliberarea Franței o pedeapsă de șase luni de închisoare pentru colaboraționism. Până acum, nimeni nu a reușit să producă vreo dovadă în sprijinul acestor afirmații.

Cu privire la condamnarea lui Cioran la închisoare, despre care vorbește Pamfil Șeicaru, putem spune fără niciun dubiu că ea este o invenție a gazetarului. Dacă Cioran ar fi fost arestat după război, în mod cert dovezile ar fi fost găsite până acum, o condamnare lăsând urme în acte. Însă în marginea acestui subiect mai avem și mărturia lui Theodor Cazaban, care crede că Cioran a fost doar interogat la poliție. Din nou, e vorba doar de susțineri, fără vreo dovadă. Cazaban însă mai spune un lucru care e de interes din punctul de vedere al istoriei literare: și anume că, după presupusa sa vizită la poliție, Cioran și-ar fi aruncat un manuscris în canal. Cum Cioran însuși amintește acest episod, petrecut în 1946, merită să ne oprim o clipă asupra lui.

Mărturia lui Theodor Cazaban, unul dintre personajele destul de excentrice ale exilului românesc, se găsește într-o carte-interviu realizată de Cristian Bădiliță, Captiv în lumea liberă. Iată fragmentul cu pricina: „La eliberarea Franței de sub ocupația germană Cioran a fost chemat și interogat la poliție. I s-a făcut frică. Tocmai terminase o carte  «de dreapta». Și când s-a întors acasă de la Poliție – aicea povestesc niște lucruri care nu se pot dovedi, te rog să mă crezi pe cuvânt, le știu de la Cioran – s-a gândit el că ar fi mai bine să nu mai publice cartea. A ieșit pe stradă, unde se găseau gurile de canal și a azvârlit manuscrisul într-una din ele.”[1]

Ca de fiecare dată când e vorba de amintiri despre lucruri petrecute cu mult timp în urmă, nu putem fi siguri de veridicitatea informațiilor care ne sunt oferite. Astfel că nu avem certitudinea că Cioran și-a aruncat manuscrisul în canal după interogarea sa la poliție (dacă aceasta a avut loc). În schimb, știm momentul în care a făcut-o – căci iată ce spune Cioran însuși, într-o scrisoare trimisă la începutul anului 1947 lui Petru Comarnescu: „Anul trecut, aflându-mă la mare, mă amuzam să traduc Mallarmé în românește. Acest exercițiu a ajuns să mă exaspereze; mi s-a părut prea absurd. Revenit la Paris, am aruncat în canal o parte a manuscriselor mele.”[2]

Hotelul Majory, în care a locuit Cioran după război, la întretăierea străzilor Monsieur-le-Prince și Racine.

Aici lucrurile devin cu adevărat interesante: nu doar că e vorba de un manuscris pierdut pe vecie, căci aruncat în canalizarea Parisului, dar întreg acest episod e strâns legat de momentul în care Cioran se decide să abandoneze limba română în favoarea francezei. Dacă ceea ce spune Cioran e adevărat (și nu avem motive să nu-l credem), aruncarea manuscrisului cu pricina nu a avut nicidecum loc după vreun interogatoriu la poliție (suntem departe, totuși, de sfârșitul războiului), ci după celebrul episod de la Dieppe (mai precis, Offranville), din vara anului 1946, relatat de Cioran în nenumărate rânduri în interviuri și în Caiete. Astfel stând lucrurile, afirmația lui Theodor Cazaban, potrivit căreia ar fi fost vorba de o carte „de dreapta” (oricum șubredă, în contextul în care Cioran renunțase să se mai implice în politică), cade cu totul.

În cele din urmă, iată și o confirmare-surpriză, pe care am găsit-o de curând, printre documentele publicate în catalogul licitației manuscriselor lui Cioran din 2021. Transcriu dintr-unul din caietele sale inedite din 1973 însemnarea din 15 octombrie: „Un manuscrit auquel j’avais travaillé plusieurs mois pendant la guerre, que j’ai jeté en 1946 aux égouts, au coin de la rue Racine et de la rue Monsieur-le-Prince. Ce fut pour moi un évènement. Depuis, je suis passé dans une complète indifférence presque tous les jours devant cette bouche d’égout, comme si elle n’avait le moindre rapport avec ce qui marqua un tournant de ma vie.”[3] Nu e doar o simplă confirmare a existenței/aruncării manuscrisului cu pricina, eveniment puternic gravat în memoria sa, din moment ce e rememorat cu lux de amănunte, la distanță de peste un sfert de veac (inclusiv locul precis în care aruncase manuscrisul, aflat chiar lângă hotelul Majory de pe rue Monsieur-le-Prince, unde locuia în vremea respectivă); dar avem și prețioasa informație că e vorba de un manuscris la care Cioran lucrase mai multe luni, în timpul războiului.

Încă un manuscris, așadar, dintr-o perioadă în care Cioran mai scrisese alte patru cărți în limba română, păstrându-le cu grijă în sertar, în lipsa oricărei posibilități de publicare: Despre Franța, Îndreptar pătimaș, Razne și cel lăsat fără titlu, care la Humanitas a apărut sub numele Carnetul unui afurisit. Pentru un răstimp de 4-5 ani, e foarte mult. Când ar fi putut să-l scrie pe cel aruncat în canalul de la intersecția străzilor Racine și Monsieur-le-Prince? Și de ce l-a aruncat tocmai pe acela? De ce le-a păstrat pe celelalte, cu sfințenie, timp de decenii? Întrebări care rămân fără răspuns.

*

Nici că puteam găsi un pretext mai bun ca afacerea manuscrisului aruncat în canal pentru a scoate de la naftalină (de fapt din ungherele ascunse ale internetului) o fotografie de circumstanță, dacă se poate numi așa, înfățișându-i, nici mai mult, nici mai puțin decât pe Cioran, Beckett și Michaux stând la coadă la pisoarul din Place Saint-Sulpice. Fotografia, realizată de un anume Maurice Bonnell (care n-avea idee cine sunt cei trei din poza sa), e destul de neclară, siluetele sunt ambigue (deși, la o adică, recognoscibile), însă putem fi siguri că e vorba de scriitorii amintiți. Poza pare făcută prin anii ’60, când cei trei erau invitații dineurilor lui Alain Bosquet. Fotografia a fost cumpărată de un colecționar împătimit, care i-a arătat-o într-o zi lui Cioran, întrebându-l dacă se recunoaște. Privind-o, scepticul de serviciu al unei lumi care apune a izbucnit într-un râs nebun…

Beckett, Cioran și Michaux, așteptându-și rândul la pisoarul din Place Saint-Sulpice, anii ’60.


[1] Captiv în lumea liberă, Theodor Cazaban în dialog cu Cristian Bădiliță, Editura Echinox, Cluj, 2002, p. 136.

[2] Emil Cioran, Opere II. Volume. Publicistică. Manuscrise. Corespondență,ediție îngrijită de Marin Diaconu, București, Academia Română, Fundația Națională pentru Știință și Artă, Muzeul Național al Literaturii Române,2012, p. 1164.

[3] Un manuscris la care lucrasem câteva luni în timpul războiului, pe care l-am aruncat în canal în 1946, la colțul dintre rue Racine și rue Monsieur-le-Prince. A fost un eveniment pentru mine. De atunci am trecut aproape în fiecare zi în deplină indiferență prin fața acestei guri de canal, de parcă n-ar fi avut nici cea mai mică legătură cu ceea ce a însemnat o răscruce în viața mea. – Catalog de licitații Aristophil-Agutte, 2021, p. 40

N. 1957, Oradea. Licenţă în filologie la Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj (1981), doctor în filosofie cu o teză despre Cioran (2020). Redactor al revistei Familia, 2008-2022.

Cărţi publicate: Trăirea geometriei - poezii (Gym, 1992), Infernul nostru cel de toate zilele - publicistică (Multiprint, 1998), Litanie putredă - poezii (Limes, 2018), Cioran, omul incomplet - studiu monografic (Tracus Arte, 2021).

Ediţii: Spiritul artelor marţiale (Multiprint, 1994), Paul Goma, Scrisori întredeschise. Singur împotriva lor (Multiprint, 1995), Sergiu Vaida, Într-o lumină aurie (Biblioteca Revistei Familia, 2017; Cartea Românească, 2023).

Traduceri: Simon Judit, Peisaj citadin cu români şi maghiari (Scripta, 2000).

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Reconstituiri”